Între obligație și considerație, la catafalcul lui Ion Iliescu

Osatura statului român este clădită pe temelia pusă de Ion Iliescu. Cartea de vizită a României, credibilitatea și predictibilitatea ei, i se datorează în bună parte.

Democrația noastră originală, brand de țară scrijelit cu un plug de wolfram pe o arătură adesea paralelă cu Carta fundamentală a drepturilor omului, îi poartă paternitatea.

Constituția și legile organice esențiale datează din vremea lui. Ele par alcătuite din materiale ideatice nepieritoare. Drept dovadă, tentativa de a schimba o iotă, de a le reforma, s-a izbit de linia fortificată a neputinței. Faptul că Parlamentul nu poate genera alegeri anticipate, pentru că îi lipsește suportul constituțional explicit, are legătură cu el.

Realitatea hâdă în care coabitează autoritățile naționale de informații - SRI și SIE - cu statul, într-un tot mai îndepărtat plan paralel, care face aproape imposibil sau total ineficient controlul lor parlamentar, este o moștenire directă a regimului său.

Năravurile procuraturii militare și ale ministerului public, performanța slută de a nu găsi formula unui rechizitoriu fiabil al dosarelor revoluției și mineriadei din iunie 1990, sunt parte a voinței lui, a determinării lui, sunt clauze ale testamentului său de moștenire lăsat națiunii.

Carul cu probleme de nerezolvat de care ne lovim la tot pasul, duce patrimoniul lui Iliescu, nodul gordian în tramă dâmbovițeană, păcatul său originar, spre tenebrele viitorului. Era legitim, firesc și de la sine înțeles ca odraslele prăsite după chipul și asemănarea creatorului lor să ceară recunoaștere calculată, doliu de o zi și funeralii de stat.

Mă lăsam cuprins de convulsii dacă regnul vlăstarelor iliesciote ar fi pretins funeralii naționale. Doar regele Mihai a avut parte de ele. Funeraliile naționale poartă o încărcătură simbolică, scot în stradă un cortegiu nețărmurit, țesut din amintiri pioase, emoții sincere și regrete eterne.

Dispariția lui Iliescu a creat obligații în urmașii săi politici și calcule reci în guvernanți. Pe când trecerea în neființă a regelui Mihai a dezlănțuit doar considerație și a împăcat istoria patriei cu eternitatea.

Și unul și celălalt au fost șefi de stat, dar statutul i-a despărțit în cimitire și capitale diferite. Iliescu va fi îngropat în Ghencea III, pe când regele își va duce somnul de veci în gropnița regilor neamului românesc de la Curtea de Argeș.

Cornel Ivanciuc