Iranul dă șah Israelului și Americii

În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc de avertisment pe adresa Israelului. Acesta nu este un "atac," ci o "demonstrație," un "avertisment" și un "test" (deopotrivă politic și militar).

Urmează convocarea Consiliului de Securitate, care se va întruni, la cererea Israelului, mai rapid decât s-ar fi întrunit la cererea Iranului, ocazie cu care, inevitabil, Rusia și China vor aduce în discuție și atacurile israeliene împotriva unor ținte iraniene de pe teritoriul iranian, sirian și libanez. Se joacă șah, iar șahul s-a inventat în Iran (Persia).

Salva iraniană nu a produs pagube umane și materiale (de fapt se pare că nu a produs nici un fel de pagube directe, ci numai probleme de ordin psihologic; câteva zeci de persoane au acuzat crize de anxietate, iar aeroportul din Tel Aviv a fost închis preventiv), comparabile cu cele din Gaza, care zdruncină conștiința comunității internaționale.

În aceste condiții, fără ca Israelul să își fi putut recupera ceva din simpatia pierdută în ultimele luni, o eventuală rezoluție a Consiliului de Securitate - dacă va putea fi adoptată - va cere ambelor părți să se abțină în viitor de la acțiuni militare ostile, directe și indirecte, una împotriva alteia.

Iranul se va ține de această rezoluție, numai în măsura în care Israelul se va simți obligat să respecte rezoluțiile Consiliului de Securitate. Cea mai recentă dintre ele este cea privind încetarea focului în Gaza, pe care guvernul israelian a declarat că nu o va pune în aplicare. Dacă dorește ca îngrijorările sale securitare să fie luate acum în serios în relația sa cu Iranul, va trebui să o pună.

Avem de a face cu ceea ce se numește managementul crizei prin criză sau, mai exact, prin escaladarea crizei. Este, de asemenea, vorba despre strategia pe care fostul Secretar de Stat american, Dean Acheson, o numea "pe marginea prăpastiei." În acest moment SUA nu dorește să sară in prăpastie, acolo unde Israelul pare a o atrage. De aceea, se pare că diplomația americană se străduiește sa descurajeze escaladarea confruntării militare atât la Ierusalim cât și la Teheran.

Administrația Biden ar putea încerca, în schimb, escaladarea războiului economic cu Iranul; numai că Iranul se bazează acum pe sprijinul BRICS pentru a ocoli sancțiunile economice, iar Israelul, lipsit de orice ofertă politică în chestiunea palestiniană, nu poate conta pe participarea arabă (în special a statelor din Golf) la embargoul anti-iranian. Or, fără încercuirea Iranului, diplomația israeliană nu își va putea atinge scopul sufocării economice a principalului său rival strategic regional, cu efectul determinării unor nemulțumiri sociale interne ducând la schimbarea de regim politic.

Încă înainte de acțiunea iraniană din noaptea trecută (acțiune care, pentru cunoscătorii psihologiei orientale, mai degrabă a fost stimulată decât descurajată de avertismentele arogante ale Casei Albe), Qatarul și Kuweitul au informat SUA că nu vor permite folosirea bazelor americane de pe teritoriul lor ca punct de lansare pentru o eventuală lovitură împotriva regimului de la Teheran. Nu este de așteptat ca Turcia să adopte o altă atitudine. Din start aceasta face extrem de dificilă susținerea militară a unei izolări economice și diplomatice a Iranului.

Pe de altă parte între pace și război, respectiv între prosperitatea economică și tehnologiile militare americane, este probabil ca Arabia Saudită să o prefere pe cea dintâi, gândind că îi conferă mai multă securitate. Peste toate acestea, nu este exclus ca în zilele următoare să asistăm la o ofensivă pe scară largă, potențial decisivă, a armatei ruse în Ucraina (acolo unde aventurierul iresponsabil Macron și-a găsit să-și trimită, chiar în aceste zile, o mână de legionari). O Ucraină aflată deja la limita puterilor. Iar faptul că războiul din Ucraina și cel din Gaza se află în legătură strategică este deja stabilit.

Teheranul nu a dat un șah mat, ci doar a împins Israelul în poziție de șah. Nimeni, nici măcar cetățenii israelieni, în mod firesc terorizați psihic în această noapte și care ei, iar nu statul lor, se află în insecuritate, nu dorește ieșirea din această poziție prin escaladarea războiului regional. Excepție face premierul Netanyahu. Ieșirea optimă trebuie căutată prin concesii politice, prin compromisuri înțelepte și printr-o diplomație realistă și vizionară. Ea impune, printre altele, încetarea "operațiunii militare speciale" israeliene din Gaza.

Cine este în stare să le practice în lumea minților încinse de azi?! Când ajungi pe marginea prăpastiei, chiar dacă ești conștient că nu trebuie să mergi mai departe, riscul de a aluneca în ea este imens. Coaja de banană pe care să alunecăm cu toții într-o tragedie și mai mare decât cea pe care de ani buni deja o trăim, s-ar putea numi acum Benjamin Netanyahu, iar principala victimă ar putea fi chiar SUA (partenerul strategic al României). Doamne ferește!

Adrian Severin