Lecția pentru Andrei Marga și Vasile Dîncu: ''Trecutul nu se prescrie!'', deci trebuie explicat!

Azi scriu despre doi oameni de care dezbaterea publică și politică din România are nevoie, sunt printre foarte puținii universitari consolidați care încă reușesc să conteze în spațiul discuțiilor solide din mass-media. Și pe Marga și pe Dîncu îi cunosc de 30 de ani, cu cel din urmă sunt și prieten tot de-atunci.

Cazul Marga. În urmă cu cinci săptămâni, când Andrei Marga a inflamat în mod benefic dezbaterea publică despre Ucraina, istoria comună și soluții de pace, cei din ''Clubul de gândire GOLD'' i-au luat apărarea imediat punându-i la punct pe delatorii de serviciu ce-i contestau profesorului clujean nu doar zicerile, dar și competența, eu chiar am scris mai multe editoriale de susținere. Între timp mai mulți analiști sau moderatori au priceput de ce e important să susțină demersul lui Andrei Marga, și-au procedat în consecință. După ce Ionuț Cristache a reușit să-i smulgă lui Marga un soi de promisiune de candidatură la prezidențiale, desigur că textura referirilor la adresa fostului rector al UBB s-a modificat, a devenit mai discretă, dar și mai corozivă. Petru Romoșan, unul dintre cei ce-au susținut public demersul sănătos al lui Marga și care-l și cunoaște bine (printre altele i-a editat trei cărți de-a lungul anilor), a analizat dacă trecerea acestuia în postura de posibil candidat este una benefică sau dimpotrivă. Părerea lui Romoșan este că n-ar fi benefică în contextul actual, aceasta diminuându-i lui Marga influența publică, prin prisma acuzelor legate de colaborarea cu Securitatea sau Partidul Comunist Român, acuze ce i-au marcat activitatea politică a lui Marga post '89, și într-un fel chiar l-au eliminat din prim plan. Petru Romoșan poate avea dreptate sau nu, dar asta s-ar putea stabili doar în urma unor dezbateri oneste și deschise și nu prin răspunsuri jignitoare, ce au doar rolul escamotării adevărului. Când cineva devine speranță pentru mulți dintre românii sătui de hoți și parveniți la conducere (iar Marga a devenit o speranță pentru câteva milioane), rolul analiștilor responsabili este să decripteze personajul și nu să devină propagandiști, mai ales că noi am experimentat entuziasmele manipulate din cazurile devenite tragice ale lui Constantinescu, Băsescu, Iohannis.

Cazul Dîncu. Nimeni dintre cei ce gândesc nu crede azi că motivația demiterii/demisiei lui Vasile Dîncu ar fi declarația referitoare la obținerea păcii în Ucraina, dar nici nu pot fi convinși de motivația scrisă în demisie legată de perspectiva imposibilității colaborării cu Iohannis (asta a devenit un truism dovedit prin instabilitatea guvernamentală din ultimii opt ani). Dîncu este totuși Președintele Consiliului Național al PSD, iar acest motiv invocat ar fi devenit credibil dacă ar fi fost urmat de o declarație oficială a partidului, urmată de o negociere dură în coaliție, respectiv de impunerea ulterioară a unui mod de conduită a lui Iohannis ce să facă posibilă colaborarea, iar de nu s-ar fi putut nici așa, atunci s-ar fi generat o criză politică pentru rezolvarea unei situații atât de grave. Ce e mai previzibil, și-am scris despre asta acum o săptămână, este că Dîncu ar fi considerat ca aparținând unei tabere transpartinice ce vizează obținerea puterii în 2024, din care ar face parte și cuplul Coldea-Kovesi. Această tabără a devenit periculoasă în mod vizibil pentru Iohannis & Company, și-atunci logica ne poate duce la repercusiunile în urma cărora îl putem contabiliza pe Dîncu ca fiind prima victimă. Dar din nou, având în vedere importanța acestei confruntări pentru stabilitatea statului român, nu se putea ieși în mod sănătos din situație decât tot prin discuții publice sau interne, unde Dîncu trebuia să curme suspiciunile tovarășilor săi de drum guvernamental prin oferirea de dovezi că nu (mai) face parte din echipajul Coldea-Kovesi. Acest lucru nu s-a întâmplat, partidul nu l-a apărat, și astfel s-a ajuns din nou la o năclăială politică românească, bună de nimic.

Dezbaterea publică și politica românească sunt prea sărace pentru ca să-și permită atît de ușor ''avarierea'' unora ca Marga și Dîncu, dar în același timp lecția pentru ei este aceea că trecutul nu se prescrie, deci trebuie explicat. Mai ales atunci când știi și susții că țara, aflată în criză profundă, ar avea nevoie și de tine!

Cozmin Gușă