Legătura dintre sărăcia românilor, comasarea alegerilor și majoritatea din Parlament

Avem de toate și totuși cifrele ne plasează printre ultimii săraci ai Europei. Cu tot cu creșterea economică. De ce? Aceasta-i întrebarea!

În anul 2013, guvernul unei coaliții identice și la fel de mari precum cea care ne conduce astăzi a acordat către compania CFR Marfă un ajutor de stat în valoare de 1,7 miliarde de lei (363 de milioane de euro atunci). Suma respectivă reprezenta datoria CFR Marfă către CFR (administratorul infrastructurii), neplătită în anii în care țara a fost guvernată de PDL-ul lui Traian Băsescu (la început, aliat cu PSD).

Suma era destinată acoperirii acelei datorii în vederea privatizării, la ora respectivă fiind deja desemnat câștigătorul licitației de privatizare. Ei bine, uriașul guvern PSD-PNL de atunci, cu o majoritate tot de 70% ca și astăzi, s-a răzgândit într-o bună zi și nu a mai semnat contractul de privatizare. Dar a lăsat suma de 1,7 miliarde de lei la CFR Marfă. Bani cu care s-ar fi putut construi atunci trei spitale oncologice ultra-moderne. Sau măcar 100 km de autostradă.

Anii au trecut și în anul 2020, Comisia Europeană a constatat ceea ce era vizibil și de pe Marte și a declarat ilegal ajutorul de stat către CFR Marfă și a dispus recuperarea de către stat a sumei de 2,6 miliarde de lei (570 de milioane de euro) plus dobânzile aferente.

Ce ar fi avut de făcut guvernul, dacă i-ar fi păsat câtuși de puțin de această țară? Ceva cât se poate de simplu: vânzarea fie a CFR Marfă, fie a activelor deținute de CFR Marfă (vagoane și locomotive), recuperarea banilor și utilizarea acestora pentru școli, spitale sau chiar pentru modernizarea infrastructurii feroviare, pe care astăzi se circulă cu cea mai mică viteză din Europa.

Ei bine, Guvernul nu a făcut asta, ci a hotărât să facă un mare nimic: după patru ani de la comunicarea Comisiei Europene, Guvernul s-a decis să ia vagoanele și locomotivele, plus personalul calificat, de la CFR Marfă și să facă cu ele o altă firmă de stat, Carpatica Feroviar. Iar datoria aia de sute de milioane de euro să o „uite" la tocmai îngropata CFR Marfă, adică într-un birou gol. Așa cum a mai făcut odată în anii 90, când a „uitat" imensa datorie a fostului SNCFR și a înființat alte companii în locul acesteia.

Și iată cum, cu nonșalanța unei majorități parlamentare de 70%, guvernele marii coaliții PSD-PNL au luat peste 600 de milioane de euro de la populația europeană cu cei mai mulți săraci și le-au plasat într-o companie, unde să fie tocați de două generații de posesori de carnete de partid, care au ruinat o firmă altădată ultra-profitabilă și plină de oameni bine calificați.

În vremea aceasta, avem, în România, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană a tinerilor săraci. Unul din patru tineri români se află în risc de sărăcie. Tot unul din patru tineri români se află în deprivare severă socială sau materială. În total, 38% dintre tinerii noștri sunt în pragul sărăciei sau al excluziunii sociale. Nicăieri pe continent nu mai găsim o astfel de proporție catastrofală de sărăcie în rândul populației tinere:

Din populația totală, 21,2% dintre români se găsesc în pragul sărăciei! Unul din cinci concetățeni ai noștri trăiesc cu riscul sărăciei. În acest caz, sunt unii europeni care stau mai rău ca noi: bulgarii, estonienii și letonii cu rate între 22 și 23% de risc de sărăcie în populația totală. Am zice că riscul de sărăcie este un blestem specific estului, dar cifrele ne arată cu totul altceva: cele mai mici rate de pe continent ale tinerilor în risc de sărăcie le au cehii (10,5%), slovenii (10,2%), croații (14,2%), polonezii (16,7%) și ungurii (17,1%).

Toate aceste națiuni estice au rate de sărăcie în rândul tinerilor mai mici decât Elveția. Și tot cam acesta este clasamentul cu națiunile cu cele mai mici ponderi ale populației totale în risc de sărăcie: cehii (10,2%), slovenii, ungurii, norvegienii, danezii și finlandezii (între 12 și 13%), iar polonezii se situează destul de bine în acest clasament, cu doar 13,7%! Și, cum să nu fie așa dacă avem, în ianuarie 2024, tot al doilea cel mai mic salariu minim din Uniune. Iar numărul celor plătiți cu salariul minim este de 1,9 milioane de oameni, adică fix o treime dintre cei 5,7 milioane de români angajați. Fiecare al treilea român este plătit, deci, cu salariul minim pe economie.

Ca medie a veniturilor disponibile, românii au urcat pe antepenultimul loc în Europa, lăsând în urmă bulgarii și slovacii, și ajungând mai aproape de unguri, în jurul valorii de 10 000 euro/anual/persoană după standardul puterii de cumpărare (PPS). Cu asemenea salarii, calitatea vieții la noi este destul de scăzută în raport cu media europeană, având, de exemplu, a doua cea mai aglomerată gospodărie medie din Uniune, după letoni: mai bine de 4 din 10 locuințe românești sunt supra-aglomerate, spre deosebire de sloveni (doar 11%), cehi 915%) sau unguri (17%). Iar una din șase gospodării de la noi nu și-a permis în cumplitul an 2022 să-și încălzească suficient casa.

Dacă am dori să integrăm toți acești indicatori, atunci am putea vorbi de Indicele de dezvoltare Umană (HDI- Human development index), care exprimă, global, calitatea vieții unei națiuni. Acest indice este unul compozit, incluzând PIB/locuitor (PPP), stabilitatea politică, rata de alfabetizare, speranța de viață, accesul la electricitate, accesul la servicii medicale, la educație, standardul de locuire, etc.

Ei bine, după acest criteriu de „viață bună" utilizat de ONU, România se afla pe locul 53 (ultimul din UE) în lume la ultima măsurare, în 2021, cu un punctaj de 0,821. Polonia se găsea pe locul 34 global, cu 0,876, iar Ungaria pe locul 46, cu 0,846. Ca o observație, cu 0,767, Republica Moldova se afla pe locul 80 din lume.

Concluzia acestor observații este una singură: capitalismul românesc produce sărăcie într-o măsură mult mai mare decât în restul Europei, inclusiv sau în primul rând comparativ cu media Estului Europei. Este o constatare care a ajuns să ni se pară normală. Pentru că se menține de ani de zile și pentru că a devenit un standard pentru noi, nici măcar nu îndrăznim să visăm mai mult de-atât.

Cu toate acestea, dacă ne uităm mai atent, observăm că rămânem în aceeași ligă a sărăciei cu națiuni lipsite aproape total de resurse naturale (bulgarii, slovacii, ungurii și letonii), națiuni defavorizate inclusiv de geografie (slovacii nu au ieșire la mare, iar letonii trăiesc într-o climă rece și depresivă, cu Rusia lui Putin mai aproape ca oriunde, având cea mai mare minoritate rusă din UE, ca pondere în populație.) România, spre deosebire de toate națiunile mai sus enumerate, dispune de mari rezerve naturale (a doua cea mai mare rezervă de gaz din Uniune, a treia de țiței, a șasea de cărbune). Mai are România și cea mai mare suprafață a terenului arabil din Uniune, motiv pentru care se bucură de cea mai bogată recoltă de porumb, dar și de floarea soarelui, din UE și este printre primii 10 exportatori mondiali și la grâu și la porumb.

România are ieșire la mare, are cea mai mare mină de sare de pe continent, are munți, are râuri bogate și are cam 30% din bazinul celui mai lung fluviu (Dunărea) din UE. Mai avem chiar și cea mai mare deltă naturală de pe continent. În plus, am avut și norocul unor sume considerabile de bani, de când suntem membri ai Uniunii Europene, pentru că am beneficiat și de aproximativ 62 de miliarde de euro fonduri nete nerambursabile, a doua cea mai mare alocare din grupul statelor estice.

Economia noastră are cea mai mare creștere economică agregată de după 2007 (anul aderării la Uniune). Pentru a înțelege mai corect unde ne aflăm, la scara Europei, după nivelul de dezvoltare, să ne uităm cu atenție la datele privind performanța economică europeană comparativă din 2022, criteriul fiind PIB/locuitor, la standardul puterii de cumpărare, deci în cifre comparabile.

Cea mai performantă regiune din țară este București-Ilfov (177% din media europeană), situată peste Viena, Budapesta, Berlin sau Varșovia (142%, 158%, 122% sau 162% din media europeană), apoi avem Vestul (78%, în condițiile în care nicio regiune maghiară, grecească, slovacă, letonă, portugheză croată sau lituaniană, în afara capitalelor, nu trece de 75%), apoi Centrul (71% din media europeană), etc. ultima fiind regiunea Nord- est (46% din media europeană).

În afară de regiunea Nord-Est, restul României depășește mai bine de jumătate din Ungaria, jumătate din Polonia și aproape întreaga Grecie. Deci performanță economică avem, adică avem valoare adăugată, care nu trebuie decât împărțită judicios pentru a putea elimina sărăcia. Am fi avut, cu alte cuvinte, suficiente argumente pentru a nu fi încă a doua cea mai săracă națiune europeană. Și atunci de ce suntem, totuși, atât de săraci? Pentru că niciun partid politic, niciun guvern, niciodată nu a avut vreo strategie privind reducerea sărăciei. Niciodată după 1990, reducerea sărăciei nu a fost un obiectiv național și nici nu și-a găsit loc pe lista priorităților noastre.

Am avut nenumărate garnituri de miniștri și mulți prim-miniștri care se declarau creștini și își făceau cruci lungi și grele pentru camerele TV, dar niciunul nu și-a iubit semenii atât de mult încât să facă din sărăcie principalul inamic al românilor. Am avut și multe guverne și mulți lideri care se declarau social-democrați și purtau cu emfază cravata roșie la gât, dar niciunul nu a avut vreo empatie pentru prea-mulții români care nu reușesc să ducă o viață decentă. Niciodată sărăcia nu a fost un inamic demn de atenția „marilor" strategi care au condus țara. Tot inamicul a fost altul: ungurii, rușii, moșierii, capitaliștii, extremiștii, „teroriștii" afgani sau irakieni, nord-coreenii, trenurile chinezești, Huawei și Tik-Tok. Aceștia toți au fost demni de politici naționale împotriva lor și de campanii politice și de cheltuieli uriașe.

Lipsa drumurilor și a căilor ferate, școlile proaste, spitalele unde mor oameni sănătoși, salariile prea mici sau pensiile mizerabil de mici nu au contat niciodată. Și nici nu au primit alocări bugetare generoase și nici nu s-au bucurat de atenția mai-marilor din nordul Bucureștiului.

Întotdeauna alta a fost prioritatea. De exemplu, în ultimii ani, prioritatea absolută a guvernanților a fost umflarea profiturilor austriecilor de la OMV, dar și a celorlalți producători și furnizori de gaze și electricitate. Motiv pentru care statul cu cea mai mare pondere a săracilor din UE și-a făcut un obiectiv național din a avea pentru populație și pentru firme cea mai scumpă energie electrică din Europa. Iată, bunăoară, cum arată clasamentul prețurilor la electricitate pentru companii de anul trecut, cu România având cea mai scumpă electricitate a firmelor sale.

Nici pentru consumatorii casnici electricitatea nu a fost mai ieftină la noi în țară, cu România campioană europeană a prețurilor, la o distanță colosală față de locul secund: Ei bine, cum orice produs sau serviciu din piață înglobează energie, prețurile uriașe la electricitate ne-au deraiat de pe șinele economiei europene și am ajuns țara care are cea mai mare rată a inflației din Uniune, inflație care contribuie decisiv la menținerea și extinderea sărăciei românilor:

Suntem, la final de ianuarie 2024, singura națiune europeană cu o inflație anuală care depășește 5%. Noi avem 7,4% iar locul secund, Estonia, are abia 5%! Și cum să nu avem cea mai mare inflație din UE dacă inflația „industrială" (creșterea prețurilor în industrie) de la noi (5,2%) este a treia cea mai mare din Uniune în contextul în care avem singurul guvern european care a crescut taxele anul trecut și anul acesta? Ei da, asta chiar este un obiectiv demn de o majoritate parlamentară de 70%: să crească taxele într-o țară care este campioană europeană la sărăcie.

Pentru a fi cât se poate de clar: cea mai mare inflație din Europa și cea mai mare pondere a populației în pragul sărăciei și a deprivării severe au fost obiective bifate de guvernul cu cea mai mare majoritate din UE, guvernul care a avut aproape 70% din voturile din Parlament, la un moment dat. Care este legătura, veți întreba, între majoritatea parlamentară și sărăcia românilor? Păi este cât se poate de simplă: acest guvern, larg majoritar, a avut cele mai proaste politici publice pentru că nu a avut opoziție și pentru că și-a permis orice prostie, oricât de mare ar fi fost.

Acest guvern a avut niște bugete naționale catastrofale și mincinoase în ultimii ani pentru că majoritatea i le-a votat în numai două zile, cu sfidarea oricăror reguli democratice. Același guvern și-a permis să ignore un regulament european și să scutească de povara supra-impozitării marii producători de gaze și de combustibil. Același guvern a cumpărat sute de mașini luxoase pentru poliție și tot același guvern își permite să plătească 56 de milioane de euro doar pentru renovarea unei vile de protocol. Și exemple de acest fel apar în fiecare zi în țara noastră.

Iar marele obiectiv al micilor oameni din fruntea strivitoarei coaliții de guvernare a devenit ... comasarea alegerilor. Nu taxarea serioasă a profiturilor din energie, nu reducerea prețurilor uriașe la energie, nu creșterea nivelului școlilor noastre, nu salvarea vieților celor uciși în spitale, nu creșterea calității infrastructurii, nimic din toate acestea. Marele obiectiv politic al coaliției care ne conduce a fost și a rămas comasarea alegerilor.

Coaliția cu majoritate parlamentară nu s-a reunit niciodată să discute scorul catastrofal al elevilor noștri la testele PISA (locul penultim din Europa). Și nici nu s-a reunit vreodată pentru a vedea de ce firma Black Sea Oil&Gas exportă întreaga cantitate de gaz produsă în vreme ce cel mai mare combinat chimic din țară, Azomureș, este închis pentru că gazul este prea scump. Și nici nu a considerat coaliția de guvernare că ar merita măcar o ședință pentru a discuta stoparea inflației. Nimic din toate acestea nu au contat.

În schimb, după 1 ianuarie 2024, coaliția s-a reunit de peste 10 ori pentru a discuta despre comasare. Comasarea a meritat, oameni buni, mai mult de 10 ședințe și de fluvii uriașe în presa cumpărată cu bani de la buget. În schimb, starea școlilor și a spitalelor sau prețurile de la energie nu au meritat nici măcar 5 minute de atenție din partea coaliției cu majoritate parlamentară care ar fi putut trece orice lege în favoarea românilor.

Petrișor Peiu