M-am uitat și io la niște filme și chestii!

Mai întâi am văzut Don't Look Up, care a fost haios, adică am râs pe alocuri, genul ăla de comedioară care da, sigur, are și-un mesaj, care de fapt e o morală, da' who cares, că așa și Die Hard are o morală. Anyway, are David Bowie un cântec, Don't Look Down, care e fix echivalentul muzical al lui Don't Look Up: ușurel, lejer, drăguț, neimportant.

După aia am văzut The Hand of God, al lui Sorrentino, care pare făcut din bucăți din filmele lui Fellini, de mă tot întrebam „asta e din I Vitelloni sau din Amarcord?". Nu știu ce din ce era, da' cam ăsta era feelingul. Sigur, dacă n-ai văzut Fellini, se prea poate ca Hand of God să ți se pară mare lucru. Nu e. BTW, faza cu zgomotul făcut de barcă (tuff, tuff, tuff) e dintr-o carte a lui Tom Wolfe (Back to Blood; not his best, not his worst).

După aia m-am uitat la primele 20 de minute din Succession, care cică ar fi o șmecherie de serial. Începe prin a ne prezenta personajele: un bătrân antipatic, fiul lui antipatic, celălalt fiu al lui antipatic, un băiat care se droghează; tocmai începuse o scenă cu fiica antipatică a bătrânului, da' l-am oprit, că nu vreau să văd 27 de ore în care mai mulți oameni antipatici se ceartă între ei. Da, probabil că dacă mă uitam la încă vreo 6 ore realizam că de fapt fiecare are un motiv să fie așa cum e, dar frankly, my dear, I don't give a damn. Also, puteau dracu' să filmeze genericul ăla pe bune pe 8 milimetri, nu să-l tragă pe digital și să pună un filtru de Instagram peste. Tot also, nu mai suport să văd cadre filmate din mână cu un zoom subit pe fața personajului. Viața nu e suficient de lungă ca să mă uit la căcaturi d-astea.

După aia am făcut o mâncare de ciuperci și am mâncat-o!

După aia m-am uitat la prima jumătate de oră din The Power of The Dog, care o să ia desigur Oscarul, dar m-am plictisit: prea lent, personaje „profunde", dar mai curând caricaturi ale profunzimii, muzica aia a lui Jonny Greenwood care zgârie auzul dar bineînțeles că e foarte potrivită, anyway, să zicem că nu eram eu în starea ideală pentru film. M-am dus în cameră să citesc ceva prost, m-am întors, filmul devenise mai bun, mă rog, genul de film care ia Oscarul, probabil că-l și merită, tot nu mi-a plăcut (cum de altfel nu mi-a plăcut nici un film cu Benedict Cumberbatch; unde mai pui că e și urât).

Și după aia am ieșit în curte să fumez o țigară și să dau de mâncare unei pisici străine, deci iată că nu-s complet hater.

Alex Tocilescu