Marele tun al micului premier

Postat la: 18.10.2021 - 10:45

Faptul că a rămas doar interimar după succesul moțiunii de cenzură, cu alte cuvinte un premier mic, nu-l împiedică pe Florin Cîțu să tragă un nou tun de mari proporții. Fostul său tovarăș de drum, Claudiu Năsui de la USR, știe desigur ce spune, dar exagerează firește când afirmă că jaful pus la cale de șeful PNL, care este totodată șeful interimar al Guvernului, este cel mai mare din istoria României. Năsui pulverizează programul „Anghel Saligny", pentru care s-ar fi rupt coaliția.

Noi, cei din presă, am știut tot timpul că membrii de vază ai coaliției s-au certat și s-au învrăjbit pe bani. Nu pe principii. Și mă număr printre cei care au sesizat între altele și rapacitatea demnitarilor USR, începând cu faimosul Vlad Voiculescu, pe care eu l-am dezvăluit pentru prima dată, și continuând cu Claudiu Năsui, care punea la rândul său la cale un jaf de mari proporții în economia românească. Ceea ce nu înseamnă că nu i-am dat dreptate lui Vlad Voiculescu atunci când a devoalat fapte foarte grave, săvârșite de către liberali pe seama sănătății publice în ministerul pe care acesta l-a condus vremelnic. Precum și înșelarea opiniei publice prin difuzarea de informații false despre pandemie. La fel procedez acum și în cazul lui Claudiu Năsui. Cu alte cuvinte, dacă hoțul strigă hoții, nu înseamnă nicidecum că nu are la rândul lui dreptate. Să-i dăm deci lui Năsui ceea ce e al lui Năsui.

Acesta se referă strict în dezvăluirea făcută ieri pe pagina sa de Facebook la Planul Național de Dezvoltare Locală. PNDL 3. Pe care liberalii, într-o încercare de a amăgi opinia publică, învelind mizeria într-un ambalaj frumos, l-au denumit pompos planul „Anghel Saligny". Pentru acest plan, care aparent este destinat dezvoltării tuturor comunităților locale din România, cetățenii acestei țări, loviți năprasnic de criza pandemică și rupți din ce în ce mai rău la buzunare de cea energetică, vor trebuie să scoată de unde pot 10 miliarde de euro în următorii ani.

Sună frumos, nu? Să pompăm bani atât de necesari comunităților locale, pentru ca acestea să dispună în fine de canalizare, de rețele de apă, de gaze și de drumuri practicabile. Și, atenție, cum ne garantau Florin Cîțu și ai lui, aceste sume colosale de bani vor fi distribuite fără discriminare. De ele vor beneficia, ni s-a garantat, toate comunitățile locale, indiferent dacă sunt conduse de lideri PNL sau de lideri ai altor partide. Pentru că, spuneau unii, dacă faci de pildă o rețea de apă sau de gaze, nu poți să o limitezi pe perimetrul unei singure comune. Asemenea rețele se întind pe distanțe mari și, ca atare, inevitabil trec și prin localitățile conduse de către reprezentanții altor partide. În teorie, sună frumos.

Ceea ce se întâmplă însă în practică ne spune acum Năsui, care vine din interiorul sistemului. Și are acces la informații de primă mână. În România reală a acestui program „Anghel Saligny", de o parte însemnată a celor 10 miliarde de euro va beneficia și deja beneficiază clientela de partid. Clientela PNL. În ce mod? În primul rând prin intermediul contractelor de consultanță. Năsui ne spune că ar fi fost semnate până în prezent peste 1.500 de asemenea contracte. Ele sunt perfectate cu societăți de profil reale sau mai puțin reale, adevărate sau fictive, ale oamenilor PNL. Care astfel vor fi serviți cu sume exorbitante. Cu certitudine, conform unui mai vechi obicei românesc, se va face para-ndărăt. Dar despre întoarcerea unor bani către liderii politici vom afla mai târziu, din viitoarele dosare DNA. Până una alta, Năsui descoperă că sunt 267 de societăți de „consultanță", care au avut acces la aceste fonduri, fără vreo licitație. O singură societate dintre acestea, Media Marketing SRL, deține până în prezent nu mai puțin de 1.004 contracte pe programul „Anghel Saligny". Cei interesați pot afla cu ușurință consultând Registrul Comerțului cine sunt în mod oficial acționarii și managerii acestui SRL și care sunt persoanele care se ascund cu discreție, de frica ANI, în spatele lor. Pe locul doi în acest top este un alt SRL, Pro Regie Consulting, care și-a adjudecat nu mai puțin de 273 de contracte. Alte așa zise societăți de consultanță, care au obținut contracte grase cu statul prin intermediul Guvernului PNL, au unu-doi angajați sau chiar niciunul. Nu mai intrăm acum în alte detalii. Iată cum, cu o viteză uluitoare și în condițiile în care avem de-a face cu un Guvern interimar, demis constituțional prin cea mai votată moțiune de cenzură din toate timpurile, înainte de a avea vreun metru de conductă de gaz sau de apă sau de canalizare sau de drum public, din tortul public se înfruptă deja sute și sute de interpuși.

Nemaipunând la socoteală ceea ce Claudiu Năsui ascunde, pentru că inițial a fost și el parte, cu întreg USR-ul, al acestei jonglerii. Și anume că, din miliardele puse la dispoziție de Uniunea Europeană tocmai în scopul injectării lor în comunitățile locale, în vederea modernizării acestora, autoritățile române nu au fost capabile să cheltuie decât 40%. Pentru că banii europeni se fură cu mai multă frică decât banii cetățenilor României. Pentru că atunci când este vorba de banii europeni, sunt la mijloc mai multe criterii și mai multe controale. Și intervine mai des DNA. Care, odată sesizată oficial, nu mai are cum să ascundă murdăria sub preș.

Dar, până una alta, să fim atenți la dezvăluirile făcute ieri de Claudiu Năsui. Și să le dăm cuvenita greutate. Dacă reprezentanții USR vor ajunge la putere, într-un guvern monocolor și minoritar, Guvernul Zero 2 condus de Dacian Cioloș, atunci aceștia vor pune firește batista pe țambal. Și vor dirija ceea ce a mai rămas nesifonat de PNL către propria clientelă. Dar, până atunci, iată, s-a creat o fereastră de oportunitate. Un premier din ce în ce mai mic îi dă acestei țări un tun din ce în ce mai mare.

Sorin Rosca Stanescu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu