În America se joacă soarta Marii Revoluții Mondiale!

Postat la: 25.06.2022 - 14:38

America a luat foc din nou. Ca în 2020, străzile s-au umplut de lumpeni violenți. Atacă, jefuiesc, iau ostatici. Fac legea. Regimul Biden a spus că au dreptate să fie furioși. Iată asigurarea că nimeni nu le va face nimic.

Ei sunt Puterea. Sau, în orice caz, brațul înarmat al Puterii. Iar ei au înțeles asta. Se simt importanți. Cred că fac istorie. Și poate chiar fac. O istorie însângerată. Ca în 1789, în 1933 sau în 1917.

Din doi ani, America este scena unei Revoluții. Această Revoluție l-a răsturnat pe Trump de la putere, servind drept camuflaj pentru cea mai mare fraudă din istorie.

În loc, s-a instalat un stat revoluționar. Adică un stat terorist. Regimul Biden este un regim terorist. În vremurile „pașnice", conduce prin amenințarea gloatelor de mardeiași. Mârâitul acestora, răgetul lor înfiorător răzbate din subteranele societății până la suprafață, ca din beciurile Colosseumului, amplificat savant de megafoanele Presei și ale Rețelelor Sociale, aflate sub controlul Poliției Politice.

Când se simte la ananghie, statul revoluționar de la Washington slobozește hoardele pe străzi, ca în iunie 1990 la București. Acum, ca și atunci, hoardele asmuțite „fac ordine".

Statul revoluționar din America era la mare ananghie. Pe fondul unei crize economice structurale și al unei nemulțumiri sociale generale, cel mai important organ de justiție a ieșit din rând. A trădat.

Deviația nu putea fi tolerată. Scânteia nesupunerii risca să aprindă o vâlvătaie colosală (necontrolată!), care să mistuie marionetele de mucava din DC. Dar turbarea iscată de decizia Curții Supreme de Justiție reprezintă pretextul perfect pentru un nou val de teroare care să revigoreze statul revoluționar. Revoluția are un singur remediu împotriva anemiei: Sângele proaspă!

(Pentru a doua oară, în doi ani, alegerile din noiembrie 2022, se vor desfășura sub spectrul terorii și al stării de urgență.)

Turbarea socială este încurajată fățiș. De la Washington DC și din lumea întreagă. Liderii de mucava de pe mapamond își simt și ei amenințate postamentele revoluționare și ațâță gloatele de lumpeni cu încurajările lor isterice despre „drepturi", „libertăți" și „idealuri".

De nimic nu se tem mai mult decât de o revoltă „legalistă", care să demonstreze că sunt goi. Și care să îi „debuloneze" la rândul lor așa cum au „debulonat" și ei istoria. În America acestor zile se joacă soarta Marii Revoluții Mondiale care se desfășoară sub ochii noștri de la căderea Comunismului.

Adrian Pătrușcă
(Preluare Activenews)

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu