Netanyahu a mărturisit, în sfârșit, motivul atacării Iranului

Pentru Netanyahu și clasa sioniștilor religioși, distrugerea Iranului este o împlinire a destinului biblic al Israelului. Ministrul Securității, Itamar Ben-Gvir, face geopolitică rulând sulurile Torei, când îl invocă pe Amalek, citând înspăimântătorul îndemn la genocid din Cartea Devarim (דְּבָרִים - Deuteronomul):

„Șterge amintirea lui Amalek de sub cer; să nu uiți!” (Deuteronom 25:19), a scris Ben-Gvir pe rețeaua X. În tradiția evreiască, Amalek reprezintă dușmanul etern al Israelului, care trebuie distrus complet, iar utilizarea acestui termen în contextul Iranului sugerează un război de anihilare, justificat de Dumnezeu Adonai. 

Ben-Gvir a mai postat imagini cu Ali Khamenei și fostul președinte Mahmoud Ahmadinejad, alături de versete din Megilat Ester (מְגִלַּת אֶסְתֵּר - Cartea Esterei): „evreii să stăpânească peste cei ce-i urăsc”, făcând o paralelă directă între regimul de la Teheran și Haman, personajul negativ care a încercat să distrugă poporul evreu în Persia antică. 

El a descris războiul împotriva regimului iranian ca fiind o „campanie istorică” și a declarat că Israelul este împăcat cu consecințele loviturilor, invocând protecția divină prin expresii precum „cu ajutorul lui Dumnezeu, Statul Israel va învinge”. 

„Rising Lion” (Leul care se ridică): numele operațiunii israeliene împotriva Iranului, susținută de miniștrii de extremă dreapta, este inspirat din Cartea B'Midbar (בְּמִדְבַּר - Numeri 23:24): „Iată, poporul se ridică ca o leoaică și se înalță ca un leu”.  

În concluzie, Ben-Gvir nu vede războiul ca pe un simplu incident geopolitic, ci ca pe o etapă a procesului de mântuire și de restabilire a granițelor biblice ale Israelului, unde victoria este garantată de Tora.

Aceeași retorică a fost folosită și de premierul Benjamin Netanyahu, care a descris Iranul ca fiind Amalek, în timpul vizitei la un sit lovit de rachete iraniene în martie 2026, afirmând: „Ne amintim și acționăm”. 

Referirea la Amalek a atras critici internaționale energice, fiind considerată de unii observatori drept un limbaj cu valențe genocidare, deoarece nu face distincție între conducerea politică și populația civilă a Iranului.

Distrugerea infrastructurii civile a Iranului trădează intenția de a anihila puterea economică a republicii islamice, și nu ceea ce pretinde mincinos, o mână de ajutor întinsă poporului iranian pentru a se ridica împotriva regimului opresiv.

Pe 19 martie 2026, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Ierusalim, Netanyahu a propus construirea unei rețele de conducte de petrol și gaze care să traverseze Peninsula Arabică, direct către porturile mediteraneene Haifa și Ashdod ale Israelului.

El a susținut că acest coridor terestru ar elimina definitiv dependența globală de punctele critice de tranzit maritim (chokepoints), în special Strâmtoarea Hormuz și Bab-el-Mandeb, care pot fi blocate de Iran. 

Afirmațiile au venit la o zi după ce Israelul a atacat câmpul de gaze South Pars din Iran, acțiune care a determinat Iranul să blocheze efectiv traficul prin Strâmtoarea Hormuz, ducând la explozia prețurilor energiei la nivel mondial. 

Netanyahu a prezentat acest proiect ca pe o transformare istorică, ce ar face din Israel un hub energetic central între Golf și Europa, reducând totodată influența geopolitică a Teheranului asupra piețelor globale. 

Nimic din acest proiect nu are legătură cu scopurile și motivațiile inițiale ale Israelului și Statelor Unite, atunci când au atacat neprovocat Iranul, pe 28 februarie, în toiul negocierilor privind sistarea programului nuclear al Iranului. Promisiunea solemnă a fost schimbarea formei de guvernământ a republicii islamice și salvarea națiunii iraniene. 

Cornel Ivanciuc