Îngropați România cu orice preț. Ca să renască!

Postat la: 22.02.2023 - 10:30

De 33 de ani România este îngropată cu fiecare zi care a trecut. Indivizii care și-au spus politicieni au săpat groapa, fiecare cu ce a avut. Unii cu mâinile, alții cu buzunarele, alții cu "negocierile", alții cu fotoliile. Fiecare după cât a putut. Important e că au făcut-o cu simț de răspundere față de stăpânii lor externi. Ca să aibă ei ce să agonisească.

Pentru că li s-a părut că nu e suficient, au "întărit statul"! Au dat puteri depline serviciilor secrete, servicii care au aruncat lopeți întregi de pământ în umbră, în tăcere, șantajind, vânzând tot ce mai era de vândut. Nu a fost suficient nici asta.

Au cerut ajutoare! Li s-au alăturat unii din presa mizerabilă, alții din online, ăia de se cheamă azi influenceri. Ăștia au fost puși să latre în haită. Își zic onegiști și reziști. Au început să rostogolească mizeria cu viteza tastaturii. Au împrumutat limbajul din societățile "libere". Doar vroiau o țară ca afară! Adică fără principii, fără rădăcini, fără tradiții, sex, gen, educație, religie, libertate de exprimare. Cu cât libertatea de gen e mai mare, cu atât libertatea de exprimare e mai mică. Așa au fost plătiți să înțeleagă democrația. Transformată în demoncrație! Adică cultura pumnului în gură și a întocmirii de liste negre. Aproape au și reușit. Au transformat groapa în care aruncă România într-o groapă de gunoi a Europei. Pe bani mulți! Băgați în buzunarele lor! Nu a fost de ajuns că au îngropat România în pământ, au aruncat și tone de gunoaie deasupra!

Au livrat stăpânilor tot ce se putea livra: de la resurse naturale la oameni. Să nu uităm milioanele de români plecați pentru a-si câștiga o pâine. Să nu uităm sparanghelul lui Werner! În schimb, au scos bani imediat pentru a ajuta refugiații vieții! Totul la dispoziția altora, nimic pentru români!
Ca să fie siguri că România e îngropată au pus și o cruce! Justiției! Să fie siguri că e moartă, că nu funcționează decât la ordin! Doar așa dărâmi un stat! Au distrus și educația. O țară fără educație nu are nici un viitor! Au furat viitorul, viața, speranțele! În schimb latră pe la televiziuni ce patrihoți sunt ei! Binențeles că asta sunteți! Niște derbedei, pe care nu vă mai sătură nimeni!

După ce s-au făcut preș în fața stăpânilor externi, acum sunt în stare să mute și granița! Dați-le băi, Delta ukrainienilor! Ca să fiți băieți de bază! Să vă îngroape nebunul ăla în canal! Niște jigodii care nu mai au nimic sfânt. A rămas să ne vindeți și mormintele! Doar, doar mai scoateți ceva firfirei! Au luat o loază eternă, un neica nimeni, unul de e turist pe banii țării cu apucături de rege ratat, care și-a făcut o camarilă! Din repetenți, analfabeți doctori, cum altfel, și i-a făcut "guvernul meu"! Ca să facă stăpânii lui ce vor din idioții de-și spun miniștri! Ordinul e să distrugă tot, să pârjolească tot, să nu mai rămână piatră pe piatră! Da' ei sunt democrați și occidentali! Nu, mă, sunteți doar niște borfași la drumul mare!

Îngropați România în fiecare zi! Într-un moment al vieții voastre de borfași, România îngropată, o să înțeleagă că afară e primăvară și după legea Domnului, o să realizeze acolo din adâncul gropii și pământul înghețat, ea a fost doar plantată! Poate ați auzit și voi:"Să nu dea Dumnezeu Cel Sfânt, Să vrem noi sânge, nu pământ!".

Așa cum sămânța moare înainte de a ieși din nou la lumină! De a răsări din nou! Poate fără groapa asta în care suntem aruncați în fiecare zi, neamul ăsta nu poate să se înnoiască! Poate fără moarte nu există viață! Un neam ortodox este îngropat alături de sfinții săi, ca să înțeleagă că nimic nu este imposibil! Și că poate renaște din propria groapă mai semeț decât a fost vreodată! Pentru că acolo în groapă, s-a întâlnit durerea cu bucuria! Neamul cu sfinții săi!

Pentru că El, Dumnezeul Puterilor, al Milelor și al Îndurărilor, nu-și poate lăsa propria Mamă fără grădină! Dar a fost iarnă! Iarna neamului nostru! Poate a fost mai bine așa! Ca să înțelegem că vrăjmașii sunt dintre noi! Buruienile au crescut printre noi! Doar că Mâna Lui va plivi totul, spre bucuria Maicii Sale! Să vadă căt de frumoasă este Grădina ei în primăvara Neamului! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Zoe Dantes

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu