Nu îmi doresc sinuciderea Ucrainei

Pe platforma web dragă mie și la care particip profesional cu emisiuni și cu articole, "DefenseRomania.ro" a fost publicat interviul dat de către șeful misiunii diplomatice ucrainiene la București, Paun Rahovei.

În analiza tensiunilor momentului actual, doresc să reliefez două elemente care sunt contradictorii (ele sunt mai multe și prea greu de explicat într-un singur articol), până la a anihila narativul creat propagandastic în raport cu logica și realitatea de pe teren,. De peste 8 săptămâni analizăm dialogul lumii cu Rusia, exploatând asimetric, dar foart perfid tema Ucrainei. Ceea ce nu dorim să analizăm este și rolul concret al Ucrainei în explozia isteriei războiului (așa cum o denumește presa americană).

Primul palier de manipulare are loc astfel printr-o ciudată ignorare a propagandei ucrainiene în cadrul mecanismului patibular și patetic al rusofobiei abia mascate a actorilor mai mici sau mai mari din lume. Nimeni nu pare a observa aroganța și lipsa de respect cu care Kievul vorbește lumii. Al doilea element este lipsa totală și absolută a dialogului lumii cu Ucraina. Acest al doilea palier este substanțial eviscerat prin eludarea păcatelor fondatoare ale statalității Ucrainei, prin obscurantismul istoric promovat în loc de adevăr și, desigur, prin refuzul de a întreba, totuși Ucraina: tu ca țară și națiune ce dorești?

Ceea ce însă o știam deja din presa occidentală și din analizele bine informate, interviul diplomatului ucrainian din DefenseRomânia confirmă. Practic Paun Rahovei, vocea autorizată a Kievului la București, anunță moartea acordurilor de la Minsk, dacă Rusia va înarma regiunile rusofone care de ani de zile se luptă să se separe. Maximalistă solicitare, imposibilă condiție, arogantă falsificare a realității de pe teren.

Pentru a înțelege în adâncime voi da un sigur exemplu. Kievul a refuzat tot timpul să explice de ce 5 batalioane cecene cu luptători islamiști proveniți din diverse teatre de război ale califatului islamic (ISIS sirian sau cel cecen, finanțate de către un oligarh ucrainian apropiat atât președinției Poroshenko cât și a administrației Zelensky), s-au aflat ani de zile poziționate strategic în jurul regiunilor rusofone Luhansk si Donesk.

Conform legislației internaționale acești luptători islamiști sunt de facto teroriști. Autoritățile de la Kiev au permis existența pe teritoriul lor național a unor batalioane (250 de membrii fiecare) de luptători islamiști care să poarte un război islamist necruțător și ne auditat de legile internaționale împotriva propriilor lor cetățeni rusofoni. Căci conform legilor Europei si lumii civilizate, cetățenii rusofoni din Ucraina sunt cetățeni ucrainieni cu drepturile egale cu cele ale cetățenilor de etnie ucrainiană. Și totuși două administrații succesive de la Kiev, certificate de către Victoria Nuland ca fiind democrate (în realitate și vom demonstra acest lucru, fiind la ani lumină depărtare de a indeplinii condițiile minimale de a fi democratice), în paralel încurajate de politica provocatoare la adresa stabilității regionale a Marii Britanii, au plătit și menținut sute și sute de luptători islamiști proveniți din teritoriile guvernate de ISIS și transferate cu ajutorul rețelelor islamiste cecene la porțile regiunilor rusofone din Ucraina. Acești luptători nu ucideau soldați ai Fderației Ruse ci, în majoritate cetățeni ucrainieni rusofoni. În aceste batalioane islamiste au fost introduși, ca element de supraveghere și de comandă, ofițeri de informații ucrainieni, care le indicau țintele militare sau civile pe care acestea trebuiau să le atace.

Nu cred că își imaginează cineva că islamiștii veniți din Siria sau Cecenia erau porumbei ai păcii și implementau acordurile de pace de la Minsk.

Un alt aspect al falsificării realității a fost prezentarea de către cotidianul german Bild (2014) a dovezilor ca peste 400 de mercenari ai companiei americane sub nume ucrainian Academi (fosta Blackwater) participau activ și subversiv la războiul secesionist din estul Ucrainei, de partea Kievului.

Am scris acum luni de zile un profil al lui Eric Prince, patronul celebrei companii americane de mercenari Blackwater (acuzată de crime în masă în Irak și în Afganisthan, luptători ai săi fiind de altfel condamnați de către justiția americană pentru că au tras în civili nevinovați - https://en.wikipedia.org/wiki/Nisour_Square_massacre). Astfel folosirea unor forțe străine împotriva regiunilor rusofone separatiste vine în contradicție fundamentală cu necesarul ucrainian al luptei Kievului pentru suveranitate și integritate națională, distrugînd complet narativul pro democrație si trans atlantic construit de către acesta. Practic în nici una din țările membre ale familiei transatlantice, asemenea metode ileagle de război împotriva propriei populații nu sunt permise. Ucraina nu a fost întrebată de aceste aspecte niciodată.

Este necesar ca vocile autorizate ale Ucrainei să explice lumii de ce islamiștii sunt buni la distrugerea naționalităților rusofone ortodoxe de pe teritoriul ucrainian și cum servesc acești luptători islamiști anti occidentali procesului de integrare civilizațională a Ucrainei în marea familie democratică a lumii. Altfel, orice analist onest poate trage concluzia că eforturile de eradicare a identității rusofone din Ucraina sunt produse de politici statale, ele devenind recurente și creatoare de tensiuni interne extrem de nocive. Pentru a nu fi acuzați de dezinformare, căutați pe Google informațiile despre alianța dintre batalionul Dzhokhar Dudayev și miliția naționalistă și de extremă dreaptă care a participat la fenomenull Maidan, legalizată prin încălcarea oricărui drept internațional de către Nuland și acoliții săi, cunoscută sub numele de Ukraine Azov Battalion. Oricine poate verifica si prezența batalionului de veterani ceceni ai războaielor ruso-cecene sub denumirea de Sheikh Mansur. Alături, tot pe Google veți găsi articole din presa de prestigiu occidentală despre alte trei batalioane islamiste dislocate în Donbass și Luhansk.

Iată un exemplu concret de imposibila lingvistică diplomatică a unei țări care se prezintă victimă, în loc să își asume bărbătește rolul de co-autor al complexului de tensiune național de pe teritoriul său (exportat astăzi regional și internațional). Căci, trebuie să o spunem răspicat, legile folosirii exclusive a limbii ucrainiene, interzicerea folosirii limbilor minorităților naționale, votate de către Rada ucrainiană, au făcut ca toate minoritățile naționale (ruse, române, iudaice, maghiare etc) să își piardă în mod absolut și permanent dreptul la propria lor identitate națională și practic condamnate la aglutinarea forțată într-un nou narativ istoric nimicitor și amoral.

Lipsa de neliniște a aliaților europeni și transatalntici ai României față de un stat care folosește agresiunea externă ca pretext de a integra intern, violent, cu încălcarea fiecărei definiții din dicționarele internaționale ale democrației, a minoritățile care locuiesc pe teritoriul său nu poate fi justificată. Lipsa întrebărilor și solicitărilor ferme adresate Kievului cu privire la acest palier crucial al formării noului stat ucrainian, ca actor responsabil regional și internațional, duce la un export masiv de insecuritate în țările din regiune și la toate nivele de decizie a marilor organizații de securitate care există astăzi. Reacția Ungariei, politic motivată de propriile sale interese regionale (deseori condamnabile și de combătut pentru că neagă acte internaționale fondatoare ale statelor vecine ei) ne dovedește că exportul de insecuritate nu are numai steag rusesc, dar după rezolvarea conflcitului în sine, va avea loc și prin lipsa soluțiilor democratice și de drept ale problemei create de Maidan și naționalismul biologic propus pentru ucrainizarea completă și forțată a locuitorilor din Ucraina.

Una din cărămizile ordinii europene construite după războiul rece este tocmai respectarea cu sființenie a drepturilor minorităților naționale, lingvistice, sexuale, economice etc, prin aplicare strictă, fără compromis, a codurilor europene în materie. Nici un fel de agresiune, simetrică sau asimetrică la adresa unui stat (teologia judiciară post belică a substanțiat deja acest principiu) nu poate fi utilizată ca justificare pentru a reduce sau anihila (cazul politicilor ucrainiene vorbim de anihilare) a drepturilor cetățenilor statului agresat.

Interviul din DefenseRomania ar fi trebuit să cuprindă și astfel de întrebări, cerând răspunsuri clare, mai ales că există o masivă îngrijorare pentru minoritatea română din Ucraina, supusă unor atacuri permanente și eforturilor de deznaționalizare prin politici oficiale sau oficioase în teritoriile pe care le locuiește de sute și sute de ani.

Tot odată, analistul onest trebuie să privească și componenta statului de drept, aplicarea legii și tratamentul cetățenilor în fața legii. Din nefericire în interviul său, diplomatul ucrainian a uita să ne explice măsurile luate de către guvernul de la Kiev împotriva organizațiilor politice sau așa zis civice care duc o permanentă politică de ucrainizare forțată a oricărui aspect al vieții cetățenilor săi .

Alături de celebrul actor non statal de extremă dreapta și profund antisemit Right Sector, care a stat și stă la baza organizatorică a unor partide politice ucrainiene care au astăzi reprezentanți la toate nivele de comandă ucrainiene, reamintesc proiectul ultra naționalist de tip securitar, bine finanțat de către Kiev, Mirotvoreț, pe care presa românească l-a prezentat deseori.

Toate solicitarile OSCE, UE, Germaniei, Franței, chia și SUA (dar cu voce domoală ca să nu îi deranjeze pe noi săi aliați împotriva Rusiei) de fi extirpate aceste tumori canceroase, produse de către masacrul din piața Maidan, evenimentul seminal al acestei ideologii biologice pe care astăzi o observăm in Ucraina, au fost ignorate. Denumită organizație civică, creată de un fost securist ucrainian, Mirotvoreț a creat o listă a dușmanilor Ucrainei. Principala vina a celor oficial declarați dușamani este că au dublă cetățenie, indiferend de țară sau continent. O vină imaginară, de tip Orwellian, care, pentru perimetrala și îngusta ideologie biologică a Kievului nou născut din Maidan, este o crimă de neiertat. Pe această listă a activiștilor ucrainieni care o produc și o publică, se află nu numai agenți ruși, elemente rusofone din Ucraina sau cei cu dublă cetățenie, dar regăsim si un Andrei Năstase din Republica Moldova sau un președinte al Croației. Incredibil pentru un cetățean european de astăzi, pe listă a fost trecut chiar și fondatorului celebrului grup muzical Pink Floyd, pentru o declarație de artist a sa cu privire la Crimeea. Ironia absolută este că o fondatoare a luptei pentru democratizarea Ucrainei, participantă la evenimentele EuroMaidan, laureată a premiului Nobel pentru literatură a fost recent trecută și ea pe listă pentru că și-a permis criticarea militarismului social ucrainian, dezvoltat de Kiev în ultimii ani.

Doar pentru că și-au exercitat dreptul la opinie, pentru greșeli de traducere a textelor sau pentru că au criticat extremismul multor politicieni ucrainieni de astăzi, activiștii fundamentaliști adunați de acest ex securist din timpurile sovietice, au întocmit liste negre, declarând ca dușmani oficiali ai statului Ucraina, a peste 180 000 (da, ați citit bine cifra) de oameni, femei și bărbați. Unii dintre ei, ucrainieni, au fost executați de mințile înfierbântate ale naționalismului tribal care cutremură de ani de zile societatea ucrainiană. De frica represaliilor poliția națională nu a reacționat la crimele acestea, mai mult nu a arestat pe nici unul dintre așa zișii activiști civici care luptă, folosind metodele barbariei naziste sau comuniste, pentru independența Ucrainei.

O întrebare directă ar trebui adresată oricărui oficial ucrainian, de ce Kievul permite existența, la asemenea magnitudine, a fenomenului semi oficial al listelor negre. Căci numai regimurile naziste și comuniste, sau cele dictatoriale din America latină sau Asia de Sud Est au permis întocmirea de liste negre, urmate de execuții și persecuții generale. Cei care consideră, acum doar câteva zile declarat ca atare, că președintele Cehiei este dușman și trebuie executat pentru că refuză să trimită arme milițiilor rusofobe din Ucraina au declanșat un fenomen violent anti democratic, de o amplitudine neîntâlnită în Europa post belică. 

Acest exemplu, alături de sute de astfel de conflicte neurotice dezvoltate în ultimii ani în Ucraina pun întrebări serioase privind existența statului de drept la Kiev. Agresiunea rusă nu poate fi sub nici o formă utilizată pentru a promoiva o justiție paralelă, criminală și fără nici un fel de respect al comandamentelor democrației și ale drepturilor omului. Este crucial ca la orice dialog despre Ucraina, aceste întrebări să fie puse apăsat iar răspunsurile să nu fie doar simplă propagandă care să folosească cuvintele lexiconului democratic.

Lipsa totală de reacție a guvernului de la Kiev la aceste manifestări atavice, anti democratice și de distrugere a principiilor legalității și legilor, trebuie să provoace reacții ferme și imediate ale tuturor membrilor comunității internaționale democratice din lume. Trebuie să provoace aceleași procese de reforme structurale, semantice și morale pe care toate statele din Estul Europei le-au cunoscut, dureroase dar benefice pentru modernizarea acestora. În cazul în care Ucraina refuză (așa cum o face astăzi) să introducă reformele dure, imediate și pe intreaga transversală socio-politică și economică, acest lucru înseamnă că evenimentele post Maidan nu au fost decît focuri de artificii produse să înșele vigilența lumii democratice mondiale. Adică, obiectivele naționalismului ucrainian nu sunt democratice și nici civilizate.

Pentru a fi clari, tensiunea de la granița dintre Ucraina și Rusia este reală. Federația Rusă are intenția clară de a bloca orice dezvoltare suverană a Ucrainei. Dar această tensiune concretă este folosită pentru a acoperii marile probleme ucrainiene privind democrația reală, corupția endemică și oligarhizarea violentă, criminală a statului ucrainian. Dezvoltarea la nivel celular a naționalismului etnic militarist, a violenței civile și culturale are loc chiar in momentul când aceste rânduri sunt scrise.

Este clar pentru toată lumea că în acest moment Ucraina este subiect (nu este victimă, doresc să subliniez această nuanță) al unei agresiuni atipice și profund amorale din partea Federației Ruse. Dar definiția trebuie să se oprească aici. Pentru că Ucraina are de răspuns clar și la obiect la întrebări fundamentale. Aceste întrebări au fost obturate, dacă nu de-a dreptul ignorate atunci când Kievul a suprapus până la identificare slăbiciunile sale statale și politice cu o rusofobie fundamentalistă. Ca să fim clari, această rusofobie, uneori cu tentă de batjocură la adresa națiunii și statului rus (vezi declarațiile lui Wendy Sherman și Anthony Blinken) a luat locul unei analize concrete a rolului și destinului ucrainian în arealul european și cel mondial.

H.D. Hartmann