Oligarhii ruși controlează părți din România!
Postat la: 19.03.2022 - 13:20
Oligarhii ruși fac afaceri în România de peste 20 de ani. Nu pentru a face neapărat profit, ci mai ales pentru a deține controlul asupra unei părți din economie și asupra politicienilor. Rolul oligarhilor ruși a fost întotdeauna acela de para-trăsnet al serviciilor secrete ruse. Așa cum serviciile secrete ți multinaționalele vestice utilizează „societăți cu scop special" (SPV), serviciile secrete ruse utilizează oligarhi - având familii și interese personale, deci vulnerabilități, ei pot fi mult mai ușor păpușați.
Prin șpăgi, „sponsorizări" politice, șantaj emoțional sau onorarii grase (platite unor consultanți sau influenceri, românași de-ai noștri, care mai lucrează, uneori, și prin big five/fat four), oligarhii ruși au reușit să obțină controlul asupra unor sectoare strategice ale economiei românești. De exemplu, metalurgia, care le-a fost făcută, practic, cadou la privatizare: Alro Slatina, TMK Alprom, COS Târgoviște, Ductil Buzău, Industria Sârmei Câmpia Turzii. Piața carburanților este covârșită de oligarhi - Lukoil, Rompetrol (deținută de o „independentă" companie din Kazahstan), OMV (deținută, direct sau indirect, de Gazprom) și Petrom (deținută de OMV) înseamnă cam 80% din piață. Fiecare litru de carburant de 9 lei (13 lei în curând) înseamnă bani care merg, direct sau indirect, la oligarhii ruși. Gazul, de asemenea, este o unealtă cu care economia românească a fost (și este încă) ținută sub control de oligarhi. De exemplu, timp de peste 20 de ani, Elcen București, actualmente în insolvență, a pre-cumpărat gaz de 150 de milioane de euro anual, ca să fie bine, în caz de cine știe... Asta în condițiile în care România are gaz și chiar doi producători de gaz - Romgaz și Petrom (deținut de OMV, deținut de... Gazprom). Industria chimică și petrochimică este, de asemenea, sub controlul oligarhilor. Grupul de firme ale lui Ioan Nicolaie (cel cu elefantul împăiat), care produce îngrășăminte chimice și explozibil, este în insolvență și în faze avansate de vânzare către oligarhi, aceiași care au dat materie primă cu pipeta, ca să fie bine și la vară cald.
Am organizat noi lucrurile să fie așa? Poate piața liberă? Poate alinierea astrelor? Nici vorbă. Totul a fost planificat de păpușarii oligarhilor ruși, care au avut banii, influența, consultanții și rakeții numa' buni pentru a cumpăra sau șantaja politicienii români. Politicieni, tehnocrați, avocați - politicieni, televiziuni, presa scrisă și, mai nou, paginile sau grupurile dedicate de pe rețelele de socializare - toți au dat totul pe teren, și-au dorit mai mult victoria și au „înfrânt" prin frumoase auto-goluri înscrise metodic în poarta României.
Acum, cu embargoul european impus oligarhilor, zecile de mii de salariați care încă lucrează în întreprinderile deținute de oligarhii ruși riscă să intre în șomaj. Falimentul acestora, consecutiv interzicerii patronilor lor direcți sau din umbră, va determina pagube enorme salariaților, clientelei, companiilor de utilități, comunităților locale, băncilor și fiscului. Adică, va fi un glonț tras în propriul picior. Suntem favorabili acestor sancțiuni impuse stâlpilor economici ai regimului lui Putin, dar ar fi momentul să ne întrebăm cum s-a ajuns aici și cine sunt vinovații. Unii dintre noi încercăm, cu puținele resurse pe care le avem, să îi combatem. Ar trebui să îi știe și „organele", dar mai ales serviciile noastre secrete. Ar trebui ca aceștia din urmă măcar să se prefacă, să ne mintă frumos, că încercă să îi combată.
Pe de altă parte, însă, toți cei care au făcut afaceri cu oligarhii ruși, punându-le o parte din țara asta la picioare, ar trebui să își declare public interesele și implicarea în aceste afaceri. Ei se știu și, psihologic, sunt perceptibili, pentru că dau semne că se tem - unii dintre ei își vopsesc obrazul cu albastru - galben, deși au în suflet nașul alb-albastru-roșu, alții fac legi, proceduri administrative și platforme online de depistare a pro-rușilor, punând în practică, în același timp, cele mai putiniste metode de cenzură a informațiilor și de dezinformare oficială.
PS - Putin ar fi putut fi învins, ar fi putut fi oprit de la dezastrul umanitar pe care l-a cauzat. Dar Vestul a preferat, timp de 22 de ani, să facă afaceri cu el și cu regimul lui autocratic. Pe de altă parte, Putin ar fi putut fi învins dacă Vestul ar fi oferit lumii un reper moral, onest, democratic, scrupulos cu drepturile și libertățile omului, un regim politic condus de lideri raționali și dedicați democrației. În schimb, Vestul a dat lumii minciună, corupție, captivitate, apartheid sanitar și lideri senili, abulici, infracționali, unii dintre ei chiar tiranici. De aici a apărut periculoasa simpatie pentru regimul chinezesc și pentru autoritarismul iliberal al lui Putin. Aceiași simpatizanți de ieri ai celor două „modele" au descoperit azi că Putin este demonul absolut - stai și te întrebi cine este mai vinovat, demonul dezlănțuit sau cei care i-au deschis porțile iadului?
Gheorghe Piperea
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu