Omicroneuronul din capul colonelului Valeriu Gheorghiţă
Postat la: 18.12.2021 - 07:42
Că omul de fier care conduce campania de vaccinare în România este colonelul doctor Valeriu Gheorghiţă, ştie toată lumea, deşi pe ici, pe colo, câte un neisprăvit rupt total de realitatea zilelor noastre îl confundă cu Raed Arafat.
Că această campanie a fost un real succes, iarăşi ştie toată lumea. Succes în sensul că, idioţii Europei, adică, noi, românii de rând, nu am dat năvală să urmăm sfaturile lui Gheorghiţă şi a celorlalte goarne ale apocalipsei, să ne vaccinăm. Şi uite aşa am ajuns pe penultimul loc în Europa civilizată la vaccinare, spre disperarea lui Gheorghiţă care nu prea avea ce să-i raporteze, cu justificată mândrie patriotică, nimic de bine, celui care l-a numit în funcţie, preşedintele Iohannis.
Şi uite aşa, în timp ce Europa civilizată, îmbălsămată cu toate trei dozele de vaccin şi cu mânecile suflecate pentru a patra doză este toată roşie şi sunt ţări care au câte 80.000 de infectări pe zi, România a rămas singura verde, iar numărul de infectări este infim în comparaţie cu îmbălsămaţii civilizaţi.
Deocamdată, nici un profet care prevestea număr record de morţi în România la începutul acestei ierni, nu a explicat de ce s-a întâmplat fix pe dos decât previzionau ei. Nu au explicat nici măcar cei care, recomandându-ne să o lăsăm mai moale cu Crăciunul, cu Iisus, cu Ion şi Maria, făceau mişto de „Grădina Maicii Domnului". Uite că grădina asta a rămas înverzită în mijlocul iernii, înconjurată de o mare roşie.
De sărbători, pentru că nu mai avea nimic prin poşetuţă cu care să-şi bucure stăpânii, Gheorghiţă s-a decis să se îndrepte către noi, oamenii de rând. Aşa că, pe când ne socoteam cum o să pornim cu colindul, ne-am trezit cu Gheorghiţă sărind brusc din boscheţi direct în faţa noastră, îmbrăcat ca la Viclaim, cu şapcă pe cap, pantaloni cu vipuşcă şi epoleţi pe umeri, un băţ cu un Omicron în vârf în mână, în loc de Stea şi făcându-ne „Bau"!, ca să ne sperie, să nu ne priiască toba, caldaboşul şi cârnaţii. Să scuipi în sân, să-ţi saie de sperietură şi mai multe nu.
Grăit-a Gheorghiţă către noi: „În măsura în care acest virus, această variantă Omicron este mai puțin virulentă decât Delta, o vom vedea. Repet, din punct de vedere al experților este mult prea devreme să spunem că într-adevăr este nesemnificativ impactul asupra fiecărei persoane infectate, pentru că în celelalte țări unde s-a extins în momentul de față răspândirea variantei Omicron, majoritatea oamenilor sunt vaccinați sau trecuți prin boală." Cu alte cuvinte, cei care au sfeclit-o cu noua tulpină sunt cei vaccinaţi sau trecuţi prin boală. Dar staţi aşa şi nu vă bucuraţi.
Grăit-a mai departe Gheorghiţă: „Este greu de evaluat impactul. Într-o țară precum România, care are o rată mică de vaccinare, gândiți-vă la peste 80 de ani, undeva la 25-26%, este foarte greu de prevăzut impactul, dar nu cred că trebuie să facem aceste evaluări pe sănătatea noastră proprie și trebuie să ne protejăm, pentru că ceea ce omoară este boala, este COVID-19 și nu vaccinarea. Haideți să înțelegem acest lucru! Desigur că prioritatea noastră rămâne să vaccinăm cu prima schemă în mod deosebit persoanele vulnerabile, dar, ţinând cont că avem persoane vulnerabile vaccinate este foarte bine să își completeze schema de vaccinare cu această doză de booster tocmai pentru o protecție optimă în fața variantei Omicron."
Avem aici o mică fractură de logică. Ori până acum noua tulpină a atacat în cea mai mare măsură pe cei vaccinaţi, ori vom continua să ne vaccinăm, ca să scăpăm de ea. Sau, poate că Omicron a trecut mai întâi pe la vaccinaţi, aşa, de control, ca să se încălzească, pentru a putea să năvălească sprintenă peste nevaccinaţii pe care i-a lăsat până acum în pace. Dovadă România.
În altă ordine de idei, dar tot pe aceeaşi temă, ziarul „Daily Telegraph" atrage atenţia asupra unui eveniment care s-a petrecut în Slovenia şi care a făcut furori pe reţelele de socializare. Până când a fost şters. O doamnă, care afirmă că a fost asistenta șefă a Centrului Medical Universitar din Ljubljana, şi care se ocupa cu primirea și administrarea flacoanelor de vaccin pentru politicieni, a demisionat și a ținut o conferință de presă în care a afirmat că există trei feluri de vaccinuri. Potrivit acesteia, nr. 1 corespunde unei doze placebo, conținând soluție salină. Numărul 2 conține serul pe bază de ARN mesager, iar numărul 3 este o secvență de ARN mesager care conține onco-gena legată de adenovirus care contribuie la dezvoltarea cancerului.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi FDA, sora ei americană, au aprobat în regim de urgenţă vaccinul, admiţând că s-a sărit peste nişte etape. Că serul este experimental. Se leagă atunci cu ce spune asistenta slovenă. În timpul testării unor medicamente sau vaccinuri, se foloseşte şi un segment de subiecţi cărora li se administrează placebo, pentru a fi comparat cu cei care sunt cu adevărat supuşi testării medicamnetului sau vaccinului. În cazul vaccinului împotriva COVID 19, aceste teste ar trebui să se încheie în 2023. Şi totul se face numai pe bază de voluntariat.
Şi acum vine problema gravă.
Dacă paşaportul verde, fără de care nu poţi trece nici măcar strada să-ţi cumperi o pâine, condiţionarea de vaccinare a păstrării locului de muncă şi multe, foarte multe alte restricţii impuse celor care nu s-au vaccinat, înseamnă voluntariat, atunci este un experiment medical legal, la care participă marea majoritate a populaţiei planetei.
Dacă însă există constrângeri pentru a te vaccina, contravine Codului Medical stabilit în 1946 la Procesul de la Nurnberg: „ Consimțământul voluntar al persoanei umane este absolut esențial. Asta înseamnă că persoana implicată trebuie să aibă capacitatea legală de a-și da consimțământul. Ar trebui să fie capabilă să-și exerseze libera alegere, fără niciun fel de intervenție a forței, înșelătoriei, minciunii, constrângerii, șireteniei, sau oricărei alte forme ulterioare de constrângere și convingere; de asemenea, trebuie să aibă o cunoaștere și o înțelegere suficientă a subiectului care să-i permită o decizie în deplină cunoștință de cauză." La sfârşitul pandemiei, să vedem unde ne încadrăm. Şi, mai ales, cine a fost vaccinat placebo.
Sorin Ovidiu Bălan
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu