Paladista sau cât de incompetent este Directorul General de la MNAR

Postat la: 05.02.2024 - 02:09

Între falsurile din colecția familiei Adrian Năstase se găsește și un mic ulei numit comic, înscris direct în „operă", „Cleopatra". Falsul "Cleopatra" e datat 1937, deși e copiat după un desen cunoscut din 1943. Știm că Victor Brauner a părăsit, definitiv România în 1938. Deci „Cleopatra", după falsificator, ar trebui să aparțină perioadei de creație românești.

Mica oroare, proprietatea lui Adrian Năstase, e o copie penibilă după desenul reprodus și cunoscut a lui Victor Brauner din 1943 și intitulat „Paladista". Mai grav, tabloul cu subiectul „Paladista", un tablou mare și spectaculos, este expus la MNAR, nu departe de falsul din colecția Năstase.

Dar ce înseamnă această „Paladistă"? Vine ea cumva de la nudurile schilave ale lui Theodor Pallady, reminiscența din tinerețea simbolistă a marelui prieten român a lui Henri Mattise? Nicidecum. „Paladista" lui Victor Brauner nu are nimic de a face cu nudurile lui Pallady.

"Paladienii (les Palladiens) sunt mici statui care în antichitate aveau rolul de a proteja casele de incendiu. Apollonius din Tiana și legendarul Hermes Trismengistul ar fi colecționat astfel de statui pentru a le folosi în operații cu caracter magic" (Mihaela Petrov, „Victor Brauner. Cuvântul scris și opera plastică 1934-1965", Editura Humanitas, 2012, pag. 26).

După cum mai observă un expert, falsificatorul adaugă proiectului original a lui Victor Brauner câteva elemente rizibile, punând pe capul Paladistei o gâscă încoronată care trimite mai degrabă la „rățoiul" din desenele animate.

Hermes Trismengistul a fost un alchimist legendar din Alexandria. Trismengistul, adică „de trei ori mare". Apollonius din Tyara a fost un discipol al lui Pitagora, din Efes, Impreriul Roman, vindecător, hermeneut și filosof. Tradiția iudaică s-a întâlnit cu gnosticul și cu Hermes Trismengistul.

Tabloul Compoziție pe tema Paladistei, 1945 este în expoziția de la muzeu și „curatorul" expoziției Cătălin Stejerean ar fi trebuit să cunoască și seria de desene pregătitoare din 1943.

Cătălin Stejerean și colegii săi nu par să înțeleagă ce au expus la MNAR. Ei ocupă doar niște locuri foarte călduțe și prestigioase. Expunerea de falsuri grosolane putea fi evitată dacă la MNAR exista competență și profesionalism.

Petru Romoșan

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu