Pentru a obține soluția prestabilită, instanțele Curții de Apel Brașov se ghidează după coduri penale de uz intern

Postat la: 23.10.2023 - 09:17

În primăvara acestui an, MARIN IONUȚ MIRCEA, fost director al Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT Brașov) a fost reținut și ulterior, arestat preventiv, sub acuzația că a încălcat o lege care nu avea cum să-i fie aplicabilă.

Cu un elan demn de o cauză mai bună, D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov l-a acuzat pe directorul SPLT Brașov de încălcarea Legii nr. 98/2016 - Legea Achizițiilor Publice, deși era evident încă de la începutul cercetărilor în acest dosar că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 99/2016 - Legea privind Achizițiile Sectoriale.

Din punct de vedere numerologic, organele de urmărire penală au fost foarte aproape de numărul corect, numărul 99 fiind primul număr care urmează numărului 98, greșit invocat și aplicat, dar, din perspectiva rigorilor impuse de normele care reglementează corecta desfășurare a procesului penal diferența este ca dintre mâncare și mâncărime.

Deși apărarea a punctat încă de la început că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 99/2016, nicidecum cele ale Legii nr. 98/2016, Lege avută în vedere la momentul reținerii și arestării preventive, mandatul de arestare al inculpatului MARIN IONUȚ MIRCEA a fost prelungit succesiv motivat de faptul că fostul Director al SPLT Brașov ar fi încălcat o lege inaplicabilă în cazul de față.

Faptul că, la finalul urmăririi penale, procurorul anchetator a recunoscut prin emiterea Rechizitoriului că apărarea a avut mereu dreptate și că legea aplicabilă este cea care vizează achizițiile sectoriale, nicidecum achizițiile publice, nu a avut, din păcate, nicio repercusiune pozitivă asupra inculpatului MARIN IONUȚ MIRCEA, acesta fiind menținut în continuare în arest preventiv, în special prin voința supremă a magistraților Curții de Apel Brașov.

Chiar dacă este ilegală, voința magistraților Curții de Apel Brașov, Tribunalului Brașov și, mai nou, Tribunalului Covasna de a-l menține pe inculpatul MARIN IONUȚ MIRCEA în arest preventiv este de înțeles din punct de vedere tactic deoarece, menținându-l în arest preventiv o perioadă cât mai îndelungată, aceștia speră să-l determine să clacheze și să meargă pe procedura abreviată, scăpându-i de misiunea imposibilă de a motiva corect soluția de condamnare a fostului Director al SPLT Brașov.

Este important de subliniat faptul că, prin prelungirea nefondată a măsurii arestării preventive, în mod succesiv, inculpatul MARIN IONUȚ MIRCEA este în executarea anticipată a pedepsei care, din perspectiva magistraților de la Curtea de Apel Brașov și de la instanțele subordonate, inclusiv a magistratului de la Tribunalul Covasna, va veni cu siguranță, sentința de condamnare fiind în redactare deși procesul pe fondul cauzei nici măcar nu a început, fiind în faza Camerei Preliminare.

Pentru a spulbera rumoarea instalată ca urmare a lecturării frazei anterioare, trebuie explicate două afirmații :

1. Afirmația potrivit căreia inculpatul MARIN IONUȚ MIRCEA se află în executarea anticipată a executării pedepsei prestabilite.

2. De ce am spus magistratul și nu magistrații Tribunalului Covasna.

Explicațiile celor două afirmații nu sunt doar extrem de simple, ci și ușor de verificat :

1. Este evident faptul că, din perspectiva magistraților, inculpatul MARIN IONUȚ MIRCEA nu are cum să scape de condamnare din moment ce, magistrații Tribunalului Brașov au validat în mod nelegal mai multe acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate între D.N.A. -Serviciul Teritorial Brașov și mai multe persoane care au fost cercetate în acest dosar.

Acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost încheiate și validate în mod nelegal deoarece magistrații Tribunalului Brașov nu au dispus confiscarea de la mituitori a sumelor ce formau obiectul mitei pe care ar fi primit-o inculpatul MARIN IONUȚ MIRCEA.

Din moment ce sumele nu au fost confiscate de la mituitori deși acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost validate de către magistrații brașoveni, este evident că ele urmează a fi confiscate de la persoana care se presupune că a luat mita, respectiv de la inculpatul MARIN IONUȚ MIRCEA.

Nicio sumă de bani nu poate fi confiscată de la inculpatul MARIN IONUȚ MIRCEA în situația în care acesta ar fi achitat, motiv pentru care este evident pentru orice persoană de bună credință că, pentru a ieși din impasul generat de validarea nelegală a acordurilor de recunoaștere a vinovăției, magistrații brașoveni și magistratul de la Tribunalul Covasna TREBUIE SĂ-L GĂSEASCĂ VINOVAT ȘI, IMPLICIT SĂ-L CONDAMNE pe inculpatul MARIN IONUȚ MIRCEA.

2. Am spus magistratul de la Tribunalul Covasna deoarece, în urma deciziei magistraților de la Curtea de Apel Brașov de a trimite dosarul la Tribunalul Covasna, 2 din 3 magistrați ai Secției Penale de la Tribunalul Covasna s-au abținut imediat ce le-a fost repartizat dosarul.

Mărturisesc faptul că am intrat cu mari speranțe în sala de judecată a Tribunalului Covasna cu prilejul dezbaterilor ocazionate de propunerea de prelungire a mandatului de arestare preventivă a inculpatului MARIN IONUȚ MIRCEA.

Din păcate, atât speranțele mele, dar mai ales ale inculpatului MARIN IONUȚ MIRCEA, au fost rapid spulberate de către doamna judecător care, înaintea începerii dezbaterilor, l-a întrebat pe inculpatul aflat în boxă dacă este de acord ca la termenul acordat miercuri, 25 octombrie, pentru discutarea Cererilor și Excepțiilor formulate în faza Camerei Preliminare, să nu fie adus de la penitenciar și să participe la ședința de judecată prin video conferință din penitenciar, având în vedere faptul că termenul a fost stabilit pentru ora 14,00.

Această întrebare a demonstrat faptul că decizia doamnei judecător de a încuviința solicitarea Parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului MARIN IONUȚ MIRCEA fusese deja luată anticipat, înainte de începerea dezbaterilor.

Din păcate, împotriva argumentelor invocate de apărare, decizia doamnei judecător luată încă de dinaintea începerii dezbaterilor a rămas de neclintit în sensul admiterii propunerii de prelungire a mandatului de arestare preventivă.

Având în vedere multiplele probleme generate de abuzurile magistraților de la Curtea de Apel Brașov și de la instanțele aflate în subordinea acesteia, evoluția dosarului se anunță a fi deosebit de interesantă, motiv pentru care chiar merită urmărită cu atenție.

Avocat Constantin Florin Durgheu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu