Poate arunca Putin în aer Marea Neagră?

Conform noii doctrine de apărare a Federației Ruse, Vladimir Putin poate decide atacuri nucleare, în măsura în care ar fi periclitată existența statului. Cine poate mai mult, poate și mai puțin. Nu există niciun acord internațional care să interzică explodarea, la propriu, a Mării Negre. Dar acest lucru este posibil. Și face parte dintr-un plan mai vechi al Uniunii Sovietice.

Oricât ar părea de suprarealist, scenariul pe care-l expun în ceea ce urmează, un scenariu militar, a fost descris într-o publicație de profil din Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece. E adevărat, extrem de succint. În esență, strategii militari ai Uniunii Sovietice prevăzuseră ca, în eventualitatea în care există pericolul de a fi înfrânți într-un război atomic, să detoneze Marea Neagră, distrugând practic în acest fel o bună parte a continentului european. Era, este sau va fi posibil așa ceva?

După căderea regimului Ceaușescu și după ce, împreună cu avocatul Cătălin Dancu, am întreprins primele demersuri pentru anularea sentinței de condamnare la moarte a generalului Pacepa, acesta m-a pus în contact cu un alt condamnat la moarte, savantul Constantin Răuță. Acesta m-a vizitat în România, pentru că, deși era condamnat la moarte, primise un pașaport. Și, între altele, mi-a prezentat un proiect, aparent de domeniul științifico-fantasticului, de exploatare la scară largă a uriașelor cantități de hidrogen sulfurat existente în profunzimea Mării Negre. Acest proiect a stat la baza unor discuții cu regretatul Dinu Patriciu, care, în cele din urmă, a ales o altă cale de a face afaceri profitabile, exploatând subsolul, acoperit cu pulberi extrem de valoroase, al Mării Negre. Dar cum de s-a ajuns la acest scenariu al exploatării hidrogenului sulfurat?

Sub numele de cod Călin, un tânăr cercetător român, Constantin Răuță, a primit permisiunea de a se perfecționa profesional în Statele Unite, cu condiția să facă spionaj anti-NATO în beneficiul Direcției de Informații Externe. În 1973, s-a predat autorităților americane, iar în 1974 a fost condamnat la moarte pentru trădare. Timp de 24 de ani, a lucrat în domenii sensibile de cercetare ale NASA, fiind implicat direct în câteva proiecte de mare răsunet. În momentul în care autorităților americane le-a sărit în ochi scurtul articol din presa militară rusă vizând posibilitatea aruncării în aer a Mării Negre prin explodarea pungilor de hidrogen sulfurat, Departamentul Apărării a sesizat NASA, care a demarat intense cercetări științifice în acest sens. Iar ipoteza lansată de sovietici s-a confirmat.

Hidrogenul sulfurat din Marea Neagră reprezintă o bogăție imensă, o sursă aproape inepuizabilă de energie ieftină, cu condiția să fie extras și prelucrat, dar, în același timp, și un pericol potențial uriaș. Cercetările făcute în Statele Unite asupra Mării Negre au fost extinse, dar întrucât, după căderea Zidului Berlinului, Războiul Rece părea că s-a încheiat, ele s-au concentrat mai cu seamă asupra aspectelor mai practice legate de exploatarea acestui potențial. Sosit în România, Răuță, care știa că Dinu Patriciu este preocupat de un proiect vizând exploatarea Mării Negre, mi-a expus pe larg această situație și m-a determinat să organizez o întâlnire în trei. Proiectului economic nu i s-a dat curs, pentru că, așa cum precizam mai sus, Patriciu demarase cercetări vizând nu hidrogenul sulfurat, ci pulberile din subsolul Mării Negre, pe care urma să le extragă cu ajutorul unor roboți-aspirator dirijați de la suprafață. Iată însă că astăzi înfricoșătorul proiect militar revine în actualitate.

În adâncimea Mării Negre se acumulează cantități din ce în ce mai mari de hidrogen sulfurat. Pentru valorificarea acestora, ele pot fi captate cu ajutorul unor pungi uriașe, un fel de parașute aduse la suprafață. Mai simplu este însă de finalizat celălalt proiect. Explodarea Mării Negre presupune din nefericire doar voința criminală a unui stat, care dispune de tehnologia necesară în acest sens. Odată produsă o explozie relevantă într-o asemenea pungă de hidrogen sulfurat, ea se propagă cu viteză în întreaga mare. Într-o asemenea eventualitate, o parte din Europa ar urma să fie pulverizată. Niciun acord internațional nu interzice până în prezent o asemenea acțiune criminală. Și, din păcate, este perfect posibil. Oricât de halucinant ar părea. Din nefericire, în 2020, Constantin Răuță s-a stins din viață și nu mai are astăzi posibilitatea de a ne oferi detalii suplimentare.

Sorin Rosca Stanescu