Politica sub autoritatea împăratului, fără dezbatere și fără decizie
Postat la: 27.02.2024 - 10:10
Documentarul prin care Recorder relevă modul cum RAPPS a alocat suma de 7 milioane de euro pentru „Palatul Împăratului" zguduie scena publică din România.
Nu atât prin dimensiunea colosală a sumei care este vehiculată (doar un oligarh ar aloca 7 milioane de euro pentru renovarea unei proprietăți), cât prin demonstrarea fără echivoc a modului cum partidele politice autohtone operează în anul 2024: fără dezbatere și fără decizie. Din orice direcție ai privi înspre scena politică românească, te lovești doar de unanimități antidemocratice, dar mai ales împotriva intereselor partidelor care le orchestrează!
Cum se poate explica decizia PNL-ului de a aloca în an electoral aproximativ 40% din bugetul de partid pentru RAPPS, schemă prin care a devenit posibilă renovarea palatului? Nici măcar un PNL-ist nu s-a declarat împotriva acestei decizii a căror consecințe sunt evident împotriva intereselor partidului. Cum se poate explica decizia PSD-ului - în unanimitate - pentru comasare și liste comune cu PNL, în condițiile în care această decizie politică va acționa evident în dezavantajul social-democraților, atât comasarea, cât și listele comune?
Mai mult decât atât, cum se poate explica decizia PNL-ului, dar mai ales a PSD-ului, de a debuta în anul electoral postându-se sub steagul „Împăratului Iohannis", poate cel mai detestat politician din istoria României postdecembriste? Ce lideri politici întregi la cap atrag asupra lor de bunăvoie un cuantum enorm de capital politic negativ? În schimbul a ce?
În mod cert, puterea de decizie a partidelor politice este cvasi-inexistentă, acestea acționând la comanda „Împăratului Iohannis", respectiv a serviciilor secrete, în conformitate cu șantajul și/sau recompensele orchestrate de aceștia, după caz. Iar dacă puterea de decizie a partidelor a fost subminată, atunci este lesne de înțeles de ce dezbaterea în cadrul partidelor nu mai există, aceasta fiind golită de orice sens.
Lipsa de dezbatere din cadrul partidelor politice în particular iese în întâmpinarea suprimării dezbaterii din cadrul lumii occidentale în general, orchestrată de către progresiști, la ordinul și în interesul forțelor oculte din spatele marelui capital, culcându-ne astfel în democrație și trezindu-ne în dictatură. Fără dar și poate, politica românească a anului 2024 este sub autoritatea împăratului, fără dezbatere și fără decizie.
Andrei Gușă
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu