Predicții: ce "vine" peste noi în 2024

Postat la: 28.12.2023 - 09:34

Sfîrșitul de an aduce mereu în presa noastră potop de bilanțuri, cronologii și topuri ale evenimentelor, politicienilor, sportivilor șamd. Mai puțini se apleacă asupra topurilor evenimentelor viitoare, într-un cuvînt, asupra predicțiilor.

Ce vine peste noi în 2024? Ce surprize ne așteaptă, ce evenimente care să ne afecteze viețile, ce răsturnări de situație? Sigur că situații precum conflictul din Gaza sunt mai greu de prevăzut, dar altele pot fi date ca aproape certe. După ce am parcurs o serie de materiale pe acest subiect din presa mare a lumii, să încercăm o sinteză și să prezentăm zece predicții pentru 2024.

1) Cu certitudine maximă, va fi anul în care "pandemia" de inteligență artificială va zgudui lumea din temelii. Anul ăsta a fost doar începutul, în 2024 AI va bubui, descoperind noi orizonturi și acoperind unele vechi. Deja e un soi de întrecere socialistă între mari companii tech să lanseze, fiecare, propriul soft pe piață. Ceea ce s-a întîmplat la Open AI spre finalul anului, concedierea CEO-ului Sam Altman, urmată imediat de tulburătoarele informații despre o descoperire care ar putea schimba istoria lumii, face lucrurile și mai interesante.

2) Derivat din punctul 1 sunt șanse mari ca 2024 să aduca implementarea pe scară foarte largă a săptămînii de lucru de 4 zile, tatonată în anumite companii de ceva vreme.

3) O dramatică schimbare de curs pot aduce alegerile din Europa și SUA în cazul unui succes al grupărilor tradiționalist-conservatoare în dauna celor progresiste; deja trendul e de creștere accelerată pentru primele și viceversa. Un asemenea rezultat va avea consecințe foarte mari, atît în plan economic, cît, mai ales, în problema imigrației, care afectează tot mai mult atît SUA, cît și bătrînul continent.

4) O mare certitudine este venirea din urmă, puternic, a unui gigant planetar pe nume India, cea mai mare țară ca populație, începînd din acest an, cea mai mare democrație a lumii și, nu în ultimul rînd, un jucător economic cu o dezvoltare din ce în ce mai solidă. Se pare că analizele ultimilor ani privind ascensiunea Chinei spre vîrful dominației economice mondiale nu au fost suficient de atente la marele concurent asiatic.

5) Pași mari, în paralel cu dezvoltarea AI, va face în 2024 și realitatea virtuală, adică posibilitatea unui utilizator de a intra într-un mediu simulat artificial, total diferit de realitatea fizică în care se află. Ochelarii speciali se anunță a fi tot mai sofisticați și e foarte aproape momentul în care vor fi persoane care vor sta mai multe ceasuri în realitatea virtuală decît în lumea reală.

6) 2024 poate fi anul în care Europa va introduce suprataxarea miliardarilor - se vorbește de 2% taxă anuală pe avere - nu doar din cauza problemelor majore cu bugetul Uniunii, cît mai ales a constatării mai vechi că bogătașii europeni plătesc taxe și impozite mai mici decît omologii americani. O asemenea supraimpozitare ar aduce venituri suplimentare de multe zeci de miliarde de euro anual.

7) O veste bună e că optimismul planetar e în creștere, după evenimente precum pandemia ori războiul din Ucraina. Un studiu derulat recent de Ipsos în 34 de țări ale lumii relevă că majoritatea cetățenilor consideră că 2024 va fi mai bun decît 2023, cu excepțiile notabile ale Franței și Japoniei, singurele în care procentul optimiștilor e sub cel al pesimiștilor. În medie, în toate cele 34 de țări, 70% spun că 2023 a fost un an rău pentru țara lor și 53% că a fost un an rău pentru ei și familia lor. România e pe la jumătatea clasamentului, cu o rată de optimism pentru 2024 de 68%.

8) Tot derivat din dezvoltarea AI, omenirea se va confrunta anul viitor cu problema dificilă a deep-fake-ului, fiind pe tapetul multor state legislații complexe menite să stăvilească fenomenul și gravele-i consecințe. Legislații care nu se vor naște, însă, lesne, dat fiind că granița dintre contracarare și cenzură e foarte subțire.

9) Oricît ar părea de ciudat, micuța pastilă de Ozempic stă să producă o revoluție planetară ale cărei consecințe sunt greu de cuantificat în acest moment. Conceput pentru diabetici, Ozempic s-a dovedit că ajută consistent la slăbire rapidă, astfel că a ajuns un erou pe piața farma și determină, deja, lansarea unor produse similare. Problema e că specialiștii în economie estimează mutații serioase în consum, fiind de așteptat ca valul Ozempic să reducă drastic cantitățile de mîncare, alcool, ba chiar și tutun consumate la nivel planetar. În 2022, spre exemplu, piața de fast-food doar în SUA a fost de 382 miliarde USD, cea de gustări de 110 miliarde USD, cea de tutun de 83 miliarde USD. O reducere de doar 5% a acestor piețe ar crea o gaură de 30 de miliarde de dolari în economie.

10) Anul viitor va aduce un declin și mai accentuat al industriei cinematografice, înmulțirea platformelor de streaming ducînd la o concurență sălbatică, la o sporire a cantității și, în consecință, la scăderea dramatică a calității produselor, pe care o reclamă tot mai mulți urmăritori. În replică, va crește devastator influența rețelelor sociale, în frunte cu TikTok, fiind greu de estimat în acest moment impactul asupra dezvoltării tinerelor generații, în viitor.

Bogdan Tiberiu Iacob

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu