Prostimea intelectuală "față cu reacțiunea"
Postat la: 23.04.2025 - 07:51
Ca să vedeți cine sunt cei care ar vrea să ne oblige să gândim ca ei și dacă cumva îndrăznim să avem păreri proprii, ne consideră niște idioti cu creierele spălate de boții, titiboții și cargoboții de pe Tik-Tok.
Toți acești indivizi cu "discernământ" și "profunzime" în gândire, specialiști în propagandă, dezinformare și factchecking (verificarea faptelor), care amușinează kaghebistul și legionarul de la un kilometru, au înghițit ca puișori flămânzi, pe nemestecate, și apoi au regurgitat cu toții în spațiul public aberantă poveste a provocării decesului papei de către J.D. Vance, vicepreședintele SUA.
"Turbatul" Vance ar fi dat buzna în Vatican și în pofida rezistenței înverșunate a celor care au încercat să-i împiedice accesul în palat, ar fi reușit să ajungă la papă, pe care l-a agresat verbal, acuzând susținerea migranților de către Sanctitatea Sa. Supus unui asemenea tratament brutal și nemilos, papa ar fi suferit atacul cerebral care i-a provocat decesul.
Partea cea mai savuroasă este că "factcecărinea" sau potera internetului, a crezut sincer povestea, au fost ca mitomanii care trec testul poligraf pentru că sunt ei înșiși convinși de fabulațiile pe care le debitează. Nici măcar nu au făcut în mod deliberat propagandă împotriva "regimului nazist" de la Washington.
"Intelectualii" de internet nici măcar nu și-au exercitat menirea declarată în această viață și anume să verifice faptele (factcheckimg). În presa bătrânească, aia pe hârtie, regula era să verifici informația din minim două surse sau dacă e posibil, chiar din trei surse. Acum te numești ziarist dacă ai un smartphone și un cont pe rețele de socializare.
În general audiențele la papă sunt publice și există oportunități pentru imagini foto și video, așa cum s-a întâmplat și în cazul primirii vicepreședintelui american James David Vance. "Busolele națiunii", cei care au pretenția să ne indice direcția, nu aveau decât să vizioneze un scurt video înainte de a scrie.
În film se vede cum pe durata audienței de câteva minute, J.D. Vance, primit împreună cu soția sa, era foarte smerit și i se adresa papei cu "părinte" (father). Vicepreședintele SUA este de religie romano-catolică.
Discuția a fost convențională. J.D. Vance l-a întrebat pe papă cum îi merge cu sănătatea și i-a spus că se roagă pentru el. Unul dintre însoțitorii papei le-a înmânat lui J.D. Vance și soției daruri pentru cei trei copiii ai lor și apoi au făcut o poză de grup cu toții. Papa mai avusese primiri în acea zi și după întâlnirea cu Vance a binecuvântat din balcon mulțimea credincioșilor.
J.D. Vance a hotărât să-și petreacă Paștele la Roma împreună cu soția și copiii și cu această ocazie a făcut și vizite de curtoazie la premierul italian Giorgia Meloni și la papa Francisc. Cam aceasta este societatea post-adevăr, în care niște indivizi mânați de ură și fanatism politico-ideologic, adesea stimulat cu generoase subsidii financiare, ne poruncesc cum să trăim si în ce să credem.
George Scarlat
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu