Războiul Rece din extern devine intern!

Postat la: 16.08.2023 - 02:35

Trăim din plin evenimentele generate de cel de-al doilea Război Rece. Asupra cetățenilor din statele lumii, efectele sunt la fel de devastatoare. Sau chiar și mai devastatoare. Iar pericolul degenerării într-un război mondial este imens. De această dată însă, în substanța și mai ales în cauzalitățile lui, Războiul Rece este unul intern.

Voi explica în cele ce urmează acest aparent paradox. Ce știm până acum din istorie? Că, după cel de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a pus mâna, cu acceptul foștillor ei aliați occidentali, pe o zonă vastă din Europa centrală și de est. Unde I.V. Stalin și-a extins dictatura. Lichidând toți adversarii politici reali sau imaginari și instituind o nouă ordine. Aceste state au devenit aservite Uniunii Sovietice, unele dintre ele continuând pentru mult timp să rămână ocupate de armata acestei țări. Aparent conflictul dintre est și vest a fost generat de situația Berlinului, din care Uniunea Sovietică a luat o halcă, cealaltă halcă rămânând sub administrația aliaților. Momentul de cotitură și de debut oficial al Războiului Rece este cel în care administrația sovietică a decis să ridice așa-numitul Zid al Berlinului, pentru a bloca astfel exodul germanilor către vest. În scurt timp a apărut și fatalul ceas atomic. Ceasul sfârșitului lumii. Care număra simbolic orele, apoi minutele, apoi secundele care ne-au mai rămas până la scufundarea omenirii în beznă.

Acest Război Rece, pe care protagoniștii au avut totuși grijă să nu-l transforme într-un război în toată legea, a avut un punct culminant în ceea ce e a rămas în istorie sub denumirea de „Criza rachetelor din Cuba", iar apoi prin prăbușirea economică a Uniunii Sovietice și-a dat obștescul sfârșit. Omenirea a luat o pauză. Istoria însăși a intrat la scara ei într-o scurtă recreație, care a durat până în 2014, anul invadării Peninsulei Crimeea de către armatele Federației Ruse. Și a izbucnit cel de-al doilea Război Rece. Care, treptat, dar care cu o viteză care se accelerează, riscă și el să degenereze într-un război clasic. Un război clasic, în condițiile armamentelor ultrasofisticate de care dispun statele, poate fi fatal. Dar ce fel de Război Rece ne este dat să trăim? Eu cred că există o mare diferență specifică între cele două Războaie Reci. Din analiza mea, pe care o puteți împărtăși sau nu, acest Război Rece este mai degrabă un război intern. În sensul că el este mai puțin generat de ceea ce se întâmplă în Ucraina și într-o măsură mult mai mare generat de procesele politice interne care au loc la Moscova și la Washington. În ce ordine vreți.

Ambele administrații sunt de mai multă vreme în criză. Vladimir Putin, un nostalgic al epocii staliniste, sub pretextul refacerii puterii Imperiului Rus al țarilor, încearcă de fapt din răsputeri să reconstruiască, nu numai imagistic, ci și pratic, Uniunea Sovietică. Să o aducă la nivelul la care cetățeanul rus să devină mândru că face parte dintr-o mare putere la nivel global, să ignore neajunsurile cu care se confruntă zi de zi și să accepte cu stoicism restrângerea drepturilor și libertăților sale. Totul la schimb cu gloria Rusiei. În acest sens, deși a pornit cu dreptul, Vladimir Putin s-a dat cu capul de sticlă. Regimul său autocrat, deseori cu accente dictatoriale, nu s-a dovedit suficient de eficient pentru a asigura realizarea obiectivelor interne pe calea atingerii țintelor externe. Înainte de a ajunge la exit, regimul Putin trece inevitabil printr-o serie întreagă de convulsii, cea mai evidentă fiind generată de războiul fulger pe care l-a declanșat în Ucraina, degenerat într-un război de uzură extrem de costisitor. Acest război, departe de a-l consolida, îi erodează în mod accelerat regimul.

Dincolo, la Washington, bătălia politică este în mod și mai evident de natură internă. America este mai divizată decât oricând, cu excepția Războiului de Secesiune. Așa-zișii progresiști, metamorfozați în așa-zișii neo-marxiști, generează din multe puncte de vedere politici comuniste. Casa comună a acestora este Partidul Democrat, finanțat masiv atât de complexul militar, cât și de complexul farmaceutic, și susținut în forță de industria cinematografică și de cea mai mare parte a presei. Democrații nu au găsit o formulă mai bună pentru viitorul ciclu prezidențial de la Casa Albă decât tot în persoana lui Joe Biden. Dar credibilitatea acestuia scade vertiginos, pe măsură ce Statele Unite se confruntă cu o criză tot mai profundă atât economică, cât și socială.

Deși sunt neomarxiști, deși sunt permanent susținuți de fundațiile de tip Soros, deși dispun de o propagandă care duduie, neomarxiștii nu reușesc să facă față cu succes provocărilor cu care se confruntă America și sfârșesc prin a-i nemulțumi pe proprii lor electori. Inclusiv cei de culoare, cei de diverse etnii, ajunși în Statele Unite și cărora li s-a promis marea cu sarea de către regimul Clinton, apoi de către regimul Obama și, în fine, acum, de către regimul Biden. Pentru a-și consolida cumva poziția, regimul Biden a ajuns la concluzia că are nevoie ca de aer de o criză. Iar războiul din Ucraina reprezintă din acest punct de vedere o excepțională ocazie de a-și întări mușchii în materie de credibilitate. Atâta doar că nu îi iese cum s-a planficat.

Din capul locului am afirmat două lucruri: 1). Că asistăm și trăim consecințele clasice ale unui război prin procură, în care Statele Unite au antrenat Occidentul și Federația Rusă, unde Putin încearcă din răsputeri să se mențină la putere, război desfășurat în interiorul unui stat, Ucraina, și pe spinarea poporului ucrainean, dar și a cetățenilor din cele 40 de state care într-o formă sau alta susțin în mod legitim Ucraina, care se apără de o agresiune. 2). Că acest război prin procură este generat în totalitate de cauze interne existente atât în politica de la Moscova, cât și în politica de la Washington.

Ce obiective vizează Federația Rusă, respectiv regimul Putin, am precizat mai sus. Care este obiectivul politic al regimului Biden, am precizat de asemenea. Federația Rusă nu a obținut în plan politic niciun rezultat notabil. Iar Putin nu a reușit să-și consolideze regimul, care acum scârțâie din toate balamalele. Regimul Biden, în condițiile în care e confruntat cu o criză fără precedent a datoriei publice, a reușit însă un succes, dacă nu în plan intern, cu certitudine în plan extern. A șubrezit Europa, împingând practic Germania în criză și a adus Statele Unite în situația în care nu mai au un concurent serios în Uniunea Europeană, mai ales după ce au schimbat paradigma energetică.

Acest succes real, pentru noi extrem de costisitor, este însă contrabalansat de faptul că marele câștigător al acestui Război Rece de tip nou este nu America, nu Federația Rusă, ci China. La capătul acestui Război Rece - și într-o formă sau alta cred că ne apropiem de acest capăt - când vom trage linie vom constata că singurul stat care a avut realmente de câștigat din această confruntare este China și singurul regim care s-a consolidat cu adevărat este regimul lui Xi Jinping.

Sorin Rosca Stanescu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu