Rețeaua „DIVA" merge și la război. „Paralelii" buni la toate!

Postat la: 01.03.2022 - 11:01

Știți deja că încă de vineri multe vedete și vedetuțe s-au apucat de postat, ca la o comandă, cam aceleași mesaje despre criza ucraineană, în weekend trecând deja la teorii despre război, detalii știute doar de către ei despre Putin sau propunerea să facem din Zelenskiy un lider planetar, pentru... eroismul dovedit în luptă. Vedeam deja scenariul similar cu cel de la începutul pandemiei, ba mai mult, erau cam aceleași personaje, ceea ce sugera clar existența unei rețele folosite la nevoie.

Tot zilele astea, câteva personaje, pe unele le știu, pe altele nu, s-au apucat să-mi vânture numele prin postări, etichetându-mă cu atributele inventate la adresa mea de paralelii lui Coldea încă de-acum vreo 15 ani. M-au făcut prietenul lui Putin, kaghebist, bețiv, au ratat doar informația c-aș fi și fricos, treabă pe care Coldea o șoptea unor prieteni de-ai mei vrând să le sugereze că nu se pot baza pe mine. Treaba declanșată acum e clar că e la comandă, fiind destinată să-mi potolească demersul de a analiza ce se întâmplă prin Ucraina, și-n plus să decredibilizeze ce-aș mai zice.

Câțiva amici ce-au lucrat prin sistem și știu multe s-au mobilizat însă și mi-au descifrat o parte a șaradei. Povestea e senzațională, se leagă cu unele informații certe pe care le aveam, v-o relatez pe scurt, fără a da însă numele protagonistelor, nici nu prea contează și-ar fi generator de situații neplăcute pentru ele. Prin 2016, în plină atotputernicie a sistemului Coldea, s-a format o rețea de fete tinere și frumoase, care-au fost selectate cu ajutorul unui tânăr lider liberal, pe care „paralelii" îl aveau deja la mână, fetele fiind recrutate și apoi trecute la un antrenament scurt și intensiv.

Așa a luat naștere Rețeaua „DIVA". Tot cu sprijinul tânărului liberal, ce-a fost dotat cu mijloace financiare, fetele au fost plasate să presteze la emisiuni de largă audiență, de tip divertisment, crescându-le notorietatea, dar și interesul masculilor Bucureștiului potenți financiar, care și le-au adăugat la „colecție" pe unele dintre ele.

Timpul a trecut, paralelii de tip Coldea sau Dumbravă au fost lăsați la vatră, unele fete s-au și măritat între timp (una dintre ele cu o mare vedetă a Antenei 1), rețeaua devenind una de tip „ronin", dar bună de folosit la nevoie exact pentru cei ce le-au recrutat, care pot face și bani astfel. Astfel, azi toate postează despre criza ucraineană cam aceleași mesaje, două dintre ele s-au ocupat să mă eticheteze pe mine drept kaghebist sau bețiv, pe alții ce s-ar opune trendului de dezinformare chiar mai rău, pe scurt, rețeaua a fost pusă la lucru.

Pare scenariu de film, dar nu e, important în cheia descifrării operațiunii de dezinformare actuale este să vă imaginați câte asemenea rețele mai există și acționează la simpla „apăsare de buton". Fake-news-urile grosolane promovate conștient prin televiziuni sunt și ele opera unor moderatori și jurnaliști grupați în rețele similare, iar divele în chiloței și sutien care-au descoperit brusc geopolitica și comentează sub eticheta de „influencerițe", neîndoielnic că sunt manevrate și ele, conștient sau în orb, contracost sau în baza „obligațiilor de serviciu".

Responsabilitatea mesajelor iresponsabile difuzate este a statului român, ce trebuie să intervină serios și dur, mai ales într-o situație atât de gravă ca cea în care ne aflăm, în care pare că un stat, Rusia, și un om, Putin, despre care azi ne întrebăm în mod legitim dacă nu cumva a înnebunit, se pregătesc să dea foc planetei, iar liderii occidentali privesc mai degrabă pasiv grozăvia, și se scuză sub acoperirea futilă a unui aliniat din tratatul NATO care zice că nu trebuie intervenit direct dacă nu-i vorba de vreun stat membru.

Cozmin Gușă

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu