Rochița roz: o nouă gafă de protocol a Președinției

Președintele României a făcut o vizită oficială în Japonia împreună cu Prima Doamnă îmbrăcată-n roz. Pe români nu-i interesează că s-a mai semnat încă un parteneriat strategic, din multitudinea de gen, fără impact asupra societății românești. Rochița Primei Doamne a făcut furori pe rețelele de socializare. Nimeni nu s-a prins însă de noua gafă prezidențială.

"Ucraina rezistă cu orice preț." Titra Pro-tv, înainte de a prezenta vizita de stat a președintelui. Bun așa. Zele-vogue nu trebuie să adune chitanțe, nici facturi. I se dă bani fără număr. Totul pentru front, nimic la decont. Cursa înarmărilor nu e cursă de șoareci, ci doar o cursă întinsă proștilor, care cotizează fără număr breslei industriașior din domeniu. Comisia Europeană a cerut ieri statelor membre să cotizeze pentru un plan de două miliarde de obuze, care cică nici n-ar fi destule. Asta-i îngrijorează pe români.

Cu atâtea parteneriate strategice semnate, ajungem să-l credem pe Pirus „încă o victorie ca asta și suntem terminați!"

Dar să explicăm filmul de la Tokio, rulat a pagubă pe toate ecranele românești. A fost Iohannis la Împăratul Japoniei și i-a strâns mâna tare Majestății Sale Naruhito. Prima Doamnă, luată la bordul Boeing-ului închiriat, a strălucit: "de roz ce e era," în fața palidei împărătese a Japoniei, Masako. Ulterior, Iohannis s-a întâlnit şi cu premierul nipon, Fumio Kishida, anunțând la final că între cele două țări a fost încheiat un parteneriat strategic de colaborare. Fâs.

Goluri diplomatice, turbioane de nefăcut nimic, zmeele bunelor intenții s-au ridicat la cer. Cu dinții zdreliți de clănțănit nocturn, cu gândul la #slavă, președintele a repetat iar obositoarele noțiuni de securitate, precum și cuvinte încărcate de plumb ca: bilateritate, cooperare, convergență. Acestea, demult nu mai stârnesc nicio emoție în hăul de încredere, în care a picat președintele.

Însă, rochița Primei Doamne a stârnit interesul. Are volane? N-are? De data asta lungimea acesteia a fost "corespunzătoare," sub genunchi. Dar de ce-au fost mânecuțele scurte? Cordonașul de la brâu era de altă nuanță. Pantofiorii - ocru prăfuiți. Simțiți ironia dezbaterii publice? Diminutivele sunt specifice graiului dâmbovițean.

Fel de fel de designeri din Nunțiul Modei s-au dat cardinali și au adus ode Primei Doamne, căreia i s-a croit un veșmânt dedicat marelui eveniment. Așa zișii specialiști s-au întrecut în comentarii legate de firele aurite și lipsa cloșului dantelăriei. Vă dați seama? Orgii de necuvinte. Cât rafinament și cât ștaif, deopotrivă unei baterii japoneze puse la ceasul cu cuc. Elogii și iar elogii. Cu atâția modiști, te doare capul. Pererologii nu știu simbolistica nuanțelor și ale culorilor Împărăției de la Răsărit.

În cultura japoneză contemporană, rozul este perceput ca o culoare masculină îndoliată, care reprezintă „tinerii războinici căzuți în luptă, deși erau în floare a vieții." Poate că distinsa croitoreasă a Doamnei Carmen, profa șic de la Sibiu, s-a inspirat din Germania, unde rozul este „rosa" - o nuanță „luminoasă, moale, pașnică, dulce și inofensivă," dar vestimentația în fața unui împărat are un mesaj specific, clar și neprovocator.

Echipa de protocol de la Palatul Cotroceni și diplomații lui pește prăjit din MAE puteau măcar citi cartea lui Florea Țuiu - Japonia un miracol? - apărută în timpul adolescenței noastre. Fost corespondent al Agerpres în capitala niponă, a prezentat încă din 1975 atât date despre dezvoltarea economică, cât și ritualuri japoneze. Negociatorii români ai etichetelor imperiale puteau să o ferească pe Prima Doamnă de o nouă gafă. Comentatori mulți, interpreți puțini.

Lumea nu a dezbătut plimbarea în Japonia cu un Boeing și (in)utilitatea vizitei. Nici nu știe că podul de la Brăila a fost dat de un premier PeeeSeeeDeee unei firme japoneze. Oricum n-are bretea. E ca țoala Primei Doamne, fără curelușa din pânză satinată.

"Mă bucur că, împreună cu domnul Prim-ministru Kishida, am deschis astăzi un nou capitol în istoria relațiilor româno-nipone, al cărui coautor este fostul premier Shinzō Abe, pe care doresc să îl onorez și astăzi," a spus Klaus Iohannis, potrivit depeșelor de presă. Cum? Să mai repetăm? "Doresc să-l omagiez pe fostul premier Shinzō Abe." Îl onorează pe acel distins domn, venit în vizită oficială - Dumnezeu să-l ierte! - pe care l-a lăsat singur pentru că pe vremea aceea nu-i plăcea PSD? Era ziua în care Mihai Tudose chiar își înainta demisia din funcția de prim ministru. Noroc cu Gabriela Firea, pe atunci primar general al Capitalei, că a salvat penibilul situației, preluându-l și arătându-i Grădina Japoneză din Parcul Herăstrău. Lui Klausică i s-a rupt în bască de Abe. Acum îl onorează, cică. O altă gafă a lui Iohannis.

Familia prezidențială română nu va mai face o a doua vizită de stat în Japonia, har Domnului! Dar pentru a nu mai fi penibili, sfertodocții de prin Ministerul Afacerilor Externe, instituție căpușată de securici cu elementara la bază și cu peltițe la vârf, ar trebui să învețe că în Japonia există doar patru culori care trebuie considerate primare, pure și autentice. Albul este o culoare a purității și reprezintă adevărul, smerenia și doliul. Negrul se asociază deobicei cu formalitatea. Roșul este un simbol al soarelui și este legat de autoritate, putere, sacrificiu, bucurie și fericire. Albastrul reprezintă marea, cerul și idealurile de calm, stabilitate și securitate.

Dacă ar fi vrut să transmită un mesaj adaptat noului parteneriat strategic, cravata albastră și rochița azurie ar fi fost cele mai respectabile ținute. Până la noi vizite, Palatul Cotroceni rămâne plin de ageamii. Deh, tresele nu sunt posesoare de școală, ci doar de sinecuri.

Marius Ghilezan