S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor

Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-au tăiat contractele de colaborare. Vocea lui era prea stridentă pentru universul globalist de azi. Explica originile și noile interese coloniale. Spunea lucrurilor pe nume. Avea argumente. Încă din tinerețe, studiase puterea de expansiune a multinaționalelor.

În ultima sa carte, „România, o colonie la periferia Europei," regretatul economist susținea că, deși geografic se află la întretăierea drumurilor și intereselor marilor puteri estice, țara noastră a fost întotdeauna sub strânsoarea uneia dintre acestea, dar a reușit miraculos să supraviețuiască.

Ilie Șerbănescu n-a fost un didacticist economic. N-a privit de sus clasa de limbuți, care ridicau ode la prânz și seara democrației. L-am avut profesor, în anii '92-'95, la Școala Superioară de Jurnalism! Zâmbea ironic, când ne vedea cât de înverșunați susțineam astrala putere a Americii. Eram visători. N-a încercat, niciun moment, să ne fărâme aripile! Un gânditor prudent, cu tolba plină de argumente, n-a îndrăznit să ne convingă de contrariul aspirațiilor. Vedea clar Noua Ordine Mondială, în contrast cu noi, care zăream zorii capitalismului, îmbrățișându-ne, ca o mamă bună.

Îmi amintesc, venisem de la o bursă de la Banca Mondială. Cred că eram în anul doi de studii. Mi-a pus creta-n mână și m-a îndemnat să explic colegilor ce înseamnă "drepturile speciale de tragere!" M-am fâstâcit, dar m-a ajutat. Era pentru prima oară când urcasem pe scena catedrei. Parcă uitasem tot ce am învățat peste Ocean. "Eu știu doar din cărți, dumneavostră ați avut privilegiul de a fi în inima lucrurilor, vă rog explicați!," astfel m-a prezentat în calitatea de „știutor mai aplicat."

Ilie Șerbănescu a primit cu mult înaintea noastră "Lumina." A înțeles de tânăr că fracția dintre democrație și autoritarism e avatarul unui întreg colonial, prezentat în forme diferite. Fie că țările democratice, supuse noilor imperii, se cheamă "state emergente," "țări în plină dezvoltare" sau chiar "partenere," acestea sunt tot sclave, ca celelalte din totalitarism.

Nu purta în piept ca noi efigia libertății. Îi era greu să ne înțeleagă visele. Ne accepta, așa naivi. N-a fost posedat de adevărul său incorigibil, că orice putere necontrolată devine hegemonică. La recomandările noastre, premierul țărănist Victor Ciorbea i-a dat mandatul reformei. Iliuță, cum îi spuneau prietenii, nu era membru al niciunui partid din Convenția Democratică. Nici măcar secretară nu primise. Era un fel de fiu al ploii. Nimeni din executiv nu-l asculta, darmite să-l înțeleagă. Avea viziuni limpezi, când alții se ghiftuiau în spirala puterii.

Bunul Dumnezeu sa îl odihnească în liniște și pace pe Ilie Șerbănescu. A fost un om deosebit, un profesionist cu înalte standarde morale și cu mult simt al umorului. CondoleanȚe familieI. Veșnică pomenire!" - a scris fostul premier Victor Ciorbea

Obișnuia să facă mult sport. Iernile le petrecea cu partenera de viață pe munți, schiind, iar în verile caniculare, se dădea cu pluta pe Siret. Râdeam de temerarele sale acțiuni. Era de-un pitoresc diafan și de un scepticism incorigibil. Deși vedea totul sumbru, pe chipul său n-a coborât niciodată întristarea.
A privit mereu viața ca pe un șir de întâmplări. N-avea caustica fricii necunoscătorului, ci dimpotrivă, adrenalina învingătorului.

Se autoironiza. "Quod licet Iovi, non licet bovi" (ceea ce e permis lui Jupiter nu este permis boului) - avea să scrie în prefața lucrării publicistice: "Colionialismul actual și colonia sa România." "E scrisă de unul dintre milioanele de boi ai noilor Jupiteri." Ce rămâne în memoria noastră e că n-a încercat niciodată să convingă, deși era empatic. Punea argumentele pe tablă, iar fiecare înțelegea cât îl duce capul.

Îmi amintesc momentul în care m-a chemat pe holurile guvernului, spunându-mi că demisionează. "Nici birou nu mi-au dat!" Era vremea când un matador se pregătea în secret să negociez cu Banca Mondială un acord de împrumut în două faze: PSAL 1 și PSAL 2.

În ultimii ani, când nu colinda Grecia și nu se cocoța pe cei mai semeți munți ai patriei, se lupta pe televiziuni cu imperialismul. O serie de posturi l-au interzis pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. "Nea Ilie, pierdem publicitatea," i se șoptea pe la colțuri. Mai mult, acestea nu-și puteau permite să tulbure liniștea hegemonului, să nu sară plutonierul ambasadei din bocanci. Doar România Tv a făcut excepția. Nu stigmatiza, dar explica limpede care e viitorul.

Ilie Șerbănescu rămâne în memoria elitelor ca un intransigent ce nu s-a închinat cântecelor de ledădă ale partenerului strategic. Știa că am schimbat o colonie cu alta. Repetăm, n-a încercat să ne facă guler iluziile. Avea poftă de viață. Doar o mișelească boală l-a cotropit, fără să creadă că el - om în putere - poate fi biruit. I-am fost printre ultimii interlocutori. Privea asfințitul cu seninătate, în ciuda durerilor groaznice. Își permitea chiar să facă glume.

Prin dispariția sa, lumea suveraniștilor a pierdut un patriot autentic, iar imperialiștii, un adversar de calibru. Un stoic mai puțin, ce mare brânză în cloaca globalistă?!

Mrius Ghilezan