Sărăcirea și umilirea românilor, politică de stat?

Cel mai sărac european rămâne românul. Acesta are un venit anual mediu (raportat la puterea sa de cumpărare) de numai 8.703 euro. Luxemburghezii, de exemplu, au la dispoziție, fiecare dintre ei, o sumă de patru ori mai mare (32.132 €/an), iar olandezii beneficiază de câte 24.560 €/an. Bulgarii, următorii după noi în topul sărăciei, se bucură de câte 9.375 €/an, oricum cu o optime mai mult decât noi!

Media europeană este de peste 18.000 €/an. Fiecare ungur are la dispoziție venituri anuale de 9.982 €, fiecare polonez - 13.866 €, fiecare ceh - 13.815 €, fiecare croat - 11.385 €. Toate aceste sume reprezintă venituri anuale medii disponibile pentru un cetățean din statele membre ale Uniunii Europene în anul 2021. Și toate aceste sume sunt comparabile pentru că sunt exprimate la același standard al puterii de cumpărare - PPS (purchasing power standard).

Venitul echivalent disponibil, căci așa se numește oficial, reprezintă totalul veniturilor unei gospodării, după ce se plătesc impozitele, taxele și contribuțiile, adică este venitul disponibil pentru a fi cheltuit sau economisit, împărțit la numărul echivalent de adulți din gospodărie, cu următorul sistem de ponderare: 1 pentru primul adult din gospodărie, 0,5 pentru fiecare alt adult sau pentru minorii de peste 14 ani și 0,3 pentru fiecare copil mai mic de 14 ani. Sistemul de ponderare descris mai sus se numește „grilă de echivalență" și este o metodologie statistică utilizată de către OECD - Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Cu alte cuvinte, valorile venitului disponibil pe anul 2021 sunt absolut comparabile pentru că iau în calcul condiții echivalente pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. Din acest motiv, putem lesne să conchidem că românii sunt cei mai săraci cetățeni ai Uniunii, cei care au la dispoziție cel mai mic venit mediu din toate cele 27 de state membre!

Grozăvia situației nu constă în această plasare a noastră la polul absolut al sărăciei continentului, ci în faptul că plasarea de care vorbim contrastează puternic cu avântul remarcabil al economiei românești din ultimii 15 ani și cu faptul că România nu este, nici pe departe, cea mai puțin performantă economie a Uniunii Europene. De fapt, dacă este să luăm în considerare statisticile Eurostat, economia românească are în spate alte cinci economii din UE: Bulgaria, Grecia, Croația, Letonia și Slovacia.

Mai concret, în 2021, noi aveam un PIB/locuitor, în prețuri comparabile (la paritatea puterii de cumpărare) de 74% din media UE, în vreme ce letonii erau la 72%, croații la 70%, slovacii la 69%, elenii la 64% și bulgarii la 57%! Suntem la un pas distanță să-i ajungem pe unguri din urmă, ei fiind, împreună cu portughezii, la nivelul a 75% din nivelul mediu al PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare.

Și totuși noi, românii, trăim incomparabil mai prost decât cei pe care statisticile ne arată că i-am depășit la performanța economică: noi ne chinuim cu un venit anual disponibil (exprimat tot la paritatea puterii de cumpărare) de 8.703 €, în vreme ce bulgarii se bucură de 9.375 €/an, grecii de 9.917 €/an, croații de 11.385 €/an, iar letonii de 11.975 €/an! Cu alte cuvinte, ceea ce produce economia românească se distribuie oricui altcuiva, dar nu românilor!

Și ca să nu pară că vorbim despre niște lucruri aride, hai să vedem cum se împarte tot ceea ce se produce în țară în decurs de un an. Și vorbim despre același an, adică despre 2021: 38,1% din totalul valorii adăugate în economie ajunge la angajați, 9,2% la stat și 52,7% la patronatul companiilor.

Da, ați citit bine: salariații, adică cei care muncesc, primesc doar 38% din ceea ce se produce, în vreme ce patronii se aleg cu aproape 53%, iar statul primește peste 9% prin taxele de consum (TVA în primul rând). Ei și ce-i cu asta? - ar fi unii tentați să se întrebe. Păi iată ce-i în neregulă: media Uniunii Europene indică o „felie" de 47,8% din valoarea adăugată produsă care ajunge la salariați, 10,8% - la stat prin taxele de consum și doar 41,4% ajunge la patronat prin profiturile care-i revin acestuia. Adică fix pe dos decât la noi.

De exemplu, angajații croați se aleg cu 46,3% din PIB-ul anului 2021, în vreme ce profiturile patronilor de acolo reprezintă doar 38% din același PIB! La letoni, salariații au parte de 49,9% din PIB, în vreme ce patronii se aleg doar cu 38,4% din valoarea adăugată produsă în 2021. Salariații bulgari beneficiază și ei de 45,5% din ceea ce se produce într-un an, în vreme ce patronii rămân cu 43,8% din aceeași valoare adăugată anuală. Cât privește Slovacia, în 2021, angajaților le-a rămas 44,1% din PIB, în vreme ce patronatului i-a ajuns 45,7% din același PIB. Dintre toate națiunile întrecute de noi la capitolul performanță economică, doar grecii mai au o distribuție a PIB-ului similară cu a noastră: 36,6% pentru angajați și 52,5% pentru patronat. Poate asta și explică dramatica prăbușire a economiei elene din ultimii 10 ani!

Acum să nu rămâneți cumva cu iluzia că salariații români duc acasă 38,1% din PIB-ul țării. Nicidecum, căci aproape jumătate din această sumă (42% mai precis) se duce către bugetele centrale și locale sub formă de impozite și contribuții - dacă ar fi să facem o paralelă cu tratamentul acordat de Guvern patronatului, care are de cedat statului cam jumătate din cât are de plătit angajatul: 16% impozit pe profit plus 5% (8% din 2023) impozit pe dividende. Adică, după ce că profiturile reprezintă cu 50% mai mult decât salariile, mai vine și Guvernul și impozitează veniturile angajaților de două ori mai mult decât o face cu profiturile. După care toți membrii Guvernului pozează în buni creștini...

Ei bine, până la urmă ce mare scofală cu faptul că patronii din România se îmbogățesc? Nu e bine să avem oameni bogați? Ei își vor cheltui banii la ei acasă și țara va prospera. Așa scrie în manualele de spus lozinci pe la televizor. Doar că, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Căci mare parte din profiturile alea fabuloase despre care scriu statisticile ajung, de fapt, la marele patron care este statul, hrănit precum un balaur hămesit căruia bieții oameni din țară sunt nevoiți să îi doneze mare parte din puținii lor bani ca preț al energiei rămase, practic, monopol al statului și al partidelor hulpave care conduc acest stat. Iar cealaltă mare parte din profit ajunge la patronatul marilor companii din țară, patronat tolănit comod în fotolii la Viena, la Frankfurt sau la Paris.

Jumătate din primele 100 de profituri realizate în anul 2021 s-au dus în conturile a doar trei companii: Fondul Proprietatea (care are cu predilecție acționari străini și participații la companiile statului din energie), OMV Petrom (companie condusă de la Viena și care se bazează pe cadourile oferite de Guvern: jumătate din rezervele de gaze ale țării, toate rezervele de țiței și jumătate din piața națională de combustibili) și Romgaz, companie deținută de stat și care zace cu fundul pe jumătate din rezerva noastră de gaze. Al patrulea cel mai mare profit din România este realizat de cel care a moștenit cadoul făcut de Guvern indianului Mittal, al cincilea ajunge la primii investitori români din top (frații Pavăl). Al șaselea profit merge la altă companie a statului, Nuclearelectrica. Și așa s-au repartizat trei sferturi din profiturile realizate în România. End of story!

De altfel, ca să fie și mai clar, mai bine de jumătate din cifra de afaceri din țară era, încă din 2018, realizată de companiile cu capital străin (52% mai precis), iar încă 4% de către companiile de stat. Capitalul românesc nu avea mai mult de 44% din cifra de afaceri la nivel național. În 2022, ponderile și-au accentuat dezechilibrul: capitalul străin controlează aproape 60% din cifra de afaceri națională, iar statul este aproape la 6%, pe fondul creșterii aberante a prețurilor la gaze și electricitate. Cu alte cuvinte, două treimi din cifra de afaceri din România este realizată de către companiile străine și de către Guvern. Și dacă vi se păreau foarte mari profiturile din 2021 ale marilor companii din țară, iată că anul acesta cifrele sunt și mai mari.

De exemplu, la nouă luni, profitul Fondului Proprietatea a urcat de la 3 miliarde de lei în perioada ianuarie-septembrie 2021 la peste 3,5 miliarde de lei în perioada similară a anului 2022. Nici nu este de mirare având în vedere că 77% din deținerile Fondului sunt reprezentate de acțiunile deținute la Hidroelectrica. Și să vedeți, boieri dumneavoastră, cam ce profit a făcut Hidroelectrica (monopolul statului și al Fondului Proprietatea pe energia hidroelectrică): 3,52 miliarde de lei pe primele nouă luni din 2022, în creștere de la 2,56 miliarde de lei raportate în aceeași perioadă anul trecut!

Să mergem la OMV Petrom. Aici, vorbim - țineți-vă bine! - de un profit pe primele trei trimestre din acest an, de peste 9 miliarde de lei, de cinci ori mai mare decât în perioada corespondentă a anului trecut (da, ați citit bine, de cinci ori mai mare!). Să trecem și pe la Romgaz. Aici, vorbim de un profit de peste 2,2 miliarde de lei pentru primele nouă luni din 2022, dublu față de perioada corespondentă din 2021.

Așa ca să știm cu toții: sărăcirea românilor prin creșterea insuportabilă a prețurilor din anul trecut și din anul acesta a umflat buzunarele statului și ale câtorva patroni aflați la mii de kilometri distanță, pentru care România e doar un mic punct pe hartă, îndepărtat și inexpresiv. Banii realizați în surplus anul acesta vor ajunge la Viena, la New York și la Amsterdam. Și, desigur, la Guvernul României să aibă din ce să finanțeze achizițiile exotice de vaccinuri pentru o boală care nu mai există de mult sau de armament cumpărat fără nicio licitație.

Cât privește mult fetișizatele investiții străine, care controlează deja 60% din economia națională, acestea au adus, numai anul trecut, venituri nete de 8,894 miliarde de euro, din care: veniturile nete din participații la capitalurile proprii în valoare de 8,32 miliarde de euro și veniturile nete din dobânzi de 592 milioane de euro. Și dacă tot am ajuns aici, să observăm și că cele 100 de miliarde de euro investite de străini în România au adus anul trecut un câștig de 9 miliarde de lei, cu o rată de 9% deci, în vreme ce bieții români au „beneficiat" anul trecut de câștiguri de 1-2% din dobânzile la puținele economii pe care le au.

Și să nu uităm să vedem ce se întâmplă cu acești bani, cu investițiile astea străine. Aflăm, de exemplu, din raportările pline de emfază ale celui mai longeviv guvernator de bancă din istoria omenirii, „Manole" Isărescu, cum că investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 9,4 miliarde de euro doar în primele 10 luni ale anului 2022, comparativ cu 7,8 miliarde de euro în perioada ianuarie-octombrie 2021. Numai că - atenție! - participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 6,6 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 2,7 miliarde de euro.

Adică, oameni buni, două treimi din banii investiți la noi de către străini sunt proveniți din profiturile de anul trecut și doar o treime sunt bani noi aduși în țară. Să mai observăm și ceva ce nu spune nimeni explicit niciodată și anume cam câți bani scot din țară „investițiile străine": 13,5 miliarde de euro doar în primele zece luni din 2022, mult mai mult decât sunt investiți aici! Aceste sume scoase din țară sub diverse forme sunt regăsite în raportările BNR sub formularea enigmatică de „venituri primare", adică „venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) şi alte venituri primare (impozite, subvenții)".

La această categorie, în perioada ianuarie-octombrie 2022, au ieșit din țară 13,5 miliarde de lei și au intrat (de la lucrătorii români de afară sau de la firavele profituri realizate în străinătate de către firmele din țară) doar 5,8 miliarde de euro. Avem, așadar, un deficit de 7,6 miliarde de euro, doar din ceea ce repatriază, sub diverse forme, investitorii străini!

Mai direct spus, românii sunt pauperizați prin impunerea de către Guvern a unor prețuri indecent crescute în ultimii doi ani. În același timp, marile companii de stat și cele multinaționale au venituri din ce în ce mai mari și profituri uriașe, de negândit pe alte meleaguri. Iar cea mai mare parte a acestor profituri uriașe pleacă din țară sub forma profiturilor repatriate, a serviciilor scumpe cumpărate de la companiile-mamă sau a salariilor incredibile plătite străinilor aduși să conducă operațiunile de aici.

Nu arată acest tablou, oare, imaginea unei țări bananiere, în care populația băștinașă moare muncind pe plantațiile date de Guvern gratis unor nababi care se plictisesc în palatele din capitalele imperiilor vechi și noi? Istoria este uneori trist de repetabilă...

Petrisor Peiu