San Francisco, această nouă „Maltă"

Postat la: 20.11.2023 - 10:21

În timp ce Iohannis își petrece vacanța de toamnă-târzie în „vizite de lucru" prin savanele însorite ale Africii, în lume se întâmplă lucruri. Lucruri semnificative... cum ar fi faptul că SUA recunoaște în mod deschis că a pierdut hegemonia asupra lumii, că lumea a devenit deja o lume multipolară. Câteva elemente, unele din puținele „scăpate" în presă de partea chineză (sic!) mă fac să nu împărtășesc viziunea optimist-triumfalistă a unor analiști de prestigiu de pe la noi. Să le luăm pe rând:

În primul rând, agenda întâlnirii a urmărit strict punctajul „sugerat", ca să nu spun impus, de China. Premizele discuției dar și cele 5 puncte discutate nu fac nimic altceva decât să pună cele două țări pe picior de egalitate... ceea ce era de neconceput pentru SUA în urmă cu doar 3-4 ani în urmă. China este partea care pare a fi stabilit ce, cum și în ce ritm se joacă... iar asta nu o poate face decât cel care conduce jocul.

În primul rând întrebarea rostită la începutul întrevederii „suntem adversari sau parteneri?" arată că întreagă negociere urma să fie purtată pe picior de egalitate... ceea ce însemna că Xi pleacă de la premiza că SUA nu mai dețin hegemonia. Ăsta era un lucru care nu mai putea fi negociat, însuși faptul că există o „negociere" arătând acest lucru.

Egalitatea între cele două țări este pentru chinezul Xi o chestiune de „Principiu", căci a spus textual „Principiile fundamentale pe care le urmăm în gestionarea relațiilor China-SUA sunt respectul reciproc, coexistența pașnică și cooperarea câștig-câștig".
„ Respect reciproc", „Cooperare câștig-câștig"? Astea nu pot exista decât între jucători de aceeași talie, cele două părând a fi condiții sine-qua-non pentru „coexistența pașnică". Nu mă credeți? Încercați să vi-l imaginați pe... turistul african Iohannis, sau chair pe Macron sau Scholz vorbind așa. Imposibil, pentru că așa nu vorbește un vasal, o slugă. Ci un egal! Iar până acum doar Xi a căpătat din partea americanilor acest statut. Aceasta este „coexistența pașnică".

Extrem de interesant este că Xi spune explicit că există DOAR DOUĂ OPȚIUNI „China și SUA au două alegeri":

Cooperarea pe picior de egalitate dintre China și SUA, respectiv „intensificarea solidarității pentru a răspunde împreună la provocările mondiale și pentru promovarea securității și prosperității mondiale"
SAU
CONFLICTUL: „susținerea gândirii jocului cu sumă zero, provocarea confruntării dintre blocuri de state care va arunca lumea în tulburări și divizări."
ATENȚIE MARE!!!
Xi vorbește pentru prima oară la acest nivel despre „BLOCURI DE STATE"... adică despre O LUME MULTIPOLARĂ! Și despre „CONFRUNTARE"!!! Mai exact despre „PROVOCAREA CONFRUNTĂRII"!!! De către americani, desigur!
O confruntare care va decide VIITORUL OMENIRII ȘI AL PLANETEI: „Cele două opțiuni indică două direcții diferite care vor decide viitorul omenirii și al planetei."!!!
E clar?

Dacă nici asta nu e amenințare... Un singur lucru mai trebuia să spună Xi pentru ca atât ramolitul de Biden dar și ultimul plan de la colțul oricărei străzi rău famate din lume să-l înțeleagă: „Planeta noastră are loc atât pentru China, cât și pentru SUA."
Fraze d'astea vedeți cu zecile în mai toate filmele cu mafioți... așa se tranșează problemele între „granguri", așa se împarte puterea! Între egali.

Nu voi trata aici și acum toate cele 5 puncte de negociere impuse de Xi, puncte care au încercat să mascheze deschiderea fermă, tăioasă, aproape „golănească" a alocuțiunii sale. Vă voi semnala doar câteva puncte care, de fapt, au întărit mesajul inițial:

„Cele două părți trebuie să conștientizeze principiile și liniile roșii reciproce, să nu lanseze provocări și SĂ NU DEPĂȘEASCĂ LIMITELE, să aibă mai multe comunicări, dialoguri, discuții și să trateze cu calm divergențele și incidentele.
„promovarea cooperării cu avantaj reciproc."
„asumarea responsabilităților ca puteri."
Revin și subliniez: „să conștientizeze principiile și liniile roșii...", „cooperare cu avantaj RECIPROC" și, mai ales, „asumarea responsabilităților ca PUTERI"!!!

Cu alte cuvinte: HEGEMONIA, GAME OVER!

Și pentru că Xi vrea o dovadă clară pentru acceptarea condițiilor impuse și a noii stări de fapt de pe terenul de joc mondial a și cerut chestiuni concrete, chestiuni care vor demonstra nu doar statutul de egal, dar chiar prevalența Chinei asupra SUA: „Taiwan rămâne cea mai importantă şi mai sensibilă problemă în relația bilaterală."
Motiv pentru care „SUA trebuie să ia măsuri reale pentru a-și onora angajamentul de a nu sprijini independența Taiwan, să înceteze înarmarea acestuia și să susțină reunificarea pașnică a Chinei. China va realiza și are menirea să realizeze reunificarea țării."

Or, dacă SUA vor accepta „propunerea" lui Xi înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât renunțarea la politica lor externă... înseamnă o capitulare la masa verde!!!

Din acest motiv am și spus că San Francisco ar putea fi o nouă Maltă... căci la summitul de la Malta din 2 și 3 Decembrie 1989, Gorbaciov a semnat în fața lui Bush Sr. nu doar sfârșitul Războiului Rece, dar și capitularea URSS, cedarea estului Europei, și, până la urmă, dispariția URSS, sfârșitul Pactului de la Varșovia. Le fel și acum, Biden, precum Gorbaciov, a achiesat la toate solicitările „partenerului său de dialog"...

Mai exact, SUA au răspuns la toate astea... după chipul și imaginea lui Biden!
După ce l-a tratat pe Xi drept Dictator, prilej cu care Biden a exprimat toate frustrările și umilințele suferite timp de 3 zile, totuși a trebuit să accepte noul statut al Chinei, spunând că „relațiile chino-americane reprezintă cea mai însemnată legătură bilaterală din lume."
Motiv pentru care Biden „s-a lepădat" de 4 ori de orice practici „neloiale" față de „noul partener", spunând explicit că:

SUA nu urmăresc un nou Război Rece,
SUA nu urmăresc schimbarea sistemului politic al Chinei și înlăturarea Chinei prin fortificarea relațiilor cu aliații americani,
SUA nu sprijină independența Taiwanului și
SUA nu vor să intre în conflict cu China.
Mai mult, Biden a spus că SUA respectă cu strictețe principiul unei singure Chine, salută dialogurile cu China între diferite departamente și la toate nivelurile și așteaptă să păstreze contactele deschise și sincere, să se cunoască mai bine, să evite înțelegerile greșite și să pună sub control discrepanțele.

În schimbul a toate astea, Biden a cerut „măsuri care ar putea contribui la reducerea fluxului de substanţe chimice chinezeşti folosite în producţia de fentanil din SUA şi că cele două ţări vor discuta în continuare despre impactul inteligenţei artificiale".
Cu alte cuvinte, Biden i-a cerut lui Biden să înceteze agresiunea reală și sistematică la care e supus americanul de rând, agresiune întreținută măcar tacit de către chinezi...

Cam asta a rămas din „șeful la lume"... GAME OVER!

Iar, din nou dobândita sa poziție, Xi a anunțat „restul lumii" că nu va călca pe urmele fostului Hegemon spunând tuturor, nu doar SUA, că „Indiferent de stadiul de dezvoltare pe care îl va atinge, China nu va urmări niciodată hegemonia sau expansiunea și nu își va impune niciodată voința altora."

Însă dacă SUA acceptă precum URSS să se stingă încet, din „cauze naturale" vom vedea în curând: dacă americanii vor renunța la Taiwan și nu îi vor mai vinde arme cu nemiluita... atunci înseamnă că înțelegerea oferită de Xi a fost acceptată de către SUA. Și nu vom avea război! Dacă americanii nu vor accepta... înseamnă că la masă se va așeza și Rusia „lu' Putin", fapt care nu e dorit de Xi!
Doar de americani depinde acum dacă vor accepta să împartă puterea la 2 sau la 3.
Rămâne de văzut.

Așa se scrie istoria... în timp ce turiștii sunt la safari.

Dan Chitic

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu