Scandalul "caritabilelor" se adaugă "azilelor groazei" și "sorosistelor" deservind scopuri economice și politice

Postat la: 14.12.2023 - 16:51

Românii au fost șocați în această vară odată cu dezvăluirile legate de modul în care au fost batjocoriți și abuzați bătrânii din azilele groazei, când am priceput cu toții că banii noștri din taxe nu sunt folosiți pentru îngrijirea seniorilor noștri, ci pentru luxul și înavuțirea patronilor de azile, despre care noi credeam că sunt niște oameni de treabă, ce întreprind afaceri utile societății.

În ultimii ani, tot așa ați priceput că multe dintre organizațiile ecologiste, spre exemplu, cu rol declarat în protecția naturii și a mediului, lucrează de fapt în scopul blocării multor investiții de infrastructură în beneficiul și interesul celor ce finanțează aceste organizații. Așa ați aflat, prieteni goldiști, că nu putem construi drumuri, hidrocentrale, noi cartiere etc., din cauză că era pusă în pericol ba viața unor gândaci, ba a unor râme, ba a unor păsări și altele.

La fel ați observat cum au acționat politic ONG-urile înființate și finanțate de către Soros, care nu doar că au militat direct pentru partide, dar au populat cu membrii lor bine îndoctrinați administrația centrală și locală, deservind în final scopurile finanțatorului lor, adică ale acestui miliardar și ale serviciilor secrete din spatele lui, care au dominat astfel deciziile din justiția românească, dar și pe cele guvernamentale ce priveau protecția corporațiilor multinaționale în detrimentul capitalului național, asta referitor la ONG-uri. Pot vorbi inclusiv despre organizațiile de tip antidrog, care sunt finanțate în România exact de către cei cu interese în sporirea numărului de consumatori, adică dealerii și distribuitorii de substanțe interzise, oameni care fac profituri uriașe. Deja știu că pare scenariul unui film de groază, dar de fapt e adevărat.

Cum adevărate și îngrozitoare sunt și dezvăluirile din ultimele zile ale lui Liviu Alexa, referitoare la potlogăriile magicianului Vlad Voiculescu sau ale vedetei cluburilor de fițe Maticiuc-Poponeț, oameni ce folosesc fondurile obținute din donațiile românilor caritabili tot în scopurile luxului și înavuțirii lor. Cum e posibil asta? Ei bine, câțiva dintre jurnaliști au cercetat și o să publice; cercetați și voi salariile de zeci de mii de euro ale așa-zișilor voluntari ai acestor asociații caritabile sau cheltuielile de milioane de euro făcute pentru dotările lor cu sedii de lux, mașini de lux sau pentru mesele zilnice de mii de euro în restaurante de fițe din București, și atunci o să percepeți aceste lucruri îngrozitoare.

De la drama Colectiv, ONG-iștii ăștia periculoși, mascați sub chip de tefeliști, ne-au învățat sintagma conform căreia „corupția ucide". Ei au făcut-o doar ca să mascheze, de fapt, incendiul provocat, ce a ucis câteva zeci de tineri la Colectiv, dar care ambuscadă, atenție, a fost inventată pentru demiterea lui Ponta și instalarea guvernului securiștilor, condus pe față de către Dacian Cioloș, dar controlat din spate exact de către Florian Coldea. Da, e adevărat că corupția ucide, dar în cazul nostru românesc, prieteni, corupția a ucis chiar umanismul și civismul fără de care o societate nu poate evolua în mod echilibrat, iar parcursul națiunii noastre de tip muscă fără cap e determinat și de implementarea acestor orori pe care le-am enumerat doar pe scurt azi, dar vom continua cu prezentarea lor.

Cozmin Gușă

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu