Scrisoare deschisă către Excelența sa Guvernatorul Adjunct American numit la București

Postat la: 22.12.2021 - 19:31

(Și celorlalți lachei de prin conducerea numită de augustul împărat prin România)

Am inteles cu toții, fiind astfel plini de mânie și îndurerați de faptă, ca sfânta dumneavoastră caleașcă aurită, ar fi fost vandalizată de cetățeni români care protestau. Suntem cerniți de durerea pricinuită de asemenea acte. La dumneavoastră în țară, între Wall Mart și MacDonalds, asemenea acte au loc zilnic, cu zecile de mii, dar nu se îndurerează nimeni, iar poliția, acolo pe unde are curajul să mai ia măsuri, dă cu bastonul electric și democratic în plin cetățean strategic, la lumina zilei. Dacă nu cumva îl ucide de-a dreptul.

Ei uite că în noua democrație românească partenerială strategic și plină de avânt americănos, mașina cea binecuvântată, pogorâtoare de adâncă conștiință revoluționară, simbol permanent de civilizație cosmică, adevărată coloană a existenței democratice a României de astăzi, a fost înjosită de atingerea mult prea murdarului protestar. Auzi la el românul sau românca de a făcut-o, îndrăzneală ne mai întâlnită din Jupiter până pe Marte, din Terra până în Soare, un milog național să atingă șareta aurită a guvernatorului adjunct american.

Înalt ca muntele Moldoveanul, pătrat ca dulapul de ce bine este hrănit din parteneriatul anual de miliarde de dolari plătiți de statul român, împovărat de traficul de influență zilnic care trece prin venele sale ca diabetul ce îl ține pe insulină, guvernatorul adjunct se afla în clădirea Parlamentului României. Era acolo ca să urmărească fanfaronada celor desemnați de el personal să se intituleze guvernul României.

Afară, mii de români, fără carnet de partid comunist din America sau măcar binecuvântați de vulturul din steag care de secole tot mănâncă măslinele lumii, protestau. Credeau ei că au dreptul să o facă. Dar guvernatorul american adjutant a decis că nu au voie. Căci ei nu sunt americănoși. Protestatarii sunt naționali, identitari, suveraniști, ba mai cred și în Dumnezeu. Ei nu sunt corporatiștii ascultători, ei nu sunt sunt cu spinarea aplecată de grijile profitului internațional, ei nu sunt cei care mănîncă de la cantina companiei multinaționale spălătura ideologică zilnică iar ca desert înghit propaganda de la ferma cu e-uri a globalismului nivelator. Ce mai, protestatarii nu sunt cetățenii model ai democrațiunii aservite pe bani mulți de către guvernatorul adjunct. Românii aceia care protestau erau cei răi. Românii ăia desemnați de guvernatorul adjunct să îi aducă cât mai multe cadouri sub pomul american erau cei buni.

Ca urmare a "vandalizării" tricicletei americane, lacheii nativi, numiți să impună democrația cu Arafatul cel de toate zilele, alături de televiziunea ce nu o putem numi din prea mare respect față de victoria capitalismului american asupra poporului român, au început mica teroare.

Ca hoții, exact ca pe timpul vizirului sovietic trimis de Stalin, au început să se ducă pe la casele oamenilor și să îi cheme la miliție. Neam fără de credință, gubernul de la București a ordonant, în săptămână Crăciunului, să îi rânduiască pe celule, pe românii de au îndrăznit să protesteze la adresa slugărniciei sale. Cu mascatul, cu bulanul, cu minciuna sau simpla amenințare, milițienii democrației au ajuns astfel să îi ia pe oameni de la casele lor, pe frigul cel de iarnă, în ore tărzii de noapte. Teroarea impusă de ocupația sovietică în anii 50 ai secolului trecut este retrăită, cu vârf și îndesat, de românii democrației americănoase de astăzi.

La un astfel de bloc, la o asemena ușă de români normali, bat niște milițieni, cu ucazul semnat de un lacheu român, să ridice o femeie, care, în mintea lui era dușman al poporului. Se trezește biata româncă la secția de miliție, după ce i se spusese că va fi anchetată pentru infracționalitate cibernetică (ce limbaj de CIA are miliția populară din zilele guvernatorului adjutant american) și tranzacții false. Bine că nu a venit FBI să o ia pe sus pe biata femeie că nu a declamat, respectuos și în poziție de drepți, cu cravata roșie la gît, sărbători fericite poporului american frate și prieten.

În același timp, lacheii de televiziune cu bani furați după minunatul jaf național din 1989, urlau ca animalele flămânde despre "terorismul vandal" la adresa rădvanului domnesc. Spre fericirea orgasmică a Araftului pandemic, spre bucuria perversă a celor care, doar acum 3 ani, dărâmau guverne românești legitime pentru ca o companie americană să vândă drepturile de exploatare gazieră din Marea Neagră către o companie rusească, românii din blocuri erau hătuiți ca niște infractori. Ca să arătăm cât de pro ameriani suntem noi la București.

Dau americanii ăia foc la orașe întregi în țara democrației, intră peste parlamentari, de fug ăia ca potârnichiile din fața democraticului popor răsculat, se huiduiesc președinți americani ca pe stadion, se înjură ca la ușa cortului, se sparg magazinele de lux ale Americii, se fură din malluri, în haită și organizat, democratic și gospodărește, dar pe televiziunea nenumită din România, cea repede pupătoare de inel strategic, se mințea despre o româncă care ar fi speriat bunătate de trimis imperial de la București și a atins, oroare supremă, căruța blindată a adjutantului americănos.

Cazul Iosefina Pascal reprezintă argumentul clar că trebuie să ne opunem guvernatorilor imperiali, că sunt sovietici sau americani, că trebuie să pedepsim lacheii români care îndeplinesc ordinele murdare ale acestora. Românii au tot dreptul și întreaga libertate să protesteze împotriva nedreptăților de oriunde ar veni acelea, în numele oricărei propagande care le promovează.

H.D. Hartmann

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu