Se relansează cursa la Cotroceni? Sau nu?

Postat la: 03.07.2023 - 15:25

Ceea ce de mult plutea în aer s-a confirmat. Eduard Hellvig a demisionat din funcția de director SRI. Pretinde că din motive de morală și logică democratică. Dar gestul său este posibil să aibă o altă bătaie. În toamna anului viitor. Când va exista o cursă pentru prezidențiale. Va intra sau nu Hellvig în cursă?

Aceasta este cea mai importantă dilemă a momentului. Eu cred că răspunsul este afirmativ. Eu cred că acest om politic, cu state vechi în PNL, care ani de zile a deținut cheia celor mai importante secrete în stat, are potențialul necesar pentru a candida și chiar pentru a câștiga. Dacă acesta este obiectivul, el va fi susținut până în pânzele albe de președintele Klaus Iohannis. Cu toată autoritatea - e drept, serios diminuată - de care acesta mai dispune în ochii opiniei publice. Dar îl va susține manevrând pârghiile de comandă ale statului, pe care le are și le va mai avea la dispoziție până la încheierea mandatului său. După schimbările radicale de cadre din conducerea SRI, Hellvig ar putea să fie susținut de o parte semnificativă a ceea ce numim „factori interni". Este acceptat, îmbrățișat, și va fi upgradat la nevoie și de factorul extern. Și mă gândesc, în primul rând, la Statele Unite. Cu o îndelungată și pozitivă experiență în conducerea PNL, Hellvig ar putea fi împins către președinție atât de partid, cât și de electoratul liberal. Chiar și de electoratul pe care PNL l-a abandonat și l-a pierdut între timp.

Dacă va exista această mișcare pe tabla de șah politică, ea va fi una atât de semnificativă încât ar putea să dea peste cap planurile PSD.

Sub aspect moral, există însă o problemă. De care oamenii politici nu se prea împiedică. Dar pe care noi avem obligația să o luăm în calcul. În mod corect, astăzi, când a demisionat, Eduard Hellvig a spus că și-a îndeplinit obiectivele și ca atare consideră că își poate încheia mandatul. Să zicem că așa stau lucrurile. Că toate obiectivele și toate angajamentele asumate de acesta ar fi fost duse la bun sfârșit. Fără a exista restanțe. Dar, în continuare, același Hellvig a precizat că o persoană care are acces la cele mai sensibile secrete ale statului nu trebuie să rămână prea mult în funcție pentru că ar fi imoral. Ceea ce ar însemna că un ex-director SRI ar trebui să nu mai participe în viitor la niciun fel de competiție în lumea politicii sau în lumea afacerilor. Ar trebui să aibă, în continuare, o carieră academică sau cel mult diplomatică. Dar dacă Eduard Hellvig se angajează în cursa prezidențială? În acest scenariu, mulți vor tremura. Mulți, unii chiar contracandidați ai săi, vor fi vulnerabilizați. E moral? E imoral? Cu certitudine este eficient. Această carte însă rămâne deschisă până când vom afla care este pasul următor al lui Hellvig.

Se deschide o bătălie importantă pentru succesiune. Cine îi va lua locul? În tradiția ultimilor președinți ar urma să fie desemnat un om din opoziție. În cazul nostru, opoziția este reprezentată de UDMR, exclus, AUR, exclus și USR. Tot exclus. Pot paria că joi la CSAT vom afla că președintele Klaus Iohannis optează pentru un reprezentant PSD. Aparent PSD. În realitate, un om al serviciilor înșurubat la socialiști. O fi Sorin Grindeanu? Nu cred. Ar fi prea mult. Va fi probabil cineva care în acest moment nu are funcții executive.

Dacă Eduard Hellvig va candida, atunci noul șef SRI va trebui să fie o persoană grijulie cu acesta. Alegerea nu e simplă. Pentru PSD, din această perspectivă a prezidențialelor încep zile grele. Nu va mai merge la defilare. Nici măcar cu Mircea Geoană. Pentru că nu trebuie să uităm niciodată, Washingtonul merge la două și chiar mai multe capete.

Sorin Roșca Stănescu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu