Se vede că am intrat într-o etapă nouă

Se vede că am intrat într-o etapă nouă, când sunt auzite şi la noi frecventele semnale din lumea largă privind pericolul inflaţionist, însoţite de tendinţele băncilor centrale de a pune punct relaxării monetare

Decizia de miercuri a BNR, de a menţine la 1,25 la sută rata dobânzii de politică monetară, nu a surprins nici pieţele şi nici publicul larg. Şi nici nu a mai fost taxată cu titluri care să „înţepe" BNR că a reacţionat cu întârziere. Şi că, în consecinţă, dobânda-cheie „a ruginit de când e ţinută prea departe de cota zero". Se vede că am intrat într-o etapă nouă, când sunt auzite şi la noi frecventele semnale din lumea largă, privind pericolul inflaţionist, însoţite de tendinţele evidente ale băncilor centrale de a pune punct relaxării politicii monetare. Analize serioase din mari publicaţii de pe planetă, vin cu detalii semnificative referitoare la un nou superciclu de creştere a preţurilor materiilor prime, inclusiv la petrol, care, potrivit unor opinii, ar fi al patrulea în ultima sută de ani. Acesta stârneşte actualul şoc global pe care îl resimt preţurile de pretutindeni.

Faptul că actualul val inflaţionist este global - şi că în multe ţări, între care şi în cele din vecinătatea noastră, este mai puternic decât cel de la noi - a contribuit în bună măsură la lărgirea cadrului judecăţilor raţionale pe această temă. În acelasi timp, cum în numeroase analize de specialitate apărute în presa noastră a fost remarcată raţionalitatea politicii BNR privind rata dobânzii-cheie şi strategia de a dubla această rată de întregul arsenal de care dispune banca noastră centrală în bătălia cu inflaţia, a redus simţitor spaţiul unor intervenţii de presă ori politice populiste.

Povestea are şi o istorie. E bine să n-o ignorăm. În anii 2000 mai cu seamă, chiar de la începutul lor, BNR n-a mizat niciodată pe o singură carte (cea a dobânzii-cheie) în politica monetară. În mod frecvent a contrabalansat dobânda de politică monetară cu alte câteva cărţi, între care gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. Iar în ceea ce priveşte dobânda de politică monetară, a avut mereu grijă să fie temeinic racordată la realităţile din economie. Un timp, dobânzile în urcare s-au dovedit a fi paza bună pentru a trece primejdia rea. Ori de câte ori însă împrejurările i-au fost favorabile, BNR a luat taurul de coarne şi, în etape succesive, a coborât cât a putut de mult dobânda de politică monetară.

Apoi roata s-a întors. Din septembrie 2017, treptat, dobânzile au urcat din nou până în decembrie 2019. O schimbare de ritm ce avea în vedere bătălia băncii centrale cu penultimul ciclu inflaţionist căruia aveam să-i facem faţă. De ce a indicat BNR, în politica de dobânzi, din 2017 şi până la sfârşitul lui 2019, la loc comanda? Fiindcă a simţit nevoia să aplice regula de aur a politicii monetare: prudenţa. Din 2020 şi până în martie anul acesta în împrejurările în care în România inflaţia nu numai că se calmase, dar se plasase pe cel mai bun loc între cele 27 de ţări ale UE, Banca Naţională a trecut din nou la reducerea ratei dobânzii de politică monetară. Şi a mers, de asemenea în etape succesive, până la 1,25 la sută. S-a oprit însă aici, într-un moment în care a simţit nevoia de maximă prudenţă, pentru că venea peste noi actualul val inflaţionist.

Miercuri, CA al BNR a întărit decizia privind menţinerea ratei de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an. Motive? Majorarea peste aşteptări a preţurilor combustibililor, ca efect al scumpirii petrolului în lume, impactul tranzitoriu al liberalizării pieţei energiei electrice pentru consumatorii casnici, scumpiri contrabalansate doar parţial de influenţele deflaţioniste venite de pe segmentul legume-fructe-ouă. Consiliul, analizând şi aprobând raportul asupra inflaţiei, ediţia mai 2021, în condiţiile în care, din nou a fost nevoie să fie revizuită sensibil ascendent rata inflaţiei până la sfârşitul acestui an, a decis ca o serie de indicatori utilizaţi în politica monetară să fie îngheţaţi. Desigur temporar. Alte decizii vor depinde de mersul inflaţiei. Ieri, INS a publicat rata inflaţiei din aprilie, situată la 3,24%, subliniind caracterul raţional al deciziilor BNR. Factorii inflaţionişti cei mai puternici sunt scumpirea energiei electrice cu aproape 17%, a combustibililor cu 8,67%, a uleiului comestibil cu aproape 12%, preţuri ce au sărit din matcă şi ameninţă să ridice media ratei anuale în următoarea perioadă, până la sfârşitul acestui an.

Ne sunt foarte bine cunoscute, din precedentele episoade inflaţioniste cu preţuri în creştere explozivă - fie că au fost 10 în unele luni, fie că au fost numai trei sau patru în altele - care au stricat media inflaţiei. Undele de şoc ale scumpirii energiei şi combustibilului, bunăoară, au fost resimţite de fiecare dată în rata inflaţiei cu efectul lor statistic asupra preţurilor generale. Aceasta este o lecţie. O resimţim şi în actualul episod inflaţionist. Dar a fost mereu dublată de o altă lecţie. Pentru că oricât de perversă ar fi inflaţia, mişcarea preţurilor are o logică. Deseori, inclusiv în ocazii în care intervenea scumpirea utilităţilor şi atât producătorii cât şi comercianţii erau tentaţi să umfle preţurile fără un calcul corect, Banca Naţională a găsit şi a aplicat soluţiile de a reaşeza lucrurile în logica pieţei. Acolo unde le este locul dictat de legea cererii şi ofertei. Dar chiar şi preţurile care se mişcau cu motiv, erau readuse de politica monetară a Băncii Naţionale acolo unde legea în piaţă o face consumatorul şi nu producătorul.

Adrian Vasilescu