Talentatul domn Rubio și marea resetare occidentală

Marii bărbați adevărați din fruntea Americii l-au trimis pe cel mai mic dintre ei să repare ce-au distrus cu nesaț, în prostia lor fudulă. „Zeci de ani" de alianțe și parteneriate ruinate, în doar câteva luni. Era de natura evidenței că nu avea cum să funcționeze, oricâte declarații de amor, exemplificate prin trecut, prezent și viitor, ar fi revărsat talentatul domn Rubio asupra audienței de la Munchen.

Suceala tipic trumpistă n-are echivalent european. Dimpotrivă, în lentoarea ei birocratică, UE a înțeles imediat mesajul american și a trecut la fapte. Drept dovadă stau motivația și mobilizarea ce-au cuprins cancelariile europene, mai ceva ca în vremurile lui Schuman, Monet și Adenauer. Sute de miliarde pentru reînarmare, debirocratizare accelerată, unificarea piețelor de capital, simplificarea antreprenoriatului paneuropean, Mercosur, acorduri cu India, cu Canada și peste toate acestea necesitatea strategică ca UE să fie jucător geopolitic de sine stătător. Apare chiar și varianta Europei cu două viteze, ca formulă de neutralizare a cozilor de topor de pe Bătrânul Continent.

Bully-ing-ul MAGA dă rezultate. Atât de terifiante pentru America Profundă încât a fost nevoie să se scoată de la naftalină scandalul Epstein ca să fie oprită nebunia. Nebunia care a izolat America! Și risca să o consacre în izolare. Ori într-o lume atât de globalizată ca cea de astăzi, izolarea este sinonimă cu sinuciderea. De aici și tăcerea asurzitoare de la Casa Albă, din ultima vreme. MAGA a murit, trăiască Noua Americă. Nici nu se putea altfel, fiind doar o chestiune de timp, până când anticorpii aveau să reacționeze la asemenea devieri de comportament. America nu poate fi condusă ca pe Wall-Street și tranzacționată ca la bursă. Așa că Epstein. Brutal. Murdar. Eficient!

Ce se va întâmpla mai departe? O nouă Americă. O nouă Europă. Și o nouă lume occidentală. Așezate pe baze concrete, clare, asumate și nu insinuate precum cele de după Malta ‘89. Războiul Rece s-a încheiat fără învinși și învingători. N-am avut o pace care să valideze victoria americanilor și înfrângerea sovieticilor. Dimpotrivă, nu americanii, ci rușii au băgat URSS în disoluție, convinși că sovietele și-au atins limita existenței și blocau „sine die" orice nouă evoluție.

Pe acest fond de schimbări profunde ale lumii de la finalul secolului războaielor, SUA și-au atribuit rolul de unică superputere mondială. Pentru care a trebuit să plătească prețul. Să finanțeze consistent din banii contribuabililor americani un colos industrial militar care să-i consacre hegemonia și rolul de Jandarm Mondial. Plus descătușarea CIA și variațiunile sale adiacente. Sigur că Europa a fost prima care beneficiat de acest siaj geopolitic extrem de convenabil. Dar n-a făcut-o samavolnic. Ci dintr-o inerție statuată după Al doilea Război Mondial, în care Vestul a trebuit să se conformeze cerințelor de peste Ocean. După Malta, America n-a oprit această tendință. Iar Vestului Europei s-a alăturat și Estul, în subordonarea transatlantică, mai ales că întreg Blocul Socialist fusese abandonat de sovietici, preocupați cu disoluția URSS.

Ei bine, abia acum, se închide tranziția de după Malta. O perioadă tranzitorie, post-război în care s-a mers din inerție. În care America a stăpânit lumea și tot Occidentul s-a aliniat interesat. Până la Trump. Până la această administrație care se crede precum în anii '70, în care SUA chiar nu aveau rival în lume, conformarea fiind singura cale acceptată. Însă acea Americă e de mult apusă, lăsând loc uneia cu fragilități sistemice, cu datorii și deficite astronomice, o Americă ce își tratează vechii aliați precum clienți condiționați. De aici și reacția de apărare. De autonomie și desprindere forțată din siajul american. Vechea ordine mondială și-a epuizat absolut toate formulele de prelungire a existenței sale, fiind inevitabilă această Nouă Lume Occidentală care se întrezărește, în care SUA nu mai sunt factotum.

Prima care se avântă cu elan este Europa. Marea Britanie se alătură și ea proiectului, revenită din capcana Brexit. Canada pare că vrea să joace singură, deocamdată. Rămâne de văzut cum se va poziționa Japonia. Dispare NATO. Cel puțin în formula sa de până acum, drept principalul instrument de diseminare a puterii americane, urmând să revină la rolul său strict militar. În care vor plăti cu toții, nu doar SUA, întrucât Lumea Occidentală nu mai reprezintă responsabilitatea exclusivă a Unchiului Sam.

Asta nu înseamnă că nu va mai exista cooperare transatlantică, doar că nu va mai fi una intrinsecă, automată sau garantată, ca până acum. Ci una reanalizată în detaliu, pe fiecare palier în parte și regândită într-o arhitectură de cooperare în locul celei de subordonare. Cel mai probabil se va păstra cvasi-intactă colaborarea pe chestiuni de securitate și intelligence. In schimb economic, politic, cultural sau tehnologic, vom mai vedea sincope, adversități și tot felul de comportamente ciudate care să confirme resetarea definitivă a vechii ordini mondiale și apariția Noii Lumi Occidentale, despre care nu se pot spune prea multe deocamdată, însă avem privilegiul de a fi contemporani cu forjarea ei.

Ciprian Purice