Tezaurul înapoi?

Ce vom avea de câștigat în urma demersului inițiat, spre cinstea lui, de europarlamentarul Eugen Tomac, și care declanșează o dezbatere în Parlamentul European referitoare la Tezaurul României confiscat de ruși. Se va vota. Va fi adoptată o rezoluție. Ce efecte va avea respectiva rezoluție?

Dacă, așa cum există toate indiciile, Parlamentul European va constata evidența, și anume că Tezaurul României a fost predat cu acte în regulă guvernului Rusiei și că restituirea sa a fost garantată de Marile Puteri, atunci vom avea un nou document internațional care, teoretic cel puțin, ar putea obliga Federația Rusă să-i restituie României ceea ce păstrează în mod abuziv. Va fi indiscutabil o victorie morală. S-ar putea însă concretiza și printr-o despăgubire a statului român?

Dacă nu acum, altcândva, nu peste mult timp, vor exista pârghiile juridice necesare și se va crea poate și conjunctura politică necesară care să ne permită recuperarea Tezaurului. Valoarea acestuia este destul de greu de estimat. În general, se vorbește despre cele circa 94 de tone de aur, cea mai mare cantitate fiind sub formă de lingouri. Dar aurul, estimează experții, reprezintă doar o pătrime din valoarea totală a Tezaurului. Cum ar putea fi estimat prețul unor documente unicat, vechi de sute de ani, și în care este consemnată o parte din istoria reală a românilor? Cum pot fi estimate astăzi operele de artă, care în toți acești ani nu au putut fi expuse publicului larg sau măsurate valoric prin vreo licitație? Fără a mai intra în alte detalii, în mod cert solicitând cu insistență Tezaurul înapoi România nu se bate pentru nimic.

Se vehiculează fel de fel de ipoteze științifice sau pseudoștiințifice, conform cărora aurul conținut în Tezaur nici măcar nu s-ar mai afla în posesia Federației Ruse. Se spune ba că a luat calea Franței, ba că a luat calea Germaniei. În baza unor acorduri paralele între guvernul de la Moscova și guvernele respectivelor state. De la asemenea indicii, au fost formulate fel de fel de supoziții, unele de-a dreptul fantasmagorice. În realitate însă, lucrurile sunt mai simple.

Un guvern, guvernul Rusiei, în plin război, atunci când România era pe cale să fie ocupată în întregime, s-a oferit să preia Tezaurul României, urmând să-l restituie atunci când situația internațională se va normaliza. Acest Tezaur a fost preluat în urma unui inventar minuțios, semnat și de partea română, și de partea rusă. Mai mult decât atât, Marile Puteri au garantat, tot prin documente juridice, restituirea Tezaurului către România. Dacă între timp puterea politică de la Moscova s-a schimbat din temelii, intervenind revoluția bolșevică, iar sistemul internațional de alianțe s-a modificat și el în mod radical, asta, din punct de vedere juridic, din perspectiva dreptului internațional, nu poate schimba în esență datele problemei.

României trebuie să i se restituie Tezaurul. Conform inventarului. Dacă Federația Rusă nu-l mai deține, dacă l-a înstrăinat sau dacă-l deține, dar refuză să îl restituie, atunci trei dintre Marile Puteri garante trebuie să procedeze în așa fel încât România să primească contravaloarea estimată a respectivului Tezaur.

Rezoluția care astăzi urmează să fie votată de către Parlamentul European este extrem de importantă în primul rând pentru că această temă a Tezaurului României nerestituit a lipsit practic în toate aceste decenii de pe agenda politică a statelor europene. E o temă fie cvasi-necunoscută, fie cu desăvârșirea ignorată de către partenerii noștri. Iar acum opinia publică internațională va fi pusă în fața unei evidențe și a unei provocări. Este posibil ca, sub aspect juridic, cauza susținută de România să evolueze în timp, astfel încât la un moment dat și într-o anumită conjunctură activele Federației Ruse din Europa să poată fi înghețate și, la imită, chiar confiscate, pentru ca România să poată fi despăgubită.

Sorin Rosca Stanescu