Tragedie în Iran! Învăluită într-un mare mister

Elicopterul în care se afla Ebrahim Raisi, președintele Iranului, împreună cu ministrul de Externe și alte câteva persoane din delegația oficială și din escortă, s-a prăbușit undeva în munți. Pe teritoriul Iranului. Nu și celelalte aeronave de escortă. Circumstanțele în care s-a produs această dramă, precum și reacțiile la cel mai înalt nivel de la Teheran și Tel Aviv nasc la rândul lor suspiciuni și controverse.

Iranul s-a făcut cunoscut în întreaga lume, odată cu războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și apoi cu atacul militar în forță pe care Teheranul l-a inițiat împotriva statului israelian, ca fiind unul dintre cei mai redutabili actori la nivel mondial pe piața dronelor militare. Și nu întâmplător. Dronele fabricate de savanții iranieni pot parcurge în acest moment distanțe uriașe și, așa cum s-a dovedit, se pot deplasa oriunde în lume și în orice fel de condiții meteorologice. Și de aici încolo apar câteva mistere, pe care presa nu are cum să le ignore.

Elicopterul de fabricație americană, cu ajutorul căruia s-a deplasat delegația condusă de Ebrahim Raisi dintr-o țară vecină și prietenă înapoi în Iran și care avea destinația Teheran, era însoțit de câteva aeronave de escortă. Tot ceea ce au fost capabile să semnaleze respectivele aeronave de escortă a constat în faptul că elicopterul a fost pur și simplu pierdut, nu se știe unde, și s-a presupus că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a fost nevoit să aterizeze forțat undeva în munți. Să recunoaștem că este extrem de ciudat, în opinia mea chiar scandalos, ca navele de escortă să-și piardă literalmente obiectivul și să nu mai poată întreține niciun fel de comunicare cu acesta. În paranteză fie spus, din literatura de specialitate aflăm că și din acest punct de vedere, al comunicării electronice și de altă natură, Iranul este performant. Uluitor este că, timp de 16 ore, nu s-a știut absolut nimic, până când o dronă trimisă de la o bază iraniană din proximitatea accidentului a reușit să identifice o imagine în care vedem coada elicopterului prăbușit. Abia mai târziu o altă dronă a prezentat imagini mai relevante. În fine, abia după 16 ore deci, un stat puternic dezvoltat tehnologic, care afirmă în mod frecvent că s-ar putea război de la egal la egal cu Statele Unite sau cu Israelul sau chiar cu ambele simultan, constată și recunoaște oficial că președintele, căruia în acest interval de timp i s-au consacrat rugăciuni de susținere, a decedat, iar trupul acestuia, ca și al celorlalți pasageri ai aeronavei, este carbonizat și nu mai poate fi identificat.

Destul de ciudat, nu-i așa? Destul de ciudat în cazul unui stat pregătit până în dinți pentru un război cu cea mai mare putere militară a lumii. Odată însă cu încheierea bâlbâielilor legate de dramaticul accident, apar reacții inflamante și chiar scandaloase. Cea mai puternică reacție de acest fel ne-o transmite ayatollahul Ali Khamenei care, tam-nesam, fără a furniza nicio informație, necum vreo probă, amenință Israelul cu represalii năprasnice, desigur militare, în eventualitatea în care se confirmă că ar fi fost vorba de un asasinat pus la cale de Tel Aviv. Chiar dacă este redundant, insist: nu există nicio probă că armata israeliană ori serviciul secret israelian ar fi montat această tragedie. Deși, circumstanțial vorbind, nu ar fi fost imposibil nici motivațional și nici tehnic ca aeronava în care călătorea Ebrahim Raisi să fi fost sabotată în urma unei decizii de la Tel Aviv. Pentru că, realist vorbind, după atacul în forță cu sute de drone desfășurat împotriva Israelului și asumat de autoritățile de la Teheran, nu a venit nicio replică pe măsură din punct de vedere militar. Ci doar un fel de atac simulat împotriva unor baze militare iraniene, nesoldat cu pagube semnificative și care, în teoria conspirației, pare doar un atac menit să mascheze o altă răzbunare. Dar, totuși, fără probe nu pot exista acuzații.

Mă opresc aici, așteptând cu nerăbdare informațiile suplimentare care cu certitudine ne vor parveni. Îmi permit totuși să fac precizarea că, deși nu ocupa locul întâi în stat, luările de poziție ale lui Ebrahim Raisi împotriva Israelului și în primul rând în apărarea Hamas au fost de o duritate fără precedent și au rămas întipărite pe cortexul memoriei colective a mapamondului.

Sorin Roșca Stănescu