Trei subiecte tari pe care Putin le-a ocolit în "interviul secolului"
Postat la: 10.02.2024 - 11:06
La circa 30 de ore de la difuzare, discuția Carlson-Putin are o audiență înregistrată de cca 200 de milioane de vizualizări, dar ținând cont de faptul că televiziuni naționale din America de Sud, Asia, Africa, au difuzat interviul integral, e limpede că pronosticul meu, anume că se va ajunge la peste jumătate de miliard de telespectatori în acest weekend, poate fi atins deja. Deci clasificarea de tip "interviul secolului" se justifică!
Ce-a urmat în materie de comentarii despre interviu era previzibil, armata de manipulanți, ageamii, acoperiți, dobitoci sau naivi, s-a pus în mișcare, cu toții au încercat cu disperare să strice "feng-shui-ul" unui spectacol geopolitic de gală, pentru că asta a fost în principal discuția de la Kremlin. Ieri am comentat public interviul și în cadrul Clubului de Gândire GOLD. N-o să mai fac azi analiza interviului, dar îl vom diseca pe capitole în emisiunile GOLD FM începând de luni, trebuie însă să-mi exprim aprecierea legată de tactul și iscusința cu care Tucker Carlson a condus discuția, cu un interlocutor atât de complex, dar și dificil.
Îl studiez pe Putin de fix 25 de ani, din momentul în care a fost numit prim-ministru al lui Elțîn, deci pot aprecia mai bine decât alții cât de greu este să-i oferi confortul de a dezvălui lucruri discrete sau absconse, să-l provoci fără a-l enerva, pentru a-l pune în situația să se mobilizeze pentru a-și confirma public puterea, oferind inclusiv detalii din discuțiile de salon. Iar Tucker Carlson, cu inteligență și talent jurnalistic moștenite în calitate de fiu al celui mai longeviv director al "Voice of America", a reușit din plin să ne ofere astfel în discuția cu Putin detalii ce ne vor ajuta mult să previzionăm corect următoarele mișcări geopolitice.
Desigur că întrebările interviului au fost negociate, nici nu se poate altfel la acest nivel, iar Carlson a dezvăluit acest fapt în zilele dinaintea evenimentului. Din acest motiv marchez aici trei subiecte de care aș fi fost interesat, și o să explic și importanța lor.
Primul se referă la laboratoarele biologice cu potențial de arme de ucidere în masă, respectiv la instalațiile dedicate atacurilor energetice, construite și folosite de către americani, pe care armata rusă le-a identificat și distrus pe teritoriul Ucrainei, chiar la începutul conflictului. Existența lor a fost confirmată inclusiv de către Victoria Nuland la o audiere în Congresul american, iar rușii au înaintat voluminosul dosar al ororilor la ONU, unde a rămas secretizat și îngropat. Era important să aflăm ce fel de viruși letali erau cultivați în Ucraina, ca să putem pricepe unde și în ce scopuri ar fi putut fi folosiți ca arme de ucidere în masă, respectiv trebuia să aflăm cum anume au acționat bateriile de antene și emițătoare masate la granițele Ucrainei cu Rusia, Belarus, Polonia, Ungaria și România, baterii conectate la celebrul sistem HAARP din Alaska-SUA, prin care e limpede că s-au executat atacuri energetice asupra unor indivizi indezirabili pentru puterea de la Washington.
Legat de asta, e limpede azi că una dintre victime a fost chiar Putin, ce-a început acest război șchiopătând, buhăit, cu o paloare a feței și lipsă de energie ce-au justificat inclusiv știrile legate de moartea sa iminentă. La puțin timp după ce bateriile de atac energetic din Ucraina au fost distruse, am putut observa cum Putin s-a recuperat fizic și mental, ajungând la forma excepțională pentru un bărbat de 71 de ani, pe care am observat-o cu toții în cadrul discuției cu Carlson. Cred că Putin nu a mai dorit să abordeze acest subiect deoarece, având în vedere spectaculozitatea și gravitatea sa, l-a introdus în pachetul de negociere a finalului de război, unde asemenea grozăvii, cu indicarea autorilor lor, capătă o mare importanță.
Al doilea lucru pe care l-aș fi dorit comentat e legat de Prigojin, asaltul său asupra Moscovei, respectiv moartea sa ulterioară. Acesta este însă cel mai incomod subiect de comentat public pentru Putin, deoarece relația sa cu fostul său "Bucătar" era de notorietate, înglodată în detalii personale infamante, respectiv legată de mari sume de bani cu care s-au finanțat armatele private Wagner, ce încă acționează, mai ales în Africa. Speculațiile legate de posibila înscenare a morții lui Prigojin, pe care Carlson nu avea cum să le ocolească, e limpede că l-ar fi pus în mare dificultate pe Putin, cu riscul de a devoala, fie și parțial, anumite lucruri pe care nu vrea și nu are voie să le dezvăluie.
În fine, era interesant pentru mine ca Putin să insiste mai mult a supra relaționării Rusiei cu Germania, ținând cont de faptul că, în cadrul interviului, liderul de la Kremlin a sugerat clar ambiția Rusiei de a se instala ca viitorul lider al Europei, menționând faptul că Rusia a devenit deja, în urma războiului, prima economie a spațiului european, devansându-i chiar pe nemți. Eu bănuiesc demult și-am previzionat public că ăsta e marele proiect al lui Putin, dar în acest interviu au fost oferite pentru prima dată poziționări ce-mi confirmă pronosticul. Putin a oferit și detaliul ofensivei investiționale chineze în Europa, pe care o sprijină în mod deschis și interesat, subliniind și faptul că chinezii nu caută puterea, ci profitul, deci influența politico-militară în Europa este rezervată/negociată în favoarea Rusiei.
Revenind la Germania, legăturile și influența reale ale Rusiei acolo, o să vă ofer un detaliu semnificativ, ce le completează pe cele cunoscute de interdependență financiar bancară, respectiv de tip energetic. În 1945, când Armata Roșie a ocupat Germania la finalul celui de-al doilea război mondial, Stalin a permis soldaților ruși să se dedea la violuri pe teritoriul ocupat al inamicului, iar arhivele oficiale înregistrează minimum 2 milioane (!) de asemenea acte samavolnice, până când violurile au fost stopate, ca urmare a rugăminților comuniștilor germani. Deci în acei ani, fără posibilități de întrerupere de sarcină, putem presupune că femeile germane au născut un număr proporțional de bebeluși, deveniți între timp bază a populației Germaniei, depozitari ai unei genetici mixte, ruso-germane.
Pe lângă asta, în timpul ocupației sovietice a Germaniei de Est, au fost sute de mii de căsătorii ruso-germane, care la rândul lor au generat o populație mixtă, ce include și gena rusească. E sigur că geneticienii și sociologii știu exact ce înseamnă asta și câtă influență rusească intrinsecă s-a generat astfel în Germania, pentru raționamentul de azi e suficient și ce v-am descris pe scurt, ca să pricepeți cum stau azi lucrurile. E limpede deci că planurile Rusiei de cucerire a supremației în Europa, au o serioasă bază de susținere chiar pe teritoriul actualului lider al UE, o Germanie aflată azi în genunchi din punct de vedere politico-economic, în urma deciziilor sinucigașe impuse de către SUA și implementate de nevolnicul guvern al cancelarului Scholz.
Chiar și fără aceste referiri, plus altele, poate la fel de importante, mai zic o dată la final că trebuie să-i fim recunoscători lui Tucker Carlson (și protectorilor săi) pentru că, alături de Putin, ne-au dat posibilitatea să înțelegem mai bine lumea în care trăim!
Cozmin Gușă
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu