Trezește-te, popor român!

Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru tine, pământul nu a fost nicicând obsesia cuceritorului, ci a fost timp frământat de strămoși!

Popor român, nu te lăsa contaminat de jalnica populație ce te înconjoară, căci populația este asemenea peste tot în lume! Numai poporul este întotdeauna unic întru ființă. Nu fi doar vorbitor de limba română, ci fi trăitor și mărturisitor de suflet românesc!
Trezește-te, popor român! A dispărut sclavagismul, dar nu sclavul! Iar sclavul lumii moderne nu se revoltă. Invizibile cătușe te-au înrobit pe nesimțite! Au rămas din tine doar sărbătorile creștine, dar nu și libertatea privilegiului de-a fi creștin! Ai grijă, popor român, căci cei care strigă astăzi că vor să salveze planeta, ucid în ascuns popoare și țări! Barbarii civilizați ai lumii de azi aduc pe caii lor iuți, computerizați, în infinite hoarde digitale, otrava unei lumi fără de Dumnezeu. În goana lor nebună, peste trupul popoarelor osândite, aruncă asupra copiilor și tinerilor noștri ispita cumplită a unei libertăți fără aripi, ce zilnic se lovește de tâmpla încărunțită și neputincioasă a părinților lor.

Trezește-te, popor român, ca să vezi că înainte de a ți se lua bogățiile pământului, ți s-a luat demnitatea, iar fără de demnitate, ce este un popor dacă nu o populație de robi ce și-a pierdut simțul adevărului, cerșind zilnic minciuni întronate, resturile căzute de la masa ei? Fii popor, popor român, și nu populație, căci aceasta din urmă este conștiința adormită a unui neam! Trezește-te ca să-ți aperi icoana sufletească, pe care zilnic barbarii lumii civilizate o zdrobesc, oferindu-ți, în schimb, neantul lumii lor! Identitatea, trecutul și mai ales credința, toate acestea sunt deja cruci triste în cimitirul de azi al ființei tale.

Popor român, fii popor și nu populație, căci poporul își apără zilnic libertatea, pe când populația tot zilnic și-o vinde! Poporul suferă, luptă, pătimește ca să-și apere credința, propriile ei rădăcini sufletești și se bucură în taină de noblețea firii lui și, mai ales, de adânca lui credință. Pe când populația pe toate acestea le neagă, căci le vinde zilnic pentru nimicul bunăstării de-o zi. Populația râde de valorile unui neam sau este indiferentă. Ea nu cunoaște jertfa, ci un permanent confort sufletesc, ce-i tranchilizează ființa într-un somn adânc. Poporul își sacrifică ce are mai bun ca să dăinuiască. Populația nu riscă nimic, căci ține la existența ei minoră.

Poporul moare, luptând în picioare! Populația trăiește în genunchi! Poporul are trecut și viitor! Populația un veșnic mediocru prezent. Din rândul poporului s-au născut și se vor naște veșnic sfinți, martiri, eroi și genii. Din rândul populației, în schimb, se nasc trădătorii, vânzătorii de țară, conducătorii corupți și, mai ales, lipsa de conștință a unui neam.

Învață din nou, popor român, să spun copiilor tăi povestea cea adevărată și demnă a neamului tău și ai să vezi că vrei crește la sânul tău lumini ce alungă întunericul și nu umile și speriate umbre ce-și îndrăgesc peștera. Învață-i să-și privească țara cu ochi de stăpân, nu de rob! Învață-i să aibă mereu neamul sub pleoape! Sunt momente în viața unui neam, momente de cumpănă, în care ființa lui este amenințată să dispară și nu atât războaiele sau catastrofele naturale, care în mod neașteptat trezesc întregul organism al unui neam prin simplul instinct de conservare, cât somnul conștinței unui întreg popor. Atunci când o cumplită letargie s-a așezat pe țară, deoarece nimeni n-a mai stat de veghe la granițele ei sufletești. Este ca o cucerire în somn a unui întreg ținut sufletesc a unui neam întreg. Așa au dispărut încet, insesizabil, sub lava istoriei, popoare întregi și, mai ales, imperii ce păreau nemuritoare. Și tot astfel, este amenințat astăzi să dispară sub ochii noștri adormiți de somnul conștinței neamul acesta românesc!

Trezește-te, popor român! Și, mai ales, nu te teme! Fii precum vulturul, care atacat în zbor de corb și lovit în ceafă, nu întoarce capul ca să-i răspundă, ci-și deschide aripile cât mai mult, ca să se înalțe și mai sus, acolo unde corbul nu-l poate ajunge. Așa înalță-te și tu, popor român, deasupra acestei triste istorii trecătoare, prin aripile credințe sfinte, moștenite din neam în neam! Și dacă cândva te va copleși tristețea, să nu-ți fie frică să plângi, popor român, popor-lacrimă, căci numai cei care au plâns din străfundul inimii lor, L-au văzut pe Dumnezeu! Căci tu, popor român, tot timpul ai făcut din suferință o Înviere! Și, mai ales, nu te teme, când lumea străină de Dumnezeu îți spune că ești o margine a lumii! Ce sfântă umilință! Nu te teme, popor român, căci și Nazaretul a fost o margine a imperiului și a dat pe Cel ce a biruit lumea! Și astfel, întru credința ta neclintită, în zilele de mâine, vei tămădui fără de știre lumea bolnavă de azi! Nu te teme, popor român, căci tu ești neam binecuvântat!

Dan Puric