Un președinte condiționat de Sistem

La ora aceasta încă nu se știe dacă alegerile din SUA vor fi câștigate de Donald Trump sau de Kamala Harris. Aș fi foarte prudent în aprecieri despre ce vor face, indiferent care dintre ei va fi noul președinte. Deși se spune că președintele SUA este "cel mai puternic om de pe planetă", în realitate președintele nu este de capul lui, fiind condiționat de Sistem.

Revăd un film extraordinar, "Path to war"/Drumul spre război, despre președintele american Lyndon Johnson (1963-1969) și cum a intrat America în războiul din Vietnam. Filmul are o distribuție de excepție, cu Alec Baldwin, Donald Sutherland și Sir Michael Gambon în rolul președintelui.

Președintele Johnson nu era nici pe departe vreo păpușă pe care să o tragă Sistemul de sfori. Era un texan cam necioplit și brutal. J. Edgar Hoover supraviețuise timp de 48 ani ca director al FBI, din 1924 până în 1972 când a murit, pentru că după învestirea fiecărui nou președinte se ducea la respectivul și îi punea dosarul său pe masă. Însă după întâlnirea cu președintele Lyndon Johnson, Hoover s-a întors la adjunctul său, Clyde Tolson și i-a spus transfigurat: "Clyde, ăsta nu ne demite, ăsta ne omoară!"

Lyndon Johnson nici nu se gândea să intre în războiul din Vietnam, mai ales că în campania electorală se opusese implicării SUA. În schimb, el voia să realizeze programul său "Marea Societate", care viza accesul la șanse egale, sănătatate și educație pentru toți, într-o Americă unde 30 milioane de oameni dintr-o populație de 200 milioane trăiau sub pragul sărăciei, așa că avea nevoie de bani pentru cheltuieli sociale, nefiind dispus să prindă în buget cheltuielile pentru război. Cu toate acestea, Johnson a fost împins de la spate să implice SUA în Vietnam, mai mult împotriva voinței sale.

Scena cheie din film este în ianuarie 1965, în cursul unei ședințe unde participau consilierii lui Johnson, membri ai guvernului și șefi ai armatei. Printr-o combinație de exagerări, manipulări și scenarii fără acoperire, cei mai războinici dintre participanți și anume secretarul Apărării, Robert McNanarra, ulterior director al Băncii Mondiale și cu generalul Earl Wheeler, șeful statului major interarme l-au influențat pe președinte să aprobe o campanie de bombardamente masive asupra Vietnamului de Nord comunist, denumită Operațiunea Rolling Thunder și care a însemnat debutul războiului din Vietnam.

McNamarra și Wheeler au cerut declanșarea Operațiunii Rolling Thunder ca represalii pentru că gherilele vietnameze omorâseră opt instructori americani ai trupelor sud-vietnameze. Vocile rațiunii, exprimate la ședință, au fost reduse la tăcere. Secretarul de Stat George Ball a încercat să le spună că el în al doilea război mondial a avut responsabilități privind bombardamentele și a constatat că acestea nu distrug moralul populațiilor bombardate, ci dimpotrivă, le îndârjește, dar nu l-au ascultat. Secretarul de presă al Casei Albe întreba consternat cum să prezinte publicului Operațiunea Rolling Thunder, din moment ce în campania electorală încheiată în noiembrie președintele Johnson se pronunțase împotriva implicării SUA în Vietnam

În cursul operațiunii Rolling Thunder SUA au pierdut 1054 aviatori morți sau prizonieri, iar în Vietnamul de Nord au fost uciși în bombardamente 20.000 soldați și între 30.000 - 185.000 civili. Bombardamentele nu au avut nicio utilitate militară și nu au afectat nici moralul și capacitatea de luptă a vietnamezilor. În războiul din Vietnam, care s-a desfășurat între 1965-1973 au murit 58.000 tineri americani și două milioane de vietnamezi.

Bravul președinte Lyndon Baines Johnson a fost compromis și a renunțat să mai candideze pentru al doilea mandat. În loc să rămână în istorie pentru marile sale realizări sociale și în domeniul drepturilor civile care au transformat America, el a rămas pe nedrept cu stigmatul războiului din Vietnam. Dacă un bărbat ca Lyndon Baines Johnson a fost dus de Sistem împotriva voinței sale și a programului său politic, atunci orice se poate întâmpla.

George Scarlat