Victoria Nuland, zisă doamna "Fuck the EU", a demisionat, dar doar după ce chiar a "Fuck the EU"
Postat la: 06.03.2024 - 15:53
N-am apucat să comentez ieri vestea excepțională a demisiei Victoriei Nuland, o femeie ce a făcut atât de mult rău lumii, Americii, dar mai ales Europei, încât e greu de cuantificat acum, dar dezvăluirile vor apărea în curând și pe rând.
Acum exact 10 ani, în timpul evenimentelor din Ucraina de atunci, Victoria Nuland a slobozit în public celebra zicere „Fuck the EU", e citat din Victoria Nuland, traducerea aproximativă fiind „Să distrugem Uniunea Europeană". Femeia a avut atunci un moment de sinceritate necontrolată, dar a și exprimat corect strategia pe termen lung pe care astăzi o vedem aproape implementată pe deplin: Uniunea Europeană este la pământ.
Nuland asta este cea care a gândit și implementat și transformarea Ucrainei într-un buncăr de operațiuni interzise, tot în ultimii 10 ani, de la laboratoarele ce produc viruși laboratoare cu potențial de armă chimică, până la fermele de copii crescuți pentru adopție sau transplant de organe (nici nu poate nega aceste lucruri, pentru că chiar ea a recunoscut existența lor la o audiere a congresului SUA de acum un an și jumătate, ororile fiind apoi documentate și prezentate ulterior inclusiv de către presa americană).
Tot ea, această Victoria Nuland, este cea care, pentru ca să poată să-și ascundă urmele, amăgindu-l pe nevolnicul Joe Biden, a pregătit Ucraina pentru rolul de proxy în războiul american cu Rusia. Lui Biden i-a explicat că doar așa se pot șterge și urmele corupției din Ucraina ale fiului său, Hunter, urme ce au apărut public chiar în campania din 2020 și pe care lumea întreagă le-a aflat chiar din gura lui Zelenski, ce credea atunci că se va realege Trump în Statele Unite și dorea să-i fie de folos președintelui în funcție. Tot prin decizia acestei Victoria Nuland, Republica Moldova a fost transformată în Republica Soros și tot în vederea unei ulterioare destabilizări pe care astăzi o vedem pe ordinea aproape a fiecărei zile.
Prin Victoria Nuland, liderii europeni, inclusiv realeasa Ursula, care e omul ei, acești lideri europeni au implementat sinucigașele sancțiuni aplicate Rusiei, în urma cărora spațiul european, dar mai ales Germania au intrat în recesiune și degringoladă economică. Nu s-a lăsat până n-a reușit faptic să distrugă Europa, fiind clar că chiar asta era strategia devoalată involuntar și vulgar acum 10 ani. Ce să zic la final: doar cu Dumnezeu înainte, cu speranța că prin devoalarea publică a ororilor lui Nuland acum, după demisie, se va mai putea repara ceva din marele rău făcut.
Cozmin Gușă
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu