Viktor Orban s-a căcat pe el. La fel și UE!
Postat la: 15.12.2023 - 09:00
Tocmai ce-l lăudasem ieri pe Viktor Orban că joacă tare, după modelul protectorului său, pe nume Vladimir Putin! Adică faptul salutar de a bloca aderarea Ucrainei la UE, ar fi fost suficient pentru a-i ierta ungurului multe greșeli din trecut, ba chiar și parte din retorica antiromânească. Pentru că Ucraina chiar n-are ce căuta în UE, argumentația e clară pentru oricine, iar consecințele ipotetice ale posibilei aderări ucrainene dărâmă tot fundamentul ideii de europenism.
Și uite cu aceste gânduri îl gratulam eu pe Orban ieri după-amiază, înainte să aflu că ungurului nostru i s-a topit curajul și bărbăția, iar în loc de "VETO" a preferat "VALEA", adică a ieșit din sală la momentul votului, pentru ca ceilalți 26 de lideri UE să poată să interpreteze liniștiți partitura obedienței rușinoase față de cerințele "unchiului Sam". Desigur că vina celorlalți 26 de așa-ziși lideri este mai mare decât a lui Orban, dar de la ei n-aveam așteptări.
Ungurul însă a luptat bine până acum, a dat exemplu despre cum ar trebui să acționeze un lider european responsabil, mai ales în condițiile extreme din ultimii doi ani. Pot crede că Ungaria e într-o situație financiară dificilă, dar Orban avea datoria să comunice asta, motivul sacrificiului său, nu să facă pe eroul cu o postare pe Facebook, scrisă după ce-a ucis speranța multor cetățeni ai UE ce-l credeau în stare să se lupte până la capăt.
E încă o lecție despre politicieni și limitele comportamentului lor, sunt convins că mulți au înghițit greu hapul referitor la Orban, la fel ca mine. De-aia zic în mod frust că și Viktor Orban s-a căcat pe el, ceilalți lideri o făcuseră demult deja, la fel și UE ca organizație. Vremuri triste. Sau căcăcioase, ca să fiu în ton cu titlul de azi ...
Cozmin Gușă
P.S. Târziu în noapte Orban și-a arătat din nou presupușii mușchi, blocând banii pentru Ucraina pe care Ursula și ceilalți erau deciși să-i acorde în mod inconștient, un mizilic de încă 50 de miliarde de euro din taxele plătite de către cetățenii europeni. Probabil că mulți îi vor aplauda pragmatismul, pe mine însă nu mă mai păcălește, jocul mizerabil cu ieșitul din sală ca să poată ceilalți 26 de nevolnici să aprobe aderarea Ucrainei la UE, nesocotind orice principii și nejustificându-și contorsiunea, îl așează în aceeași barcă cu restul, e drept că pe locul rezervat piticului și șmecherului cârmaci.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu