Vine marele dezgheț?
Postat la: 15.11.2023 - 09:57
La o distanță de șase ani, uriașă în timpul politic, de când nu au mai avut loc practic negocieri oficiale între cele două super-puteri, iată că astăzi Xi Jinping și Joe Biden stau față în față pentru a marca începutul unui dezgheț. În cei șase ani s-au întâmplat multe, iar cele două state s-au îndepărtat periculos unul de altul în plan economic, politic și militar. Astăzi ar putea să înceapă procesul de destindere. Cu efect asupra întregii planete.
Ce s-a întâmplat și ce nu s-a întâmplat în intervalul celor șase ani? Economia Chinei a crescut exponențial, cel puțin în primul interval, între altele și în baza uriașelor investiții făcute de oamenii de afaceri din Statele Unite. Pentru aceștia, a fost inițial un mare avantaj continuarea acestui proces investițional, pentru că astfel economia americană a putut produce mult și ieftin utilizând forța de muncă din China. Dar efectul, așa cum a fost resimțit de către Washington, a fost de tip bumerang. Pentru că piața americană a fost invadată de produse extrem de ieftine, care au scos de pe piață produsele autohtone și au creat o dependență reală față de China. Ca să nu mai vorbim de exportul de tehnologie. China a importat pe nimic tehnologie americană de mare calitate, la elaborarea căreia au fost cheltuite sume consistente, și s-a ajuns în situația în care oficialii de la Washington au acuzat din ce în ce mai insistent China de furt tehnologic.
În plan geostrategic, China a devenit o super-putere, mărfurile ei croindu-și drum în întreaga lume, uneori forțând barierele maritime și comerciale. A fost de fapt piatra de temelie al noului „Drum al Mătăsii", cel mai gigantic proiect de cooperare din toate timpurile, care se concretizează chiar acum. În plan diplomatic, China a știut să profite de bâlbele Washingtonului, a ocupat terenul și a devenit sub multe aspecte cea mai relevantă putere diplomatică a lumii. Iar în plan militar, pentru a-și asigura extinderea, pentru a-și face loc pe mările și oceanele lumii, în special în Marea Chinei de Est, Beijingul a forțat în mod inevitabil barierele, stârnind din ce în ce mai multă îngrijorare la Casa Albă.
S-a ajuns în situația în care, în realitatea, lumea așa cum o cunoaștem de după căderea Zidului Berlinului a încetat să mai existe în forma ei unipolară. În fapt, treptat, puterea a fost împărțită între Statele Unite și China. Mai urmează ca Washingtonul să admită această realitate, în spatele căreia sunt aliniate grupuri mari de state.
Un factor extrem de periculos a fost indus prin ultimele două strategii de securitate ale Statelor Unite, care au schimbat definiția dată relațiilor dintre cele două țări. China devenind astfel una dintre principalele amenințări pentru siguranța națională a Statelor Unite. Și de aici o serie întreagă de consecințe în plan economic, politic, diplomatic și militar.
A urmat un relativ îngheț pe toate palierele cooperării, și asta în ciuda faptului că, în realitate, economiile celor două state nu mai pot fi decuplate. Interesul este mai mare pur și simplu decât ceea ce le desparte.
Și ce le desparte? Concurența economică, care nu poate fi evitată sub nicio formă, competiția comercială, aflată în aceeași situație, Taiwanul, aflat în poziție de stand-by, Marea Chinei de Est, disputată de mai multe state care-și croiesc pe acolo rutele comerciale și cam atât. Pentru că, în ceea ce privește războiul din Ucraina, deși China s-a declarat în repetate rânduri ca fiind un aliat al Moscovei, tot ceea ce a întreprins Beijingul s-a rezumat doar la a propune pacea, elaborând în acest sens și un plan în opt puncte. Care, în cele din urmă, pot să pariez că va fi adjudecat de Rusia și de Ucraina și omologat de marile puteri. Iar în cea ce privește războiul din Gaza, China se pronunță de asemenea pentru încetarea ostilităților, pentru eliberarea ostaticilor, pentru retragerea militarilor israelieni din Gaza, pentru edificarea unui stat palestinian, dar, atenție, și pentru eliminarea teroriștilor Hamas. Interesant cum, pe fondul lucrurilor, în cele două războaie care frământă planeta, China rămâne până la urmă neutră. Și cum, din această neutralitate, ea se înalță ca putere diplomatică globală.
Obstacolele din Golful San Franscisco, acolo unde vor avea loc discuțiile oficiale dintre Joe Biden și Xi Jinping, ar putea fi în aceste zile cu ușurință depășite în baza unui punctaj minuțios, realizat anterior de Antony Blinken, împreună cu omologul său chinez. Are loc acolo, la San Francisco, pe fundal, Forumul de Cooperare Asia-Pacific, important și el, dar ale cărui lucrări trec pe plan secund în raport cu întâlnirile la vârf care urmează să aibă loc. Și, în încheiere, o informație care pentru români are o importanță simbolică. Xi Jinping a sosit în Statele Unite cu o cursă Air China. E ca și când, în Africa, umblând după cai verzi pe pereți, Klaus Iohannis s-ar fi deplasat cu o aeronavă Tarom.
Sorin Rosca Stanescu
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu