Vine vremea când hienele vor întalni lupii. Vin alegerile!

Postat la: 02.05.2023 - 12:48

Vine o vreme în care sminteala e ridicată la rang de lege. Vine o vreme, în care vedem mai mult ca oricând "live", ca "atunci când Dumnezeu vrea să te piarda, întai îți ia mințile".

"Creierul" politic, inexistent de altfel, este deconectat de mulți ani, de la contactul cu "gura" politicului!

Când "prelungitorul" a fost scos din priza, moare tot circuitul! Circuitul asigura cât de cât, funcționarea oricum discreționară a așa-zisului "stat". Telecomanda, inainte de acesti ani, părea doar, că avea un singur proprietar! Doar parea! Acum, analizând la rece, fără simpatii, antipatii, realizăm că "proprietarul" avea și el la ràndul lui alți "proprietari".

De ce acum ar fi altfel?

Doar că în toț acești ani ce au trecut, haosul s-a malignizat în societatea noastră, mai mult ca oricând.

Cad unul după altul, toate sistemele: sănătate, securitate, educație, muncă, protecție socială, mediu etc.., rând pe rând ca niște popice lovite profesionist într-o sală!

Căderea asta, trage ca într-un joc de domino, toata societatea, aceasta nemaiavând nici un stâlp de susținere, nici un principiu moral. Lipsa "principiilor ce nu se negociază niciodată", așa cum spunea Seniorul, ne-a aruncat într-un haos perfect! Și este abia începutul! Lipsa totala de coerență, comunicările absolut de desene animate, fac o larmă pe care nici cea mai geniala "minte" nu o mai poate acoperi.

Tot ceea ce a ajuns să conteze sunt niște procente ale diletanților ce se vor politicieni. Politicieni de tarabă, care vând și cumpară de la tot felul de amatori, scandaluri de presa, în speranța că vor mai caștiga un procent, pentru a-și asigura un fotoliu de piele sub fund, o pensie specială, un loc într-un CA, care va aduce mai mulți bani. Bani, ce vor putea aduce mai multe procente, pentru o haită, în speranța că "haita" va ajunge la putere.

Puterea într-o "haită" de hiene! Daca "haita" se crede cumva, eronat, că e formată din lupi, este într-o mare eroare!

Lupul este singurul animal care nu-și tradează haita reală! Niciodată! Este singurul animal, pe care Dumnezeu l-a făcut să moară demn, neputând să-și întoarcă capul să-și lingă rana! Când lupii pleacă la vânătoare, să asigure hrana haitei, ei știu că cel puțin unul, nu se mai întoarce! Își asumă pierderea! Haita trebuie hranită și protejată! În ciuda oricarui risc. Cu orice preț! De ce? Pentru că în haita autentică, există ierarhia care nu se încalcă! Există un mascul Alfa, care este conștient că va da socoteală majoritații pentru felul în care a condus vanatoarea. Și socoteala va fi dată, indiferent de vremuri.

Întotdeauna.

Vânătoarea lupilor, are aceleași principii de la începutul lumii. Nu se schimbă niciodată, în nici un fel de condiții. Fiecare iși cunoaște locul, fiecare știe când, cum, în ce fel va acționa și când se va retrage.

Reguli, respectate tacit, fără vreun gând de a fi încălcate. O singură greșeală făcută, va duce la pierderi majore. Ceea ce nici o haita de lupi în lumea asta nu-și poate permite.

Rânduiala respectată cu sfințenie, asigură viitorul haitei.
Ca să fii o haită de hiene, și să ai pretenția că ești o haită a lupilor, înseamnă că undeva, cineva, ți-a pus o oglindă "strâmbă"!

Undeva, cineva, ți-a șoptit că ești mai important, mai inteligent si mai puternic, decât ai fi visat chiar tu, în visele tale de mărire supremă! Daca te crezi tu, haită de hiene, că te-ai transformat peste noapte într-o haită de lupi, războiul e pierdut din start! Este o chestiune de timp, până când, în vârful muntelui, plecată la "cules" de hrană (voturi), vei da nas în nas, cu autentica haită de lupi, care-ti va arata cu adevarat ce inseamna vanatoarea!

Pentru că ai lăsat haita de lupi fără mâncare, fără apă, fără păduri, fară bârlog. Și, îți va "scoate" politica din cap, pentru totdeauna!

Haita de lupi a pornit la vânătoare! În toată lumea!

Zoe Dantes

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu