Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit de el. Înspre o catastrofă.

Această situație neobișnuită, această provocare fără precedent, a fost lansată deliberat de Volodimir Zelenski în „The New York Times". El solicită nici mai mult nici mai puțin ca Statele Unite să renunțe în mod oficial la obiecția ca rachetele furnizate Kievului să poată fi utilizate pentru atacarea unor obiective strategice de pe teritoriul Federației Ruse. Să analizăm această pretenție formulată în termeni categorici, să vedem în ce circumstanțe este ea formulată și care pot fi consecințele.

Într-un fel sau altul, războiul din Ucraina în forma în care s-a desfășurat în prezent se apropie vertiginos de un deznodământ. Care poate fi recunoașterea înfrângerii Ucrainei în război și o soluție de încheiere a sa, în baza principiului „pace pentru teritorii". Adică fix ceea ce a formulat în urmă cu un an Xi Jinping în planul său de pace în 12 puncte. Iar anterior Henry Kissinger. Până la urmă, aceasta ar putea fi o soluție soft de încheiere a unui conflict sângeros, care a costat imens Ucraina, Occidentul, dar și Federația Rusă. O formulă care până în prezent a fost respinsă cu fermitate de liderul de la Kiev și, la unison cu acesta, de către reprezentanții statelor NATO. Numai că totul are un sfârșit. Și sfârșitul e aproape.

Schema de mai sus reprezintă jumătatea plină a paharului. O încheiere a conflictului care, de voie de nevoie, devine până la urmă convenabilă pentru toate părțile. Mai puțin pentru Volodimir Zelenski. Acesta intenționează să împingă lumea către un altfel de final al conflictului dintre Ucraina și Federația Rusă. Către o extindere. Către un conflict deschis, militar și nu numai politic, între Federația Rusă și statele NATO. Pentru că satisfacerea pretenției formulate cu atâta fermitate și insistență de către Volodimir Zelenski de a putea utiliza armamentul occidental pentru a lovi adânc și dureros în interiorul Rusiei poate fi și va fi cu siguranță interpretat de Kremlin drept un război NATO contra Federației Ruse.

Partea senzațională și în același timp scandaloasă a proiectului lansat de Volodimir Zelenski este că el este împărtășit în mod tacit și netransparent de unii lideri de la Pentagon și de la Casa Albă. Liderul de la Kiev a fost cumva împins să facă declarațiile pe care le-a făcut în „The New York Times". Dar este el îndreptățit să solicite așa ceva?

Poate că prea puțină lume știe că mandatul lui Volodimir Zelenski la președinția Ucrainei a intrat în prelungiri. După ce a expirat. În mod normal, ar fi trebuit să aibă loc alegeri prezidențiale. În ciuda unor angajamente anterioare, acest proces nu a fost declanșat. Volodimir Zelenski a invocat starea de război, care îi permite, fără a mai fi fost ales, să rămână în continuare la putere, exercitându-și prerogativele. Dar mai sunt acestea prerogative, în condițiile date, suficient de solide pentru a genera o escaladare a conflictului, care cel puțin teoretic ar putea conduce la dinamitarea și disoluția statului ucrainean? Sunt aceste prerogative atât de concludente încât să-i confere lui Zelenski autoritate asupra unor decizii cardinale ale Washingtonului și celorlalte state NATO? Îi las pe specialiștii în drept internațional să combată și să răspundă la aceste întrebări. Eu unul mă mulțumesc să semnalez această provocare.

Și să mai semnalez trei lucruri care mi se par și ciudate, și demne de dezbătut. Ucraina a avut perfectă dreptate atunci când a solicitat mijloacele necesare pentru a-și apăra spațiul aerian. Nici până astăzi aceste mijloace nu au fost asigurate de către statele NATO și, în consecință, statul victimă al unei agresiuni, Ucraina, este în bună parte lipsit de posibilitatea de a se apăra. Într-un război modern, dacă nu-ți aperi cerul, nu ai nicio posibilitate să-ți aperi pământul. Aceasta a fost o culpă indiscutabilă a Occidentului, din cauza căreia războiul a fost prelungit până în prezent cu rezultate pozitive înregistrate de agresor.

În al doilea rând, atâta timp cât Ucraina este lovită pe teritoriul ei, ea are tot dreptul ca la rândul ei să lovească orice fel de obiectiv strategic al Federației Ruse. Dar cu o singură condiție. Să utilizeze exclusiv armamentul pe care l-a fabricat sau l-a achiziționat și îl are în dotare. Este inadmisibil ca Zelenski să ceară rachete cu rază medie și lungă de acțiune pe gratis sau cu împrumut și pe care să le utilizeze împotriva teritoriului rus. La acest capitol, linia care desparte un război între două state de un război generalizat, eventual mondial, este extrem de subțire.

O altă ciudățenie este că, de câteva zile, tot la ordinul lui Volodimir Zelenski, în baza unei legi pe care a promulgat-o, Ucraina a adoptat schema Wagner. Rând pe rând, îi scoate din închisori pe circa 3.000 de infractori condamnați, pentru a-i trimite în război în schimbul eliberării acestora, dacă scapă cu viață. Deci schema Wagner, atât de hulită de întreaga lume occidentală, este preluată de Kiev și aproape nimeni nu mai suflă niciun cuvânt. Ceea ce demonstrează că există o doză mare de cinism în retorica statelor NATO.

În paralel - și asta e cea de-a treia ciudățenie a acestui război - este situația generată de milioanele de refugiați ucraineni care, în funcție de starea lor materială, trăiesc fie în statele est-europene, fie în Occidentul mai prosper, fie chiar în paradisurile fiscale de pe alte continente. O bună parte dintre aceștia sunt oameni în putere, capabili să pună mâna pe armă și să-și apere țara. Nu am auzit nicio solicitare făcută cu pumnul pe masă de către Volodimir Zelenski pentru ca acești practic dezertori să fie făcuți pachet și trimiși acasă. Și nici în retorica statelor NATO nu apare nimic în acest sens. Nu e săptămână de la Dumnezeu în care, pe cheltuiala noastră, să nu fie salvați din munți, unde au trecut ilegal frontiera, tineri ucraineni. Nu am auzit nicio declarație în acest sens a dregătorilor de la București. Nu am auzit de niciun caz în care respectivii ucraineni să fie trimiși acasă pentru a lupta în război. Închei această analiză punându-mi și punând întrebarea în ce se va transforma acest război. Se va ajunge sau nu la o soluție de pace? Iar dacă nu, până la ce nivel va fi escaladat?

Sorin Rosca Stanescu