Votăm românește sau votăm cu „mondialii"?

Alegerile bat la ușă. Toate partidele trebuie să-și arate „puterea", „organele" de care dispun, listele de candidați, iunie e peste două luni. Dar prea puțină lume își mai face iluzii. Cu excepția celor care vor fi aleși și trai nineacă pe banii poporului.

Europarlamentarele par deja rezolvate. AUR și eventual alte partide suveraniste mai mici, la fel ca mai toți naționaliștii sau suveraniștii din Europa vor fi pe primul loc. Valul globalist pune în pericol UE. Dar cine din România va fi pus pe un loc eligibil va fi milionar. Va învăța și niște rudimente de franceză la Bruxelles și Strasbourg și va avea timp să studieze toate restaurantele și tot comerțul de lux belgian și franco-german (Alsacia). S-a văzut cu câtă nesimțire s-au dus la Bruxelles un fost președinte și miniștri de toată mâna ca să salveze țărișoara noastră contra imunității foarte necesare pentru infractori. Dar aceste europarlamentare s-ar putea să fie și ultimele, dacă vine din nou Donald Trump la putere în America UE s-ar putea să dispară.

Și totuși noi cu cine votăm? Întrebarea comică din teatrul lui Caragiale e la fel de actuală după mai bine de o sută de ani. Votăm cu ai noștri, cu cei care promit cât de cât credibil că vor face ceva pentru țară, pentru România sau votăm cu Europa, cu imperialii, cu oamenii lui Soroș, cu globaliștii? Votăm conservator sau votăm liberal socialist și globalist? Conservatorii sunt AUR și o puzderie de partide de suveraniști, liber schimbiștii sau socialiștii comasați și mâine fuzionați sunt stânga neomarxită PNL-PSD, la fel ca USR și cele două aripioare ale sale (partidulețul de bătrânețe al lui Băsescu și cealaltă aripioară a detestatului Ludovic Orban). Despre UDMR nu e nimic nou de spus, ei sunt în rol.

Cu europarlamentarele lucrurile par clarificate anticipat. Și Euroactiv dă AUR câștigător în România. Dar cu localele lucrurile sunt tulburi, nu se vede nimic, ceață totală. Aceste alegeri ar trebui să fie singurele cât de cât democratice, dar cu clasa noastră politică traficată, democrația s-a cam evaporat și pentru aceste alegeri. Cu excepția localităților mici în care aleșii și alegătorii se cunosc. Atâta se poate, ăștia suntem și cu consilierii și primarii pe care i-am ales, înainte!

Cu orașele mari, București, Cluj, Iași, Brașov, Timișoara, Constanța, Baia Mare, Pitești etc. lucrurile și interesele se complică. Aleșii vor participa, de o manieră sau de alta la puterea și deciziile centrale, naționale. Cine va câștiga primăria Bucureștiului sau a Clujului poate candida, pe modelul Traian Băsescu, la prezidențialele din septembrie. Și le poate câștiga. Cu elanul de după câștigarea localelor. Pentru că nu avem oameni politici de avengură națională, finala prezidențialelor din septembrie se poate disputa între primarii recent aleși ai Bucureștiului, Clujului sau al altui mare oraș. Partidele par incapabile să propună candidați dintre activiștii lor. Partide? Care partide? De fapt ne-am întors în 1990, la Frontul Salvării Naționale, PSD și PNL (PDL, PD de fapt) se întorc de unde au plecat.

După europarlamentarele comasate arbitrar cu localele, vor veni alegerile prezidențiale și alegerile parlamentare. Ceața e și mai deasă. Nu se vede nimic mai departe de un metru. Singura certitudine e că partitocrația care a infectat în ultimii 30 de ani România se va prăbuși. În beneficiul cui? Depinde foarte mult de contextul internațional, de războiul din Ucraina, de alegerile din SUA și din Marea Britanie.

Să recapitulăm. Votăm cu România sau votăm cu ordinea mondială, cu regulile ei stabilite de alții și executate de marionetele noastre? Cei care vor LGBT votează cu liber-schimbiștii, cu stânga neomarxistă, cu globaliștii, cei care mai vor familie votează cu AUR și cu suveraniștii. Lucrurile sunt până la urmă simple. De ce să le mai complicăm? Mergi la piață și întrebi: aveți roșii românești? Sau vor mai fi mulți interesați de roșii de plastic, din import?

Petru Romoșan