Vrem o țară ca afară? Chiar așa?

Gândindu-mă cum să răspund la această întrebare, care sub forma unei afirmații este enunțată de mulți români, mi-am dat seama cu groază că tentativa mea se concretizează într-un fel de program politic. Nu asta intenționez. Dar totuși voi risca un răspuns.

Când spunem că „vrem o țară ca afară", ne gândim desigur la atingerea unor parametri de confort, de bună stare, de civilizație. Când ne comparăm cu alte state, ne uităm firește la autostrăzi, la modul în care sunt îngrijite orașele, parcurile, la grija față de natură și la nivelul de educație. Toate acestea necesită nu numai bani, ci și utilizarea cu cap a resurselor existente.

Dar oare tot ce este „afară" e cu adevărat bun? Dacă aș face o listă a provocărilor, unele dramatice, cu care se confruntă statele pe care noi vrem să le luăm drept reper, aceasta ar fi cu certitudine extrem de lungă. Așa că nu mă apuc să enumăr aici lucrurile rele, unele de-a dreptul de periculoase de „afară". Dar ce ne lipsește nouă?

Nu prea mult. Orice stat care își protejează interesele beneficiază de propriile utilități, pe care nu le cedează nici unei alte entități. Cum ar fi de pildă apa, energia, transportul energiei, pământul, resursele și mai ales forța de muncă. Vrem „o țară mai bună ca afară"? Ce avem de făcut? Să privim cu atenție enumerarea de mai sus. Și să acționăm. Să ne valorificăm prin forțe proprii uriașele noastre resurse de gaze naturale din platforma continentală a Mării Negre și de petrol și gaze din subsol. Să valorificăm prin prelucrare și deșteaptă comercializare aceste resurse. Să ne valorificăm la maximum nu numai aurul și alte metale rare de care dispunem, nu numai sarea, nu numai fondul forestier, ci și pământul. Creându-ne capacitatea de a prelucra noi înșine asemenea resurse. Imaginați-vă doar ce ar însemna dacă nu am mai permite ca masa lemnoasă să plece neprelucrată peste hotare, pentru a-și multiplica în alte state valoarea și pentru a se întoarce la noi la preț mare, uneori excesiv de mare, sub formă de mobilă de lux sau parchet.

Să luăm în calcul pierderile de bani pe care le suferim în fiecare zi. Ele sunt uriașe. Circa 20 de miliarde de euro anual, numai prin neîncasarea TVA-ului. Alte zeci de miliarde se scurg din această țară prin ingineriile financiare practicate în special de multinaționale, care-și diminuează astfel profitul și plătesc mult mai puțin la buget decât se cuvine. Dar milioanele de români plecați peste hotare, cei mai mulți dintre ei oameni în putere și mai ales forță de muncă specializată? Oare știți cât ne costă? Oare știți cu cât contribuie aceștia la „o țară care e afară"? A făcut cineva calculul de pildă costurilor imense pentru pregătirea zecilor de mii de medici, la care se adaugă personalul mediu sanitar și care, după ce s-au specializat și au devenit cu adevărat competitivi, părăsesc România, alături de toți ceilalți, în cel mai mare exod de populație din istoria lumii pe timp de pace și fără mari calamități naturale? Nu putem avea „o țară ca afară", atâta timp cât tinerii noștri preferă să muncească și să trăiască nu aici, ci „afară". Și cine e de vină? Noi suntem de vină. Noi i-am alungat din țară.

„O țară ca afară" presupune un turism intern bine dezvoltat, autostrăzi, căi ferate, magistrale navale și aeriene, o întreagă infrastructură în care am refuzat să investim. Și mai ales „o țară ca afară" înseamnă o Românie educată. Cu adevărat educată. Nu cum a mimat Klaus Iohannis în aproape zece ani de mandat că va iniția. Și mai înseamnă sănătatea cetățenilor, longevitatea acestora și siguranța pe care instituțiile statului le-o garantează.

Cu o mână de adevărați oameni de stat, de patrioți autentici aflați la conducere, cu câteva măsuri ferme, putem în interiorul Uniunii Europene și NATO să facem în așa fel încât să trăim într-o țară mult mai bună decât iluzoria țară de afară.

Sorin Rosca Stanescu