Vreme trece, vremuri vin...

Sunt mai bine de două decenii de când am urcat într-unul dintre cele două elicoptere care aveau să survoleze barajul de la Belci, atunci, când n-a mai putut stăvili apele Tazlăului, revărsate, mai departe, peste Onești. Siretul dăduse și el pe-afară, spulberând valul de pământ care proteja sătenii din Răcăciuni.

De sus, din elicopter, satul arăta ca o cratiță de ghiveci în care gospodina amestecase vârtos: casele și acareturile, ca legumele, una peste alta, acoperite de valuri de noroi pe post de sos gros... "Libelulele" militare au găsit un petic uscat pe care au coborât ușor de pe cerul încă înnorat. Din burta primului elicopter a coborât Ion Iliescu, niște generali și câțiva cameramani. În celălalt eram noi, ziariștii de la Centru, veniți să relatăm tragedia. 70 de vieți luaseră apele. Pe atunci nu le știam exact numărul. Dar și azi acest "exact" e tot... aproximativ. La fel și numărul caselor, peste 500 rase de pe fața pământului și alte aproape două mii distruse parțial.

Zece mii de sinistrați au avut nevoie atunci, în vara anului 1991, de asistența autorităților centrale și locale, dar și de compasiunea și sprijunul material al unor companii care au strâns și au trimis ajutoare. Pe unele le-au prăduit aleșii! Primarul din Răcăciuni s-a făcut (din) om (neom) după ce a vândut cu camionul tot ce-a prins. La crearea emoției publice, care a alimentat empatia românilor inimoși și darnici, dar nu neapărat bogați, contribuisem și eu prin ceea ce am scris atunci. A fost ultimul meu reportaj din Curierul Național. În acea săptămână perfectasem deja transferul cu Constantin Macovei, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor, dar pusesem condiția să mă lase să plec în acea delegație, alături de președintele Ion Iliescu, pentru care fusesem nominalizat. Iliescu a mai fost ales de două ori președinte de-atunci, dar, cum inundații atât de devastatoare n-au mai fost, râurile Moldovei au fost lăsate în pace, să-și urmeze cursurile, unele în altele și toate, mai apoi, în Dunăre.

La 23 de ani de la acea catastrofă, barajul de la Belci tot mai așteaptă fonduri europene, dar care n-or să vină, căci sunt prea mari cheltuielile. Apele Tazlăului și ale Siretului o iau tot pe unde apucă, dacă le vin năbădăile. Dar autoritățile și-au făcut treaba, căci iată ce zic Apele Române acum, după nenorocirile din județul Galați: "Reţinerea apei din precipitaţii în zona de formare este practic condiţionată de gradul de împădurire şi de eficacitatea lucrărilor de corecţie a torenţilor, protecţia versanţilor şi funcţionarea sistemelor de colectare şi evacuare a apei, recomandări pe care Apele Române le-au facut către autorităţile responsabile prin Planurile de Management ale Riscului la inundaţii". Noi v-am zis, cu alte cuvinte... Iar asta, cumulat cu predicția că inundații ca acum vor mai putea apărea peste un secol și ceva, au darul să liniștească orice inițiativă de a pune la adăpost oamenii de capriciile vremii, căci peste o sută de ani e treaba altora să se ocupe...

Acum, că tot e campanie, prezidențiabililor le e de ajuns să treacă pe-acolo în cizme de cauciuc și să bată oamenii pe umăr, ca să fie filmați de propagandiști. Da, sigur, de-o lopată de ajutor, să-și scoată noroaiele din casă, au nevoie oamenii acum, dar mai multă nevoie ar fi avut de lucrările de amenajare de care văd că știu Apele Române, dar pe care nu le face nimeni, căci campaniile, ca și apele, se duc. Vreme trece, vremuri vin...

Inocențiu Voinea