Zelenskiy mută războiul din Ucraina în sportul mondial!
Postat la: 06.02.2023 - 12:20
Președintele Ucrainei presează/șantajează companiile ce finanțează Comitetul Internațional Olimpic. Noi să milităm pentru normalitate!
Competițiile mondiale din sporturile olimpice s-au desfășurat în ultimul an fără participarea sportivilor ruși și belaruși, federațiile sportive internaționale respectând astfel recomandarea Comitetului Internațional Olimpic, care viza excluderea acestora din întreceri, în urma invaziei ruse a Ucrainei din februarie 2022.
Rușii și belarușii au respectat fără proteste decizia federațiilor sportive, au considerat inclusiv că-și feresc astfel sportivii de eventualele incidente generate de emoția planetară referitoare la război, și astfel au impus loturilor olimpice în ultimul an programe de cantonamente, cu diverse posibilități de întreceri sportive amicale, de tip Rusia-Belarus, sau cu alte loturi de sportivi din țări ce-au riscat oprobiul acceptând invitațiile venite de la Moscova sau Minsk.
Am spus-o de mai multe ori, și repet acum, decizia CIO a fost una excesivă, nedreaptă, ce violează principiile înscrise în ''Carta Olimpică'', riscă să afecteze spiritul întrecerilor sportive și generează un precedent ce poate fi invocat mereu în viitor pentru interzicerea sportivilor și din alte țări ce se vor afla în situații similare de conflict militar, situație clar previzibilă pentru următoarele decenii. Regimul lui Zelenskiy a impus teroarea printre sportivii și antrenorii ucraineni, care au fost obligați să semneze și să emită declarații publice care cereau eliminarea competitorilor ruși și belaruși, iar cine a refuzat a fost eliminat din activitatea sportivă sau pedepsit în diverse moduri, pe care dacă le-ați ști, v-ați îngrozi. Cunosc aceste lucruri în mod nemijlocit, am prieteni și colaboratori printre reprezentanții sporturilor din toate cele trei țări, Rusia, Belarus, Ucraina, iar această situație absurdă și nedreaptă, laolaltă cu teroarea implicată, au fost discutate în toate întâlnirile internaționale la care am participat în ultimul an.
Spre finalul anului trecut, sub presiunea șefilor de federații sportive internaționale sau naționale, Thomas Bach, președintele CIO, a luat taurul de coarne și a emis ipoteza reintroducerii permisiunii de participare la competiții a sportivilor ruși și belaruși din 2023 (fără posibilitatea de a concura cu însemnele naționale), vrând să reintre astfel în legalitate, respectând ''Carta Olimpică'', ce prevede în mod expres nediscriminarea competitorilor ce provin din regimuri supuse sancțiunilor politice internaționale. Mișcarea Olimpică a primit un sprijin public consistent din partea președintelui Franței, care a declarat în mod salutar că nu concepe ca Olimpiada de la Paris să se desfășoare fără participarea campionilor din cele două țări vizate de sancțiuni, fapt ce a generat protestele regimului Zelenskiy, ce amenință că Ucraina va boicota Olimpiada dacă rușii și belarușii vor fi admiși. Ieri, tot de la Paris, Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo (IJF), a reiterat rolul mare și benefic al sportului tocmai pentru pace, unitate și normalitate în lume: ''(...) "Războiul și politica nu pot diviza sportul și nu ne pot diviza pe noi. Sportul și religia aduc cele mai importante valori ale societății, care promovează principiile de respect, solidaritate și pace. Sportul este ultima punte, care astăzi, în confruntările din lume, poate fi un mesager pentru pace și unitate și poate lucra pentru reconciliere. Îmi doresc ca judo-ul să fie întotdeauna un simbol al păcii, un simbol al unității, solidarității și prieteniei în lume." (stiripesurse) Replica a venit imediat chiar de la Zelenskiy care, neavând argumente ce pot fi luate în considerare respectând Carta Olimpică, a recurs la acțiuni de presiune/șantaj asupra companiilor ce finanțează sportul olimpic, trimițându-le scrisori proprietarilor acestora, prin care le cere să sisteze finanțarea, în cazul în care CIO decide să permită participarea la competiții a rușilor și belarușilor: "Ucraina a trimis scrisori adecvate companiilor care oferă cel mai mare sprijin Comitetului Olimpic Internațional", a declarat Zelenski în discursul său video de duminică seara. "Acestea sunt mari companii internaționale care au în mod clar un interes să se asigure că reputația și sprijinul lor nu sunt folosite pentru propagandă de război". (stiripesurse) De data asta însă Zelenskiy nu mai beneficiază de sprijinul public al SUA, în urmă cu trei zile fiind consemnată următoarea declarație: ''Statele Unite s-au pronunţat joi în favoarea participării sportivilor ruşi şi belaruşi la Jocurile Olimpice, sub drapel neutru şi fără embleme naţionale, relansând o dezbatere care capătă amploare pe măsură ce se apropie JO 2024 de la Paris, informează AFP. Dacă sportivii sunt invitaţi la un eveniment sportiv internaţional, precum Jocurile Olimpice, "trebuie să fie absolut clar că nu reprezintă statele rus sau belarus", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.'' (euronews)
Să v-așteptați așadar ca în următoarele zile această situație să degenereze, deoarece în ciuda eforturilor politico-sportive de a reintroduce normalitatea în sportul mondial, trebuie să știți că mulți dintre proprietarii companiilor ce finanțează CIO sunt aceiași cu cei ce sponsorizează războiul din Ucraina, beneficiind în același timp din vânzarea de armament sau viitoarele investiții de reconstrucție a spațiului ucrainean. Când analizați situația, nu uitați însă suferințele trecute ale sportivilor și suporterilor lor din perioada comunismului și a Războiului Rece, când am suferit cu toții din pricina unor decizii la fel de absurde, când mari campioni, ce ne-au demonstrat cum ne putem depăși limitele prin voință, efort, inteligență, au fost persecutați, eliminați sau condamnați, în baza unor jocuri politice de tip subuman, similare celor pe care Zelenskiy și-ai săi le practică acum.
Să milităm deci pentru normalitate, pentru că sportul este despre corectitudine și performanțe, obținute în condiții de competiție liberă, pace, fair-play și, în final, prietenie între reprezentanții diverselor națiuni!
Cozmin Gușă
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu