Analiză: De ce nu se instaurează deocamdată Guvernanța Globală

Postat la: 21.02.2022 - 13:19

Existența unei grupări de "elite" ce-și spune "guvern mondial" și care deține puterea supremă pe întreaga planetă, nu mai poate fi pusă la îndoială. Nu e vreo informație secretă, e de domeniul evidenței că așa stau lucrurile, pandemia ne-a demonstrat-o cu vârf și îndesat.

"Dacă ar avea chef, această grupare, deocamdată ocultă, ar putea să fie instalată 'de jure' și mâine, nu doar 'de facto', cum este în acest moment. Numai că membrii grupării sunt extrem de delicați, chiar timizi. Și fiind ei așa de delicați, ar prefera să-i rugăm noi să-și oficializeze stăpânirea asupra noastră. Mai simplu spus, vor declanșa atâtea dezastre și atât de mult haos, încât puținii supraviețuitori rămași să se roage cu disperare ca aceștia să le devină stăpâni și să reinstaureze ordinea și liniștea pe pământ. Și ei sunt pregătiți să reinstaureze ordinea. Numai că va fi ordinea și liniștea mormântală a sclaviei perfecte.", comentează analistul Toma Albert.

În opinia acestuia mai există un "mic" motiv pentru care guvernul mondial din umbră nu este încă instaurat. "Pentru a-și putea înfăptui obiectivele din Agendă, ei știu că omenirea mai trebuie prostită încă câțiva ani cu 'conflictele și tensiunile dintre marile puteri'. Popoarele sunt asmuțite să urască alte popoare, pentru că, vezi Doamne, acele popoare le-ar fi dușmani. Este doar mascaradă. Singurii dușmani ai tuturor popoarelor sunt acești câțiva zeci de asasini teroriști mondiali. De aceea, toate 'analizele geopolitice' ce încearcă să explice situația actuală, nu fac decât să ne zăpăcească pentru a nu mai înțelege ce se întâmplă. Suntem forțați să nu vedem pădurea, să vedem doar copacii. Pentru a declanșa acest ultim măcel mondial, păpușarii criminali au nevoie de această poveste a conflictelor dintre marile puteri", spune el.

Instrumentele cu care păpușarii își mențin și își consolidează necontenit puterea sunt niște "mașini infernale", aparent foarte pașnice. Aceste arme mortale sunt corporațiile transnaționale, cu mult mai puternice și mai lipsite de scrupule decât guvernele țărilor în care acționează, crede Albert. "De fapt, guvernanții, politrucii și toate sistemele de securitate, de ordine publică, justiție, etc, toate le sunt aservite și se controlează reciproc, dar nu în interesul cetățenilor, așa cum cred naivii, ci doar în interesul corporațiilor. Toate adunăturile astea de lefegii nu fac decât să stoarcă biruri de la populație și să le predea hulpavelor corporații. Evident, după ce-și opresc salariile lor nesimțite. Așa stând lucrurile, doar idioții mai pot aștepta salvarea de la politruci sau partide politice. Ei nu sunt decât niște slugi și vă mint cu nerușinare, știind de la început că n-au cum să-și îndeplinească promisiunile și angajamentele, chiar dacă ar încerca.", mai consideră analistul.

Care ar fi in opinia sa salvarea omenirii? "Ar fi suficient doar ca un grup de comandanți de rang înalt din armata unei țări importante afalta sub controlul 'elitei', să trădeze cauza păpușarilor și, pe fondul susținerii populare, să instaureze o dictatură militară ce ar trebui să-și propună un singur obiectiv, naționalizarea tuturor proprietăților ce aparțin corporațiilor ce activează în respectiva țară, și impunerea unei legislații care să interzică cu desăvârșire apariția unor asemenea monstruozități în viitor. Lucru evident, dacă această lovitură ar avea succes, ea se va 'viraliza' fulgerător pe întreaga planetă, sub presiunea revoltelor populare care ar urma. Doar destructurând acești monștri numiți 'corporații', numai așa ne-am putea salva de la genocidul pe care ni l-au pregătit. Pentru că fără mașinile lor mortale, asasinii ar redeveni ceea ce sunt în realitate, doar niște bătrâni nebuni și inofensivi. Ca niște hiene fără gheare și fără colți. Lumea ar putea să se reîntoarcă la normalitate. Desigur, normalitatea presupune multe imperfecțiuni, dar nimic nu poate fi mai rău decât acest marș forțat al omenirii către abator. Din momentul distrugerii hidrei corporatiste, omenirea poate renaște cu adevărat, în loc să fie resetată", concluzionează Albert.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu