Anunțul Casei Albe: Câți bani a câștigat anul trecut cuplul Joe și Jill Biden

Postat la: 19.04.2023 - 10:15

Preşedintele american, Joe Biden, şi soţia sa, Jill, profesor universitar în activitate, au câştigat anul trecut 579.514 de dolari şi au plătit un impozit total de 169.820 de dolari, a anunţat Casa Albă.

„Odată cu această publicare, preşedintele Biden a adus la cunoştinţa publicului un total de 25 de ani de declaraţii fiscale", a indicat executivul american.

Comunicatul insistă asupra „angajamentului de transparenţă" al democratului de 80 de ani, menţiune cu siguranţă deloc inocentă în contextul politic american. Joe Biden, care semnalează tot mai des intenţia de a candida pentru un nou mandat, ar putea să se confrunte cu Donald Trump în și 2024, la fel ca în 2020.

De asemenea, cuplul Biden a donat 20.180 de dolari unor organizaţii de caritate anul trecut. Casa Albă a adăugat că vicepreşedinta Kamala Harris şi soţul ei, Doug Emhoff, au declarat 456.918 de dolari în 2022.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu