Concluziile privind avariile Nord Stream din Marea Baltică: Cratere create de tehnologia umană cu o deschidere de până la 5 metri!

Postat la: 02.11.2022 - 17:49

Pe fundul mării, la o distanţă de 248 de metri unul de celălalt, au fost găsite cratere "tehnogenice", adică create de tehnologia umană, cu o deschidere de 3 până la 5 metri, este concluzia la care a ajuns Nord Stream AG, operatorul gazoductului Nord Stream 1, care a anunţat miercuri că a încheiat "faza iniţială de strângere a datelor" în privinţa gazoductului avariat din Marea Baltică.

Secţiunea de conductă dintre cratere este "distrusă", iar analiza datelor continuă, menţionează operatorul într-un comunicat. În septembrie, statele occidentale au acuzat că scurgerile din cele două conducte de gaze ruseşti, Nord Stream 1 şi 2, au fost probabil rezultatul unui sabotaj. Scurgerile au fost descoperite în conducte, iar anchetele autorităţilor europene au stabilit că au avut loc explozii subacvatice puternice înainte să apară găurile din conducte, în mai multe locuri.

Conductele subacvatice au fost create pentru a transporta gazul din Rusia în Uniunea Europeană şi au fost un subiect controversat cu mult înainte ca Rusia să declanşeze războiul împotriva Ucrainei, în mare parte din cauza temerilor legate de dependenţa europeană de energia rusă. Autorităţile suedeze au tras pentru prima dată un semnal de alarmă cu privire la scurgerile din gazoductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2. Ambele trec conducte pe sub Marea Baltică, în apropiere de Suedia şi Danemarca. Gazoductul Nord Stream 2, chiar dacă nu a intrat în funcţiune şi nu a făcut livrări către Germania, este plin cu gaz.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu