Cum a ajuns Trump să fie comparat cu vițelul de aur: O statuie a fostului președinte, ironizată de internauți

Postat la: 27.02.2021 - 11:28

O statuie aurie a fostului președinte Donald Trump a fost dezvelită joi la conferința pentru acțiune politică a conservatorilor din Orlando, Florida, generând o serie de ironii pe rețelele sociale, mulți internauți comparând-o cu vițelul de aur din Vechiul Testament, relatează The Hill.

O înregistrare video distribuită pe social media arată cum statuia lui Trump este plimbată pe holurile conferinței anuale a conservatorilor. Statuia îl înfățișează pe fostul lider de la Casa Albă purtând o jachetă, cravată roșie, pantaloni scurți cu modelul drapelului SUA și papuci. Mai mulți oameni se opresc să facă poze și, la un moment dat, se aude vocea unei femei încântate: "Minunat", O alta comentează "Ce mișto e", în timp ce altcineva începe să scandeze "Încă patru ani!".

În ciuda încântării celor aflați pe holurile conferinței, internauții au ridiculizat momentul spunând că el ilustrează perfect "obsesia toxică„ a conservatorilor pentru Trump. Un internaut a comentat ironic pe twitter: "I-am întrebat pe cei de la conferință dacă nu se tem că ar comite o blasfemie la adresa lui Dumnezeu cu o astfel de statuie aurită și mi-au răspuns : Trump este Dumnezeu". Trump este așteptat să ia cuvântul duminică la CPAC, marcând astfel prima sa apariție publică după încheierea mandatul și achitarea de către Senat în procesul de impeachment.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu