Şefa opoziţiei din Belarus îndeamnă SUA şi G7 la acţiune împotriva regimului condus de Aleksandr Lukaşenko

Postat la: 25.05.2021 - 12:56

Şefa opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil, îndeamnă Statele Unite şi G7 la acţiune împotriva regimului Aleksandr Lukaşenko, acuzat de deturnarea unui avion de linie Ryanair cu scopul de a-l aresta pe opozantul Roman Protasevici, care se afla la bord, relatează AFP.

Tihanovskaia a purtat o discuţie cu consilierul american în probleme de securitate naţională Jake Sullivan. Ea îndeamnă Statele Unite, în urma acestei discuţii, într-un mesaj postat pe Twitter, „să izoleze regimul (Lukaşenko) şi să exercite presiuni prin sancţiuni". Tihanovskaia îndeamnă, de asemenea, într-un mesaj postat pe Telegram, la „participarea forţelor democratice belaruse la (un summit) G7", prevăzut în iunie în Regatul Unit.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu