Evadare spectaculoasă în Israel. Șase deținuți considerați extrem de periculoși au scăpat dintr-o închisoare de maximă siguranță după ce au săpat un tunel

Postat la: 06.09.2021 - 11:30

Autoritățile israeliene sunt în alertă după ce șase deținuți palestinieni, condamnați pe viață pentru uciderea mai multor israelieni, au evadat dintr-o închisoare de maximă siguranță, săpând un tunel.

Potrivit The Times of Israel, alarma privind evadarea celor șase deținuți, aflați în închisoarea Gilboa, situată la nord-vest de Beit She'an, lângă Marea Galileii, a fost dată luni dimineața în jurul orei 4.00, dar este posibil ca evadarea să fi avut loc cu câteva ore mai devreme.

Potrivit presei israeliene, cei șase evadați erau condamnați pe viață pentru atacuri mortale împotriva israelienilor și toți sunt considerați extrem de periculoși. Trei dintre deținuți ar fi mai încercat să scape din închisoare.

O sursă din Poliție a declarat sub protecția anonimatului că incidentul pare a fi „unul dintre cele mai grave incidente" din istoria recentă.

Potrivit The Times of Israel, unul dintre evadați ar fi Zakaria Zubeidi, fost comandant în Jenin al aripii militare a Fatah, Brigăzile Martirilor Al-Aqsa, iar ceilalți cinci sunt membri ai grupului terorist Jihad Islamic Palestinian care provin și din orașul Jenin din nordul Cisiordaniei.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu