Giorgia Meloni e furioasă pe sefii Europei: "UE este mult prea invazivă pe plan intern și vulnerabilă pe plan extern"

Postat la: 27.06.2024 - 10:43

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat miercuri, în Parlamentul italian, înintea ședinței Consiliului European care va avea loc jo și vineri la Bruxelles, că Europa trebuie să ia o altă direcție și „pentru a trimite un semnal, noul președinte al Comisiei Europene ar trebui să se focuseze pe debirocratizare".

În rândul cetățenilor europeni, aprobarea instituțiilor europene este „în jur de 45%. „În timp ce lipsa de interes s-a materializat cu o abținere puternică", a adăugat prim-ministrul, amintind că aceasta a fost „cea mai scăzută" cifră de prezență la vot din Italia.

„Percepția pe care au avut-o italienii și europenii este cea a unei Uniuni prea invazive și care pretinde să impună comportamentul la volan, cât de mult pământ să se cultive, cum trebuie renovată casa" și „în timp ce încearcă să reglementeze totul, ajungând la riscul omogenizării culturilor, specificităților geografice și sociale, ajunge să fie mai slabă pe scenarii globale, cu rezultatul de a deveni din ce în ce mai vulnerabilă la șocurile externe".

Europa are acum o „sarcină dificilă: trebuie să-și regândească prioritățile, abordarea și postura". „În plus, trebuie să lase statele naționale să decidă tot ceea ce nu trebuie să fie centralizat".

Meloni a vorbit despre obiectivele „apărării frontierelor externe" și cele ale combaterii „afacerilor traficanților de persoane" care sunt „sclavii mileniului trei", cu privire la imigranți. UE, leagănul civilizației occidentale, "nu mai poate accepta ca o crimă precum sclavia să fie tolerată sub alte forme."

Giorgia Meloni consideră că trebuie aplicate „memorandumurile cu Egiptul și Tunisia", trebuie analizate „cauzele care împing o persoană" să-și părăsească patria, şi este nevoie ca „unui om să i se dea dreptul de a nu fi nevoit să migreze".

„În Italia și în UE se poate intra doar legal". „Nu vom permite mafiilor să gestioneze" fluxurile, a afirmat prim-ministrul revendicându-și poziția cu privire la imigrație. "Mă uimește că nimeni nu a observat această situaţie înaintea noastră", a adăugat Meloni, referindu-se la infiltrarea crimei organizate în acordarea permiselor de ședere de muncă.

În timpul discursului său, Giorgia Meloni a reamintit de moartea lui Satnam Singh, moment în care și alți oficiali guvernamentali s-au ridicat și au aplaudat. Premierul a vorbit despre o "moarte oribilă și inumană" cu o "atitudine dezgustătoare din partea angajatorului său. Aceasta este latura cea mai proastă a Italiei care profită de pe urma disperării".

„Următoarea generație" riscă să nu existe - a continuat Giorgia Meloni în discursul său. Una dintre marile revoluții pe care Europa viitorului trebuie să le ducă mai departe este provocarea demografică și guvernul intenționează să lupte pentru a se asigura că natalitatea este inclusă în mod special printre prioritățile agendei strategice a UE. „Europa trebuie să-și pună acum problema cum să ia în considerare investițiile în rata natalității: noi credem că fiecare euro cheltuit pentru natalitate este un euro cheltuit într-un mod productiv, în Italia ca și în Europa".

Giorgia Meloni e furioasă pe „mai marii" Europei pentru că au exclus-o din negocierile pentru funcțiile de top la nivel de structuri europene. Însă adevăratele proporții ale mâniei premierului le-a arătat ea însăşi, în încheierea discursul din Parlament. Folosind tonuri foarte asemănătoare cu cele pe care le intona pentru a ataca stânga italiană, liderul dreptei lasă de înţeles că s-ar putea să nu-i dea undă verde Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la cârma Comisiei.

Ruptura este în aer. Iar Meloni, care are vocea joasă şi mai şi tuseşte mult, ar vrea să strige cu voce tare. Pentru ea este „inacceptabil" că negocierea pentru funcţiile de vârf a fost fost deschisă chiar înainte de votul cetățenilor europeni. Meloni amintește că instituțiile Uniunii au fost concepute „într-o logică neutră" și atacă: „Astăzi alegem să deschidem un nou scenariu și logica consensului este depășită de cea a șemineelor, unde un partid decide pentru toți. O „conventio ad excludendum" pe care am contestat-o în numele guvernului italian și pe care nu intenționez să o împărtășesc".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu